CALOIAN de George Meniuc скачать в хорошем качестве

CALOIAN de George Meniuc

Caloianul (în greacă kalos = „frumos” și Iani = „Ioan”), este o datină însoțită de cântec, care sărbătorea la origine mitul zeului naturii (simbol al vegetației care moare și învie). Oamenii bisericii, pentru a elimina zeul păgân, l-au asimilat cu Ioan Botezătorul, astfel că data caloianului a fost fixată în proximitatea solstițiului de vară (24 iunie). Obiceiul este practicat de copii, într-o zi fixă (a treia marți sau a patra joi după Paști ori după Rusalii) sau, mai târziu, în orice zi secetoasă[1]. Obiceiul are o terminologie populară bogată („Iene”, „Scaloian”, „Ududoi”, „Murmuliță de ploiță”, „Tatăl soarelui” etc.) și este cunoscut numai în sudul României, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, unde seceta era mai frecventă. Caloianul coincide cu o perioadă climaterică de mare însemnătate pentru încolțirea și creșterea culturilor, având drept scop asigurarea unor condiții normale de precipitații naturale. Apa care este simbolul vieții, este invocată pentru a obține fertilizarea pământului și fecunditatea animalelor, cu scopul obținerii belșugului pentru țărani. La origine caloianul a fost un ritual de inițiere, probabil de sorginte tracă, peste care s-a suprapus ulterior un ritual al aducerii/alungării ploilor. Obiceiul caloianului este o reminescență din mitologia romană, ca și Paparudele. Romanii obișnuiau să-l invoce pe Jupiter pluvius în sărbătorile robigale. Obiceiul a fost foarte răspândit până pe la mijloculul secolului al XX-lea.