У нас вы можете посмотреть бесплатно Sarpele de mare - Jules Verne или скачать в максимальном доступном качестве, видео которое было загружено на ютуб. Для загрузки выберите вариант из формы ниже:
Если кнопки скачивания не
загрузились
НАЖМИТЕ ЗДЕСЬ или обновите страницу
Если возникают проблемы со скачиванием видео, пожалуйста напишите в поддержку по адресу внизу
страницы.
Спасибо за использование сервиса ClipSaver.ru
#sarpele #mare #aventuri #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #julesverne #teatru #teatruonline #teatruaudio #cartiaudioromana #cartiaudio #verne ----------------------------------------- Asculta acum fara reclame : https://contribee.com/ro/cartiaudio/p... / 152061490 ----------------------------------------- PLECARE ÎNTÂRZIATĂ. Hei, căpitane Bourcart, nu-i astăzi plecarea…? Nu, domnule Brunei şi mă tem că nu vom putea pleca nici mâine… şi nici chiar peste opt zile… E destul de neplăcut… Şi mai ales neliniştitor, declară domnul Bourcart, clătinând din cap, Saint-Enoch ar fi trebuit să fie pe mare încă de la sfârşitul lunii trecute, ca să ajungă la locurile de pescuit în plin sezon. O să vezi că i-o vor lua înainte englezii şi americanii… E vorba tot despre cei doi oameni care-ţi lipsesc? Tot, domnule Brunei. De unul din ei nu mă pot lipsi, de celălalt aş putea s-o fac, la nevoie, dacă nu m-ar obliga regulamentele… Nu-i vorba de butnar, nu-i aşa? Întrebă domnul Brunei. Nu, te rog să mă crezi!… Pe baleniera mea, butnarul este tot atât de necesar ca şi catargul, cârma sau compasul, dat Fiind că am două mii de butoaie în cală… Câţi oameni are Saint-Enoch, căpitane Bourcart? Am fi treizeci şi patru, domnule Brunei, dacă echipajul ar fi complet. Vezi dumneata, e mai util să avem un butnar care să se ocupe de butoaie, decât un medic care să îngrijească oamenii!… Butoaiele au mereu nevoie de reparaţii, în timp ce oamenii… se repară singuri!… De altfel, se îmbolnăveşte vreodată cineva pe mare…? Evident, asta n-ar trebui să se întâmple, când aerul e atât de bun, Conversaţia între căpitanul Bourcart şi domnul Brunei avea loc chiar pe digul din Havre, către orele unsprezece dimineaţa, pe porţiunea mai ridicată dintre semafor şi capătul lărgit al digului. Cei doi bărbaţi se cunoşteau de multă vreme – unul fost comandant de cabotaj, acum ofiţer de port, celălalt comandând corabia cu trei catarge Saint-Enoch. Şi cu cită nerăbdare aştepta cel de-al doilea să-şi completeze echipajul, pentru a ieşi în larg! Bourcart (Evariste-Simon), în vârstă de cincizeci de ani, era cunoscut şi apreciat în Havre, portul lui de origine. Celibatar, fără familie, fără rude apropiate, navigând încă din copilărie, fusese pe rând mus, aspirant, marinar şi maistru în serviciul statului. După numeroase călătorii ca locotenent şi secund în marina comercială, comanda acum de zece ani Saint-Enoch o balenieră a cărei proprietate o împărţea cu firma fraţilor Morice. Excelent marinar, prudent, îndrăzneţ şi hotărât în acelaşi timp, păstra întotdeauna, spre deosebire de atâţia alţi colegi de-ai lui, o politeţe extremă în exercitarea funcţiilor sale: nu înjura niciodată, dând ordine cu o perfectă urbanitate. Fără îndoială amabilitatea lui nu mergea până la a spune unui gabier: «Daţi-vă osteneala să desfaceţi terţarola zburătorului», sau unui timonier: «Fiţi bun şi îndatoraţi-mă, punând cârma la tribord!» Trecea, însă, drept cel mai politicos dintre căpitanii de cursă lungă. Trebuie menţionat, de asemeni, că domnul Bourcart, norocos în tot ce întreprindea, avusese numai campanii reuşite, numai traversări excelente. Niciodată nu se primiseră plângeri din partea ofiţerilor, niciodată marinarii nu revendicaseră nimic. Deci, dacă echipajul de pe Saint-Enoch nu era complet şi căpitanul nu reuşea să şi-l completeze, nu trebuia văzut aici un semn de neîncredere din partea personalului maritim. Domnii Bourcart şi Brunei se opriseră lingă suportul metalic al clopotului, pe terasa semicirculară de la capătul digului. Indicatorul de nivel al apei marca punctul cel mai scăzut al refluxului, iar catargul de semnalizare nu arbora nici un pavilion, nici o flamură. Nici o navă nu se pregătea să intre sau să iasă şi nici chiar şalupele de pescuit n-ar fi găsit destulă apă în şenal, în timpul acestui reflux de lună nouă. Lată de ce nu se îngrămădeau curioşii, ca în vremea marelui flux. Vapoarele din Honfleur, din Trouville, din Caen şi din Southamplon rămâneau amarate la pontoanele lor. Până la ora trei după-amiază, nici o mişcare nu avea să aibă loc în rada portului. Câteva clipe, privirea căpitanului Bourcart. Îndreptată spre larg, străbătu vasta porţiune dintre înălţimile îndepărtate ale Ouistrehamului şi falezele masive ale farurilor din Heve. Vremea era instabilă. Cerul acoperit de nori cenuşii în zonele înalte, Vântul sufla de la nord-est – o uşoară briză care avea să se înteţească la începutul fluxului. Câteva nave traversau golful, unele umflându-şi velele la orizontul estic, altele brăzdând spaţiul cu aburi funinginoşi. Desigur, privirea domnului Bourcart trăda invidia faţă de colegii mai norocoşi, care părăsiseră portul Deşi erau departe, e de la sine înţeles că el se exprima în termeni convenabili şi nu şi-ar fi permis să-i trateze aşa cum ar fi făcut orice alt lup de mare.