Regele cerşetorilor - Partea 01 - Michel Zevaco скачать в хорошем качестве

Regele cerşetorilor - Partea 01 - Michel Zevaco

#regele #cersetorilor #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #michelzevaco #zevaco #ura #dragoste #teatru #teatruonline #teatruaudio #cartiaudioromana #cartiaudio #crima #razbunare Capitolul I Regele — Aici, Triboulet! Pe un ton vesel, regele François I, a lansat această scurtă şi dispreţuitoare chemare. Fiinţa strâmbă, cocoşată, pocită, căreia i s-a vorbit astfel, a tresărit; ochii săi aruncă un fulger de ură dureroasă. Apoi chipul său răvăşit se preschimbă, dintr-o dată într-un rânjet; înainta imitând lătratul furios al unui câine. — Ce va să zică lătrăturile astea, bufonule? întreabă regele, cu sprâncenele încruntate. — Majestatea voastră îmi face onoarea de a mi se adresa precum unuia dintre câinii săi; eu îi răspund ca un câine: este o manieră de a mă face înţeles, sire! Şi Triboulet salută, aplecându-se până la pământ. Cei câţiva gentilomi care se află de faţă izbucnesc în huiduieli. — Târâş! striga unul dintre ei. Un câine, trebuie să se gudure, Triboulet! — Dar şi să muşte uneori, domnule de la Châtaigneraie. Dovadă această muşcătură pe care v-a pricinuit-o Jarnac... sub formă de afront! — Insolent mizerabil! roşi la Châtaigneraie palid de mânie. — Pace! ordonă regele râzând. Aşadar, mai-mare al nebunilor, grăieşte fără să te prefaci: cum îţi par astăzi? Aflat în picioare în faţa imensei oglinzi, cadou din partea Republicii Veneţiene, regele François Întâiul se contemplă şi se admiră, în timp ce doi valeţi curtenitori isprăvesc să-i aranjeze cu grijă toca de catifea neagră cu pană albă, vesta cu mâneci scurte din mătase de culoarea cireşei şi mantia cu blănuri. — Sire, răspunse Triboulet, sunteţi frumos precum seniorul Phébus! Şi zurgălăii scufiţei lui cu creastă roşie se scutură cu ironie. — De ce ca Phébus? întreabă monarhul surprins de comparaţie. — Pentru că întocmai ca şi cea a lui Phébus, fruntea Majestăţii Voastre este înconjurată de raze; numai că razele sunt închipuite de perii albi ai bărbii Voastre şi a părului Vostru! Triboulet se trase înapoi scuturându-şi marota făcând-o să rânjească. Gentilomii murmură, indignaţi de atâta îndrăzneală; dar regele a râs, iar ei râdeau mai tare decât regele, mai tare decât Triboulet. François Întâiul îşi îndreptă talia sa impunătoare cu umeri de atlet, cu bustul său masiv, croit pentru greoaiele armuri de cavaler. Se întoarce către gentilomii săi: — Dar ţie, Essé, cum îţi par? — Niciodată Majestatea Voastră nu mi-a părut mai ager; întineriţi pe zi ce trece. — Conte, conte! scheună Triboulet, o să-l faceţi pe rege să creadă că a dat în mintea copiilor. Va veni şi asta dar încă nu are decât cincizeci de ani, ce naiba! — Şi tu, Sansac? întreabă regele. — Majestatea Voastră rămâne pentru noi un model de eleganţă... — Da, întrerupse nebunul; totuşi, voi nu vă puneţi o cocoaşă pe pântec ca să imitaţi mai bine proeminenta eleganţă a pântecului regal! Eu, cel puţin, am una în spate! Zurgălăii se agitară, cu frenezie. Curtezanii îl săgetară cu priviri duşmănoase cărora le riposta prin grimase. Regele începu să râdă zgomotos. — Sire! strigă atunci la Châtaigneraie cu ciudă. Majestatea Voastră ar găsi de cuviinţă să ne lămurească de unde i se trage această bună dispoziţie astăzi? — Bineînţeles! strigă Triboulet cu răutate, regele se gândeşte la pacea pe care i-a impus-o vărul său împăratul: nu are de pierdut decât Flandra şi Aragonul, l'Artois şi Milanezia. Nu-i un motiv de întristare, cred! — Bufon! — Nu?... Nu-i asta?... Regele se gândeşte poate la masacrele ce se făptuiesc pentru Mama Noastră Biserica... Provenţa înecată în sânge!... Şi pe mine, asta mă face nespus de vesel!... — Tăcere! mormăi regele, foarte palid în faţa acestor spectre pe care nebunul le-a evocat adineauri. Şi el se grăbi să reia: — Domnilor, în seara aceasta mare escapadă!... Ah! Am cincizeci de ani! Ah! Se spune că îmbătrânesc! adăugă el cu ardoare, ca şi cum ar vrea să-şi mute gândurile în altă parte. O să vedem noi! După Marignan, se spunea: Brav precum François! Vreau să se spună acum, şi totdeauna: Tânăr precum François! Galant precum François! Să râdem prieteni, să râdem, căci viaţa este atât de plăcută iar femeile sunt atât de frumoase în Franţa noastră... — Bravo, Sire! Trăiască dragostea!... — Majestatea Voastră nu pare să aibă treizeci de ani!... — Dumnezeule Mare, prieteni! Dragostea! Ah! Divină muzică a acestui cuvânt: Iubesc!... Dacă aţi şti cât de frumoasă şi de sinceră este şi ce aureolă de puritate aşează pe fruntea sa aceste şaptesprezece primăveri!... Asta mă înflăcărează şi-mi toarnă în vine torente de foc! Puritatea care străluceşte în privirea ei, toată această nevinovăţie mă ispiteşte, mă atrage, mă scoate din minţi. În faţa acestei neaşteptate confesiuni ce izbucnea de pe buzele lui François Întâiul, curtezanii rămăseseră tăcuţi, plini de nelinişte... Cine era această fecioară pe care o iubea regele? Cui îi erau adresate aceste emoţii?