Reziliență prin cultură. Ana Blandiana - Portret în dialog. Solomon Marcus скачать в хорошем качестве

Reziliență prin cultură. Ana Blandiana - Portret în dialog. Solomon Marcus

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Când l-a cunoscut poeta Ana Blandiana pe Solomon Marcus și ce amintiri păstrează din acea perioadă? Evocând titlul unei serii de volume publicate de reputatul matematician în colecția „Distinguo” a Editurii Spandugino, ce fel de „răni deschise” s-ar putea spune că au resimțit în comun cei doi intelectuali, îndeosebi după 1989? Cum a ilustrat fiecare în parte nevoia de a construi împreună cu oamenii și de a organiza speranța în societatea românească? Ce se întâmplă dacă nu închidem la timp rănile colective ale istoriei noastre? De ce a pledat Solomon Marcus cu atâta vervă pentru menținerea limbii latine și a istoriei în planurile actuale de învățământ? Simțea oare că școala românească se îndepărtează de cultura de tip umanist? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre poeta Ana Blandiana și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un extraordinar portret lăuntric al distinsului matematician, un om cu o conștiință civică și culturală de excepție, ale cărui eforturi de edificare a memoriei noastre colective s-au întrepătruns cu cele ale admirabililor ctitori ai Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. 0:00 Intro 0:14 Skip intro 8:15 „Îmi aduc aminte cum mă uitam eu la cei cu câteva decenii mai mari decât mine și acele decenii creau niște trepte foarte greu de urcat. Iar în legătură cu mine nu pot să-mi închipui asta, adică nu pot să mă imaginez pe post de Arghezi, deși îmi amintesc că am fost în sală odată, când a fost sărbătorit Arghezi – nu mai știu dacă la 80 sau la 85 de ani –, și mi-a fost extraordinar de milă de Nichita...” 16:57„Premiul Herder este un premiu care se dă pentru fiecare țară din Est. Și era și un coleg poet polonez, Różewicz, a cărui condiție, în comparație cu a mea, m-a cutremurat și n-am uitat-o niciodată. În timp ce eu eram singură și abia avusesem viză să ajung – iar în țară nici nu s-a anunțat măcar că am luat premiul –, la hotel, Różewicz era așteptat în fiecare dimineață de zeci de muncitori [polonezi].” 25:49 „Ideea care trebuie pusă în fața copilului – și el să o primească cu empatie – este să afle de unde vine, cine au fost înainte strămoșii lui, să știe cui aparține. În această lume nu poți să plutești în aer. Trebuie să aparții de ceva. Asta e valabil oricât de globalizați am fi.” 34:02 „Scopul nostru, din momentul de început al Sighetului – și acum cu Fundația Academia Civică –, a fost să reconstruim memoria colectivă și să o dezvoltăm, evident. Dar trebuia în primul rând reconstruită, deoarece comunismul fusese o societate foarte închisă, o societate în care nu se mai știa nimic. Numai victimele știau că sunt victime.”