GRĂUNTELE DE LUMINĂ - VISUL UNEI SERI DE FEBRUARIE скачать в хорошем качестве

GRĂUNTELE DE LUMINĂ - VISUL UNEI SERI DE FEBRUARIE

Grăuntele de lumină Noaptea se coboară încet peste colinele Iașului. Chiar dacă în urmă cu doar câteva zile primăvara părea că vrea să încălzească inimile și casele noastre, gerul nu se lasă nici el biruit. E totuși mijloc de februarie. Printre multele mesaje primite peste zi, unul mă apasă tot mai greu: e strigătul de ajutor al unei mame cu zece copii. Mi-a scris că a pus ultimele lemne pe foc și că, în casă, aproape toți copiii tușesc și au febră. Frânt de oboseală, mă gândesc să ajung mai repede acasă, să mă încălzesc, să-mi odihnesc spatele și să-mi iau medicamentele la timp, fără a mai fi mustrat de soție că îmi neglijez sănătatea. Dar gândul la pruncii cu febră, cu mânuțele înghețate, într-o casă fără foc, nu-mi dă deloc pace. În loc să-mi ascult mintea, oboseala și …spatele, la ieșirea din curtea maternității virez spre depozit, iar pe drum îi conving pe băieții să mai facem un drum, hăt departe, la Hălăucești. Nu e chiar ora potrivită pentru ieșit din oraș spre Târgu Frumos și Valea Siretului și știm că asta va da programul mult peste cap, dar un sfert de ceas mai târziu deja încărcăm o remorcă cu vreo doi metri cubi de lemn de fag pentru copiii Catincăi. Îndesăm printre buturugi baxuri de orez, făină și ulei, saci de fasole, ultimii cartofi, sacoșe cu cașcaval și dulciuri, precum și nelipsitele baxuri de scutece, alături de cutiile cu lapte praf. Pornim pe centură ca să ocolim Valea Lupului, chiar dacă camioneta suspină greu prin micile spărturi și pe denivelările, istovite și ele de traficul greu. Drumul îl facem în aproape două ore. Aplicația nu poate fi nici ea fentată de povara încărcăturii și de cârdul nesfârșit de de mașini. În casă, copiii și Catinca sunt îmbrăcați ca și cum tocmai s-au întors de la o plimbare pe pârtie, dar, în realitate, corul de strănuturi și tuse ne întâmpină zgomotos. Când deschid ușa, Catincăi i se luminează fața și e gata să se arunce la picioare de recunoștință.O îmbrățișez, în timp ce -mi spune că, dacă Dumnezeu nu ar fi ajutat-o prin oamenii noștri, nu ar fi reuși să treacă și iarna aceasta. Da, pentru cei curioși și nerăbdători, copiii și tată, un tată care încearcă să găsească de lucru, oriunde i se oferă. Tocmai s-a întors din Germania, fără niciun ban, după o lună de muncă neplătită. Încă o înșelăciune dată unui om sărac, la casa unde nici boii nu trag. Descărcăm alimentele cu fetele mai mari și basculăm lemnele. În casă, într-o -un colț de paravan, cum se zice pe la noi ka partea din spate și lăsată a căsuței, zace și o bătrână bolnavă la trup și la minte, ce murmură prin întuneric. Într-un hol întunecat și afumat , ce face legătura între paravan și camera în care se înghesuie copiii, un munte de haine lângă o mașină de spălat manuală, ce troscăie și împroașcă cu apă în toate direcțiile. Pe două paturi, copiii, sub pături, cuminți. Unii dorm, alții tremură. Frigiderul aproape gol, cu vreo două batoane de salam ieftin ori parizer. Pereți umezi, din care izvorăște la propriu apă. Mucegai. Două pisici pe pervaz și vreo doi căței ce dau din coadă prin fața căsuței se dovedesc a fi singurele ființe cu adevărat fericite și lipsite de griji. Catinca spune că nu a închis un ochi de câteva nopți, de când copiii mici sunt răciți si se plânge că „fetele mari” nu o ajută destul, iar fetele mari au de fapt, una zece anișori, alta, în prag de pubertate, doisprezece, iar cealaltă, cu o scolioză înfricoșătoare, de abia respirând, unsprezece, treisprezece. Dau telefoane. Fac planuri. Caut tot felul de soluții. Relocarea e aproape imposibilă. Bătrâna nu vrea să plece din casa ei. Repararea casei e foarte costisitoare, mai ales că are și o ipotecă de vreo 20000 de euro, de la un credit făcut în urmă cu mulți ani. Mă întorc spre Iași cu o apăsare grea. Cât de diferit este pentru lume acel fulg de nea! Pentru unii, bucurie, iar o pentru alții, suferință, aproape o catastrofă. …Suntem în săptămâna care ne amintește de Judecata cea de pe urmă, acolo unde Domnul Hristos ne spune limpede: „Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; gol și M-ați îmbrăcat; bolnav și M-ați cercetat…”. Mă întreb dacă nu cumva, atunci când s-a auzit în biserici acest cuvânt, duminică, Domnul l-a rostit chiar pentru copiii aceștia- Ana, Ilie,Ilinca, Sofia , Roxana… Într-o săptămână începe și Postul cel Mare, adică mai sunt opt săptămâni până la Înviere. E semn că a sosit vremea să ne jertfim mai mult. Să îmbrăcăm, să hrănim și să bucurăm copiii din lunga noastră listă a iubirii, care a ajuns la …10.559 de suflete. Și, dacă Dumnezeu va rândui, poate vom putea oferi copiilor Catincăi nu doar lemne, haine și bucate, ci și o casă în care iarna să nu mai însemne teamă, iar copilăria să însemne fericire. Haideți , iubiților, să transformăm frigul în căldură, durerea în nădejde, iar milostenia în bucurie! HAIDEȚI SĂ DĂRUIM LUMINĂ!