Focuri ascunse - Sandra Brown скачать в хорошем качестве

Focuri ascunse - Sandra Brown

#focuri #ascunse #sandrabrown #dragoste #dragosteinfinita #dragostea #iubire #iubirea #iubireamea #iubireadevarata #iubireadevărată #soaptedeiubire#soaptededragoste #cartidragoste #cartisandrabrown Căldura soarelui de septembrie era ca un atac fizic pentru tînăra care coborî din tren în gara Austin. Obrajii ei albi ca fildeşul erau uşor îmbujoraţi şi cîteva şuviţe de păr negru ca abanosul scăpau din cocul de sub pălărie. Îşi făcea vînt cu o batistă dantelată în timp ce se uita prin mulţime după o pălărie Sietson familiară şi după bărbatul înalt, cu părul alb, care ar fi trebuit să o poarte. O mulţime destul de numeroasă se adunase la gară pentru sosirea trenului de amiază de la Fort Worth. Unii îşi îmbrăţişau fiii care se întorceau, alţii îşi luau rămas bun de la cei care se îmbarcau. Atenţionări de a scrie curînd şi de a avea grijă se făceau într-un amestec de engleză şi spaniolă, iar şuieratul trenului era ca o percuţie pentru orchestra aceea discordantă. Cu o îndemînare nemaipomenită, hamalii împingeau cărucioare lungi încărcate cu bagaje, reuşind să ocolească femei în vîrstă, oameni de afaceri şi copii. Femei mexicane, îmbrăcate în rochii largi şi viu colorate, se plimbau pe peron vînzînd bomboane, flori şi tot felul de suveniruri texane. „Vaqueros” stăteau rezemaţi leneş de clădirea gării, jucîndu-se cu lasouri, răsucind ţigări sau uitîndu-se la trenul în care ezitau să urce, deoarece preferau aerul liber şi cerul senin al Texas-ului. Mulţi din aceşti cowboys o observaseră pe tînăra care se uita la fiecare trăsură care se apropia. Ochii ei cenuşii care, cu numai cîteva clipe în urmă, fuseseră plini de emoţie, începură să se întunece de nelinişte cînd mulţimea se împuţină. Fusta îi foşnea ademenitor în spate cînd măsura peronul în lung şi-n lat. Pantofii delicaţi şi încheiaţi pînă sus cu nasturi bocăneau pe scîndurile netede cu fiecare pas. Unul cîte unul, „vaqueros” porniră spre trenul care urma să se întoarcă la Fort Worth. Majoritatea îi mai aruncară o ultimă privire fetei care, în ciuda zăpuşelii şi a văditei agitaţii ce o stăpînea, părea extrem de calmă. Cu un scrîşnet de oţel, un şuvoi de abur şi un fluierat prelung, trenul se puse în mişcare încet, luînd treptat viteză, pînă cînd, în cele din urmă, dispăru cu totul. Peronul se goli complet. Vînzătoarele mexicane îşi acoperiră mărfurile din coşuri, iar hamalii îşi traseră cărucioarele în umbra clădirii. Fata cu costumul bleumarin, bluză albă şi pălărie cafenie de fetru rămase lîngă bagajul ei prăpădit, părînd părăsită şi uitată. Ed Travers ieşi iute din clădirea gării, o zări şi, după ce îşi trase vesta peste burtă, porni grăbit spre ea. — Domnişoara Holbrook? o întrebă el politicos. Domnişoara Lauren Holbrook? Ochii ei descurajaţi se luminară brusc cînd îşi auzi numele şi zîmbi, buzele-i perfect formate dezvelind nişte dinţi mărunţi şi albi. — Da, răspunse ea cu răsuflarea tăiată. Da, eu sînt Lauren Holbrook. Ben... ăăă... domnul Lockett v-a trimis după mine? Ed Travers îşi ascunse nedumerirea sub un zîmbet liniştitor. — Nu, domnişoară Holbrook, nu tocmai. Eu sînt Ed Travers, administratorul gării. Îmi pare nespus de rău că v-am făcut să aşteptaţi, dar telegraful... Se întrerupse brusc, furios că încurca şi mai mult ceea ce era o situaţie delicată. — Vă rog să mă iertaţi că bat cîmpii şi că vă fac să staţi în căldură. Veniţi cu mine şi o să vă explic totul, spuse el, după care îi făcu semn unui hamal, care veni fără chef să ia bagajul lui Lauren. Domnul Travers arătă spre capătul peronului ducînd degetele la melon. Totuşi, ea ezită. — Dar domnul Lockett mi-a spus... — Domnul Lockett a venit să vă aştepte, domnişoară Holbrook, dar s-a îmbolnăvit şi m-a rugat... — Ben e bolnav? întrebă ea repede, pălind şi prinzîndu-l de braţ speriată. Reacţia ei îl ului pe Ed Travers. De ce se tot referea la Ben Lockett? Ce era fata aceea cu bătrînul? Era frumoasă, fără îndoială. Şi lui Ben îi plăcuseră femeile întotdeauna. Toată lumea din Texas ştia ce fel de căsnicie avea cu Olivia, dar, chiar şi aşa, fata aceea era uluitoare. De unde venea, oare? De ce venise în Texas să-l vadă pe Ben Lockett? Nu părea să aibă mai mult de douăzeci de ani, iar Ben avea vreo şaizeci. Poate era vreo rudă. Cu siguranţă nu părea o prostituată. Şi de ce să-şi fi luat Ben o amantă? Avea... — Domnule Travers, vă rog, spuse Lauren, aşteptînd cu nerăbdare un răspuns, Iar acel bărbat plăcut şi cumsecade o studie cu o intensitate tulburătoare. Faptul că venise după o călătorie obositoare tocmai de la ea de acasă din Carolina de Nord doar ca să descopere că Ben nu o aştepta era destul de deprimant. Sigur, îi spusese că, dacă nu avea să poată pleca din Coronado, avea să trimită pe cineva să o aştepte. — Domnul Lockett e bolnav? — Ben? întrebă Travers, după care îşi drese glasul şi spuse: Nu, nu Ben. Cred că l-a trimis pe Jared după dumneavoastră, el este cel care s-a îmbolnăvit. O conducea de-a lungul peronului ţinînd-o încurajator de cot. — Jared? întrebă ea.