Jucatorul - Feodor Mihailovici Dostoievski скачать в хорошем качестве

Jucatorul - Feodor Mihailovici Dostoievski

#jucatorul #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #dostoievski #crima #pedeapsa #teatru #teatruonline #teatruaudio #cartiaudioromana #cartiaudio #oameni #sarmani În sfârşit, m-am întors după o absenţă de două săptămâni. Ai noştri se aflau de trei zile la Ruletenburg. Credeam că mă aşteaptă cu sufletul la gură, dar m-am înşelat. Generalul avea un aer grozav de degajat, mi-a vorbit de sus şi m-a trimis la soră-sa. Era limpede că au pus mâna, de undeva, pe nişte bani. Mi s-a părut chiar că generalului îi e oarecum penibil să se uite la mine. Măria Filippovna era teribil de ocupată şi a vorbit cu mine pe fugă; banii totuşi i-a primit, i-a numărat şi a ascultat până la capăt raportul meu. Erau aşteptaţi la masă Mezenţov, franţuzul şi un englez; cum se întâmplă întotdeauna când găsesc bani, au făcut masă mare, după obiceiul moscovit. Polina Alexandrovna m-a văzut şi m-a întrebat de ce am zăbovit atât şi, fără să mai aştepte răspuns, a plecat nu ştiu unde. Se înţelege că a făcut-o dinadins. Noi doi, totuşi, trebuie să avem o explicaţie. Prea s-au adunat multe.   Mi s-a rezervat o cămăruţă la etajul trei al hotelului. Aici lumea ştie că fac parte din suita generalului. Se vede din toate că au apucat totuşi să-şi facă o faimă. Pe general toată lumea îl ia aici drept un demnitar rus, putred de bogat. Încă înainte de masa de prân-z a apucat să-mi dea, printre alte însărcinări, să-i schimb două hârtii de câte o mie de franci. Le-am -schimbat la biroul hotelului. Acum o să fim priviţi ca nişte milionari cel puţin o săptămână. Voiam tocmai să-i scot pe Misa şi pe' Nadia la plimbare, dar m-au întors de pe scară ca să mă cheme ia general; a găsit de cuviinţă să se intereseze pe unde am să-i plimb. Hotărât, omul acesta nu poate să mă privească drept în ochi; ar vrea el şi încă foarte mult, dar de fiecare dată îi răspund cu o privire aitât de stăruitoare, mai bine zis necuviincioasă, încât pare că se fâstâceşte. Mi-a ţinut o cuvântare plină de emfază, încurcând frazele, bâl-b; îindu-se până la urmă, ca să-mi dea de înţeles să mă plimb cu copiii pe undeva plin parc, cât mai departe de cazinou. În cele din urmă, s-a supărat de tot şi a adăugat aspru: „Altminteri te pomeneşti că-i duci la cazinou, la ruletă. Nu te supăra – a mai adăugat el – dar ştiu că eşti încă destul de uşuratic şi ai fi în stare, poate, să joci. In orice caz, deşi nu-ţi sunt mentor şi nici nu intenţionez să-mi asum un asemenea rol, am cel puţin dreptul să doresc ca dumneata să nu mă oom-promiţi, ca să zic aşa…”   — Dar nici n-am bani, i-am răspuns liniştit, ca să-i poţi pierde, trebuie să-i ai.   — Ii vei primi îndată, răspunse generalul, roşindu-se uşor, apoi cotrobăi în biroul său, se uită în carneţel şi se dumiri că are să-mi dea în jur de o sută douăzeci de ruble.   — Cum o să ne socotim, zise el, fiindcă trebuie să calculăm în taleri. Uite ce-i, ia o sută de taleri, să fie sumă rotundă; restul, se înţelege, n-o să-i pielrzi.   Am luat, tăcut, banii.