M a prins în ipostază ciudată cu câinele în curte la amiază скачать в хорошем качестве

M a prins în ipostază ciudată cu câinele în curte la amiază

Nu vorbesc despre iubire ca despre ceva sigur. Mă interesează mai mult momentul în care încă nu știm ce simțim, dar știm că nu mai este la fel. Clipul acela scurt de timp în care conversația pare normală, dar fiecare cuvânt apasă puțin mai mult. Când cineva stă lângă mine și îmi dau seama că distanța dintre noi nu mai este neutră. De multe ori sunt lucruri mărunte. Felul în care se apleacă puțin mai aproape ca să mă audă. Pauza din conversație care durează o secundă în plus. Mâna care se oprește înainte să ajungă prea aproape. Din exterior pare nimic. Dar în mine rămâne. Mă întorc la acele momente, chiar dacă, tehnic, nu s-a întâmplat nimic. Nu îmi amintesc exact ce am spus. Îmi amintesc senzația. O tensiune ușoară, nu inconfortabilă, ci vie. Nu este încă iubire. Este posibilitate. Un spațiu în care totul ar putea începe sau s-ar putea să nu înceapă niciodată. Și tocmai această nesiguranță mi se pare cea mai sinceră. Poveștile mele nu se grăbesc spre final. Nu caută mărturisiri mari sau gesturi dramatice. Se opresc acolo unde emoțiile sunt fragile, neclare, dar adevărate. Dacă ai simțit vreodată o apropiere care nu a fost confirmată prin cuvinte, dacă ai tăcut deși ai simțit mai mult decât ai vrut să recunoști, te vei regăsi aici. Ascultă încet. Uneori, cele mai importante lucruri se întâmplă exact atunci când pare că nu s-a întâmplat nimic.