Revelionul - Horia Tecuceanu скачать в хорошем качестве

Revelionul - Horia Tecuceanu

#apostolescu #capitanul #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturionline #horiatecuceanu #greseala #teatru #teatruonline #teatruaudio #tecuceanu #cartiaudioromana #cartiaudio #revelionul Stăteam în picioare, cu mâinile la spate, și priveam cu nostalgie prin geamul ferestrei. Să fii detașat pe litoral, pentru a ține locul unui coleg trimis la reciclare, e o afacere mai teribilă decât cea făcută de Moise, când l-a convins pe Dumnezeu să-i livreze gratuit mană cerească, porto-franc în pustiul Sinai. E drept, serviciu-i serviciu, dar asta încă nu înseamnă că nu apar și „ferestre”. Doar și infractorii se mai recreează din când în când! Și oare există bucurie mai mare decât să te întinzi pe nisipul fin de la Mamaia pentru a face plajă, pentru a înota în mare și, nu în ultimul rând, pentru a admira generozitatea cu care minusculele costume de baie, tip Bikini, sunt capabile să sublinieze superbele și fermecătoarele trupuri ale urmașelor mamei Eva? Da, e minunat să lucrezi la Constanța, vara! Numai că eu mă „căptușisem” cu această detașare iarna. O iarnă care pălmuia orașul cu rafale susținute de vânt, agrementate din când în când de o ploaie cu găleata, de să nu te aventurezi pe afară nici chiar în costum de scafandru. Privind prin fereastră, tocmai mă întrebam cum de s-ar învârti învârtiții care se învârtesc să nimerească pe litoral taman în toiul verii, când telefonul s-a pornit să sune. „Miliția?!” a întrebat un tip de la celălalt capăt al firului, după ce am dus receptorul la ureche. — Întocmai! Vorbește căpitanul Apostolescu - mi-am informat interlocutorul, cu indiferență. — Bună ziua, tovarășe căpitan. Sunt Constantin Faur, directorul O.C.L. Metalo-Chimice, s-a prezentat și el. — Bună ziua, tovarășe director. Cu ce vă pot fii de folos? am întrebat, bucuros că nu sunt căutat de directorul trustului de alimentație publică, care, de când sunt în Constanța, a deprins obiceiul să apeleze aproape zilnic la mine, pentru a-i liniști pe marinarii ce se pun cu aplicație pe devastatul cârciumilor, după ce, în prealabil, au tras cu aceeași aplicație și la măsea, acțiune după care adesea mă aleg și eu cu buzele sparte sau vreun ochi învinețit. — Mai adineaori a fost la mine tatăl unei salariate de-a noastră. Venise să ceară relații despre fiica lui, deoarece azi-noapte nu s-a înapoiat acasă… — Ce vârstă are această salariată? l-am întrerupt, chestie de edificare. — Douăzeci și cinci de ani! — Cam asta s-ar părea că e vârsta când fetele, îndrăgostindu-se, uită adesea că sunt așteptate acasă de niște părinți îngrijorați - am comentat eu cu subînțeles. — Poate că da, poate că nu… mi-a replicat sceptic, în orice caz, nici nu s-a prezentat azi la serviciu și nici n-a depus aseară la casierie banii proveniți din vânzările de ieri… — Vă gândiți că această dispariție ar putea să se coroboreze cu o delapidare? m-am interesat, pentru a ști pe ce picior trebuie să dansez. — Exact. Acesta fiind și motivul pentru care vă telefonez. Considerând că se impune o verificare a gestiunii acestei salariate, vă rugăm să ne asistați și dumneavoastră. Întrucât nu sunt profilat pe cercetarea gestionarilor necinstiți, am fost tentat să-i explic că, pentru rezolvarea problemei, ar trebui să se adreseze „economicului”, apoi m-am răzgândit. M-am răzgândit, deoarece mi-am amintit cu promptitudine că în povestea interlocutorului meu era implicată și o persoană dispărută. Și eu cam cu astfel de treburi îmi câștig pâinea. — Vă rog să-mi dați adresa magazinului - i-am cerut. Am stabilit ca în următoarele douăzeci de minute să ne întâlnim la locul respectiv. Când am pus receptorul pe furcă, am privit pe fereastră și am constatat că ploaia se întețise. Mi-a scăpat un oftat de milă la adresa mea și, apelând la filozofica resemnare care-i caracterizează pe cei de-o meserie cu mine, m-am dus spre cuier, să-mi iau pălăria și canadiana îmblănită, teribil de călduroasă iarna și excelentă sugativă sub ploaie…