У нас вы можете посмотреть бесплатно Cum se fugea din Romania la începutul comunismului или скачать в максимальном доступном качестве, видео которое было загружено на ютуб. Для загрузки выберите вариант из формы ниже:
Если кнопки скачивания не
загрузились
НАЖМИТЕ ЗДЕСЬ или обновите страницу
Если возникают проблемы со скачиванием видео, пожалуйста напишите в поддержку по адресу внизу
страницы.
Спасибо за использование сервиса ClipSaver.ru
Mergi la https://surfshark.com/zaiafet sau folosește codul ZAIAFET la checkout pentru patru luni extra de Surfshark VPN Text scris de istoricul Lucian Vasile Fraților, dacă până acum am vorbit despre cei care au rămas, azi vom discuta despre cei care au plecat. Sau au încercat să plece. Comunismul în România nu s-a instaurat dintr-odată, peste noapte. A fost un proces gradual, bine planificat și excelent executat de o forță care, la început, părea prea mică, prea insignifiantă și prea puțin periculoasă pentru a putea pune stăpânire pe o țară. A beneficiat însă de un context istoric potrivit, în care prezența Armatei Roșii a fost determinantă. Dar și de-o societate românească slăbită de vasta corupție interbelică și de derivele totalitare care s-au succedat de la finele anilor `30, precum și de un segment al populației lipsit de oportunități, marginalizat, sărăcit și neînțeles, care era dispus, vorba aia, să răstoarne masa și să încerce altceva. Așadar, din 1948 comuniștii aveau control complet asupra țării. Pentru cei ce-au trăit acele timpuri, opțiunile erau înspăimântător de puține și nefericite. Cei urmăriți de Siguranță, devenită ulterior temuta Securitate, au intrat în clandestinitate, trăind permanent cu frica de a fi descoperiți, schimbându-și periodic adăposturile sau petrecând ore în zile în spatele unor uși false, înghesuiți într-o groapă sub podea sau nemișcați prin vreun pod de casă, de unde ieșeau numai noaptea sau când nu-i vedea nimeni în afară de gazdă. Alții au încercat să se opună regimului, înființând organizații secrete, tipărind și răspândind manifeste, organizând ședințe conspirative, adunând ce arme se mai găseau după război și așteptând să vină americanii până ce, aproape de fiecare dată, cei ce-au bătut la ușă au fost securiștii. Aceleași speranțe le-au avut și membrii celor câteva zeci de grupuri de rezistență, care au luat drumul munților, alegând să se opună cu arma în mână regimului comunist până la anihilarea lor, fie prin trădări, fie prin confruntări sângeroase despre care am povestit într-un episod separat al seriei. Vasta majoritate a oamenilor n-au avut altă opțiune decât să se integreze cumva în noua societate, să navigheze prin apele tulburi ale lumii noi, construite sub semnul marelui prieten de la răsărit, după cum era numită Uniunea Sovietică de către aparatul de propagandă, și să aștepte căderea regimului, nebănuind poate nimeni pe atunci că astea aveau să se petreacă abia peste o jumătate de veac. Dar a mai existat și o ultimă categorie: a celor care au încercat să plece în exil. Mulți dintre ei n-au izbutit, fiind uciși pe graniță, morți prin lagărele de refugiați ale statelor vecine, ori capturați de grăniceri și trimiși în țară, unde au fost condamnați la închisoare, devenind acea categorie aparte a deținuților politici denumiți frontieriști. Prea puțini au izbutit să părăsească România comunistă, pentru a trăi în siguranță până la mult așteptata prăbușire a comunismului sau pentru a-și construi o viață nouă într-un alt loc al planetei, dar tânjind mereu după locurile natale, consumați de-un dor pe cât de tăcut, pe atât de puternic și poate că și mai greu de înțeles în ziua de azi. Dar pentru a ajunge acolo, au trecut prin emoții puternice, au înfruntat riscuri uriașe și au învățat să trăiască împreună cu frigul, foamea, extenuarea și, mai ales, incertitudinea zilei de mâine. Unii s-au târât prin zone aride, înțesate de sârmă ghimpată, sau au alergat prin no-man`s land-uri, urmăriți de dâra luminoasă a reflectoarelor, de lătratul câinilor echipelor de grăniceri ori de șuieratul gloanțelor trase de militari puși să păzească frontiera. Alții s-au aruncat în apa rece și potrivnică a Dunării, înotând cu disperare și evitând, la rândul lor, șalupele și trasoarele care trebuiau să-i strivească ori să-i împuște înainte de a atinge malul celălalt. Puțini sunt cei care au avut ocazia să urce într-un avion deturnat ori într-o ambarcațiune care să înfrunte valurile până dincolo de Cortina de Fier. Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii: / @zaiafet Susține conținutul: / zaiafet ZaiaShop: https://www.zaiashop.ro Instagram: / zaiafet Facebook: / zaiafet Mail: [email protected] Aparatură Folosită: Cameră: http://bit.ly/2CRMfNB Obiectiv 1: http://bit.ly/2XroIwM Obiectiv 2: http://bit.ly/2KvvJqM