Apa ne ajunge pana la jumatatea coapsei!!! 😮 Vom putea trece Nera pentru a ajunge la Lacul Dracului? скачать в хорошем качестве

Apa ne ajunge pana la jumatatea coapsei!!! 😮 Vom putea trece Nera pentru a ajunge la Lacul Dracului?

Parcul National Cheile Nerei Beusnita este una dintre cele mai frumoase zone din Romania, un loc care te va surprinde prin complexitatea peisajelor si varietatea de specii de animale pe care le vei intalni. Primavara este anotimpul ideal, dupa parerea mea, pentru a vizita acest parc. Am pornit in drumetie, din localitatea Sasca Montana, pe marcaj banda rosie, prin Cheile Nerei, cu gandul sa innoptam in apropiere de Lacul Dracului. A doua zi planuiam sa revenim pe un alt traseu, in Sasca Montana, rezultand un circuit. Am trecut podul si, nu dupa mult timp, priveam de sus, din balconul stancilor, apa Nerei in care isi oglindeau chipul salcii pletoase si arbori invesmantati in iedera batrana. Am intrat prin numeroase tunele inguste, prin perete, simtindu-ne ca in pestera. De cate ori ieseam, soarele lumina natura si peisajele, in alte si alte ipostaze incantatoare. A urmat un drum forestier care ne-a purtat in continuare de-a lungul apei. Unora li s-ar putea parea usor plictisitor, datorita lungimii lui. Eu insa am fost fascinata de muzica armonioasa a padurii, de pasari si de alte necuvantatoare simpatice are isi faceau aparitia in calea noastra. Ajunsi la Canton Damian, am luat o binemeritata pauza de masa, pe pajiste, la masuta din zona. Am aflat apoi, de pe un indicator, ca traseul nostru implica traversarea apei si ca se poate sa nu putem face acest lucru din cauza debitului marit al raului. Recunosc ca ne-am cam demoralizat, dar am continuat sa mergem. Ma uitam la apa involburata din dreapta mea si ma intrebam daca ar fi posibil totusi sa o trecem in vreun fel, desi inca nu venise momentul. Merita macar sa incercam. In drumul nostru am dat de adevarate monumente ale naturii: pereti imensi de stanca, acoperiti cu iedera impletita, cum nu am mai vazut pana acum. Cu mintea la aceste minunatii, aproape ca am uitat de hopul pe care il aveam de trecut. Un ultim indicator ne anunta ca urmeaza traversarea peste Nera. Eu si Radu priveam apa, calma la suprafata si agitata in adancime, fara prea mari sperante, in timp ce Cristi cauta o solutie concreta. Cu gandul la temperatura scazuta a apei, niciunul dintre noi nu indraznea sa faca primul pas pentru a incerca sa o treaca. Pana la urma tot Cristi a gasit curajul necesar si s-a pus pe treaba. "Onomatopeele" care au urmat nu pot fi redate in scris, asa ca va trebui sa vedeti filmul pentru a va forma o imagine completa. Spre bucuria tuturor, traversarea a fost reusita. Doar ca e greu de descris prin ce emotii am trecut cand l-am vazut pe fratele meu, cu apa ajungandu-i pana la jumatatea coapsei. Un astfel de rau te poate dezechilibra cu usurinta din cauza curentului, deci nu ai voie sa pui niciun pas gresit, altfel poti risca un accident serios. Cristi a revenit zgribulit la noi pe mal, dupa ce ne-a demonstrat ca se poate trece de pe o parte pe alta. Ne-am descaltat si ne-am dezbracat cat sa nu ne udam la picioare si, cu inima cat un purice, ne-am prins toti trei unii de altii pentru a avea o stabilitate mai mare. Abia acum simteam adevaratele emotii, intensificate de apa rece ca gheata. Abia puteam sa respir! Cand am ajuns la mal, nu imi venea sa cred ca am reusit. Le multumesc baietilor ca m-au sustinut, caci singura nu as fi avut curajul sa trec Nera. Voi posta in curand si continuarea aventurii noastre. O zi minunata!