Domnica Trop, TEZAUR UMAN VIU, comuna Izverna, judet Mehedinti скачать в хорошем качестве

Domnica Trop, TEZAUR UMAN VIU, comuna Izverna, judet Mehedinti

Fiica unor ţărani, ea însăşi având ca ocupaţie păstoritul, a fost descoperită la vârsta de 35 de ani de învăţătorul Vasile Căpăstraru. Acesta a prezentat-o soliştilor Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu, aflaţi într-un turneu la Izverna (1973), care au ajutat-o să-şi înregistreze piesele la Radio Bucureşti. Având un repertoriu specific zonei muntoase de confluenţă dintre judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin, a cucerit prin melosul distinctiv faţă de tot ceea ce se cunoaşte în folclorul românesc, fiind considerată o voce rar întâlnită, nu numai în Oltenia de sub munte, ci chiar în Europa. Nu a părăsit locurile natale decât atunci când a participat la marile festivaluri sau când este invitată la studioul local „Doina” – „…Domnica Trop care n-a coborât din Izverna-i natală dar a reuşit să determine pe alţii să urce la ea, la vocea şi la cântecele ei…” (Ileana Roman). Are puţine discuri şi câteva zeci de înregistrări, dar cântecele ei sunt foarte cunoscute în lumea iubitorilor de folclor autentic, printre acestea se numără S’ara când răsare luna, Nu vine neica, nu vine, doinele grele: Ursitoare, Ursitoare, Mărie, Mărie, S-o legat, neică, legat, Fire-al naibului de dor, Şarpe, şarpe din dudău sau bocetul de priveghi Zorile. Din bogatul ei repertoriu au preluat şi s-au influenţat o mulţime de cântăreţi ai vechii şi noii generaţii. Cunoscuta interpretă Angelica Stoican, după afirmaţiile profesorului Eleodor Popescu „s-a inspirat, în începuturile ei artistice din folclorul autentic al zonei, din repertoriul nealterat al rapsodului popular Domnica Trop”. A obţinut Trofeul Festivalului „Cântec nou în Mehedinţi”, Premiul Special pentru Autenticitate la Festivalul „Maria Tănase” (1973), Locul I pe ţară la Festivalul „Cântarea României” (1979) şi Premiul Naţional „Ethos” (1999), primul acordat în „pepiniera” folclorică a judeţului Mehedinţi. „Pot să spun că mă «jucam» cu ceilalţi solişti, dar aveam emoţii cu Domnica Trop. A fost şi o întâmplare hazlie: dirijam introducerea orchestrală, după care m-am apropiat de ea, ca să-i dau intrarea. Uitându-se cu coada ochiului, se răţoieşte la mine, tare, la microfon: «Domn maistru, nu mai da, bre, din mâini, ca mă încurci!». Va daţi seama ce a fost în sală: publicul a izbucnit în râs. După acest intermezzo am reluat piesa, iar Domnica Trop a cântat dumnezeieşte. Eu trebuia să fiu atent la ea, să ghidez orchestra după ea... A fost un succes imens!” (Paraschiv Oprea).