Catavasii la Buna-Vestire, glasul leghetos, de Nicolae Severeanu скачать в хорошем качестве

Catavasii la Buna-Vestire, glasul leghetos, de Nicolae Severeanu

Nicolae Severeanu s-a născut la 14 octombrie 1864, în satul Flămânzi, județul Botoșani. La vârsta de 6 ani rămâne orfan și este crescut de o mătușă de-a sa până la vârsta de 14 ani, când firea sa cercetătoare și dornică de educație aleasă, îl aduce la Iași, unde, în apropierea monahului Damaschin, trece sub oblăduirea acestuia la mănăstire. Aici a luat primele cunoștințe de muzică bisericească, de la vestitul cântăreț Veniamin Nițescu, directorul Școlii de Cântăreți din acea mănăstire. După absolvirea cursurilor Școlii de Cântăreți, acesta a îndeplinit funcția de psalt al mănăstirii până în 1881, când Mitropolitul Iosif Naniescu, cu prilejul unei vizite canonice, remarcându-i talentul și calitatea vocală, îl ia sub protecția sa, la Mitropolia din Iași. Aici, îndeplinește funcția de canonarh și se desăvârșește în meșteșugul psaltichiei cu ajutorul dascălului său, marele Dimitrie Suceveanu. În 1885, Nicolae Severeanu devine protopsaltul Bisericii „Domnița Bălașa” din București, calitate obținută printr-un concurs la care au participat 75 de candidați. Mai apoi, a avut funcția de protopsalt și la bisericile Sf. Nicolae-Tabacu, Sf. Ecaterina și Sf. Spiridon-Nou din capitală. În această perioadă de ședere în capitală, urmează cursurile Conservatorului de Muzică din București. În 1890, acesta ocupă prin concurs catedra de muzică vocală, de la Gimnaziul din Turnu-Severin, de unde, în același an, se transferă, tot ca profesor la Liceul de Muzică din Buzău. La 1 septembrie 1894, Severeanu este numit dirigintele corului de la Catedrala Episcopală din Buzău. La 1 ianuarie 1897 este numit în postul de cântăreț în strana stângă al catedrale, în dreapta fiind Neagu Ionescu. În urma unui conflict dintre Nicolae Severeanu și locțiitorul de episcop Teofil, pe data de 31 martie 1922, demisionează din cele două posturi. La 1 noiembrie 1923, Episcopul Ghenadie recheamă pe Severeanu în posturile din care demisionase, posturi în care râmâne până în martie 1926. Un timp, prin 1926, Severeanu a predat muzica vocală și bisericească la Seminarul „Chesarie” din Buzău, de asemenea, a predat și la Școala de Cântăreți între 1 octombrie 1929 și 31 august 1931. Nicolae Severeanu este împreună cu Pană Brăneanu fondatorul Societății Cântăreților Bisericești din București, denumită „Ioan Cucuzel”, ce a luat ființă în 1888. Tot el este fondatorul Revistei de Muzică Bisericească „Ioan Cucuzel”. Ca psalt al Episcopiei, prin vocea sa de bas profund, era apreciat de toți cunoscătorii de muzică, contribuind într-un lung șir de ani la înfrumusețarea slujbelor bisericești. A fost un strălucit compozitor al muzicii bisericești fiind un inovator al acesteia. În prefața ce însoțește „Liturghierul Ritmic”, el spune: „Muzica orientală (bisericească), în vechea formă de până acum, nu mai poate dăinui și un nou curent, cu tendințe de modernizare, se impune. Autorii, ca și executorii, se resimt din lipsa de ritmatizare a cestei muzici, din care cauză executarea ei devine dificilă, așa încât, în construcția sa de până azi, este departe de a se adapta formelor și stilului corespunzător timpurilor noi”. Activitatea de compozitor și-o începe la vârsta de 20 de ani. Prima încercare de compoziție muzicală o face pe 21 august 1886, pe când era elev la Conservatorul de Muzică din București, prin compoziția unui Axion „Vrednică ești...” pe glasul V. Pr. I. Vasilescu, prieten și coleg de profesorat la liceul de băieți B.P. Hașdeu din Buzău, mărturisea că după pensionare, Severeanu era prea mult legat de muzică și de strană ca să-și înceteze activitate muzicală. Deși bolnav (un început de paralizie a membrelor inferioare), locuind în apropierea bisericii Sf. Gheorghe din Buzău, venea deseori la această biserică și cânta la strană. Vocea lui de bas își păstra toată puterea și când îi da drumul, se zguduiau geamurile de la ferestre. Când se afla că „Nea Nae” vine să cânte, biserica era plină de credincioși. Bătrânul Severeanu cânta pentru credincioși, dar cânta și pentru el. Punea atâta pasiune în cântare, că nu rare erau cazurile când lacrimile îi năpădeau ochii. Cu aproape un an de zile înaintea morții sale (19 martie 1941), boala l-a ținut la pat, însă nu a încetat să lucreze. Pe patul de suferință lucra mereu, compunând lucrări noi, în special în domeniul muzicii psaltice. Sursa: Glasul Bisericii, Anul XVIII, Nr. 7-12, Iulie-Decembrie, 1959, Pr. I. Vasilescu-Doi cântăreți bisericești: Neagu Ionescu și Nicolae Severeanu. Partitura poate fi descărcată de pe acest link: https://drive.google.com/file/d/1QkBK...