Rugăciunea unui dac | Mihai Eminescu (Metal Interpretare) скачать в хорошем качестве

Rugăciunea unui dac | Mihai Eminescu (Metal Interpretare)

O reinterpretare metal a poeziei clasice „Rugăciunea unui dac” de Mihai Eminescu. Această versiune combină versurile pline de profunzime și spiritualitate cu energia și intensitatea genului metal, creând o experiență muzicală unică pentru iubitorii de muzică și poezie românească. 🎧 Recomandat cu căști pentru impact maxim. 💬 Lasă un comentariu cu ce emoții ți-a transmis această reinterpretare. 🔥 Abonează-te pentru mai multe adaptări muzicale ale poeziei românești. Dacă vrei sa dai o bere: https://buymeacoffee.com/poezieinchitara Versuri: Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de viață dătător, Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna, Căci unul erau toate și totul era una; Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată, Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi: Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii Și din noian de ape puteri au dat scânteii, El zeilor dă suflet și lumii fericire, El este-al omenimei izvor de mântuire: Sus inimile voastre! Cântare aduceți-i, El este moartea morții și învierea vieții! Și el îmi dete ochii să văd lumina zilei, Și inima-mi umplut-au cu farmecele milei, În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers Și-n glas purtat de cântec simții duiosu-i viers, Și tot pe lângă-acestea cerșesc înc-un adaos: Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos! Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă, Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă, S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă, Puteri să puie-n brațul ce-ar sta să mă ucidă, Ș-acela între oameni devină cel întâi Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi. Gonit de toată lumea prin anii mei să trec, Pân' ce-oi simți că ochiu-mi de lacrime e sec, Că-n orice om din lume un dușman mi se naște, C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște, Că chinul și durerea simțirea-mi a-mpietrit-o, Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o - Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor... Poate-oi uita durerea-mi și voi putea să mor. Străin și făr' de lege de voi muri - atunce Nevrednicu-mi cadavru în uliță l-arunce, Ș-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă, Ce-o să asmuțe câinii, ca inima-mi s-o rumpă, Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față, Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe veci viață! Astfel numai, Părinte, eu pot să-ți mulțumesc Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc. Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec, Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec, Să simt că de suflarea-ți suflarea mea se curmă Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă! #RugăciuneaUnuiDac #Eminescu #PoezieRomânească #Metal #MetalRomânesc #RockRomânesc #MihaiEminescu #AdaptareMuzicală #MuzicăRomânească #Romania #poezieinchitara