Contele de Monte-Cristo - Volumul 02-01 - Alexandre Dumas скачать в хорошем качестве

Contele de Monte-Cristo - Volumul 02-01 - Alexandre Dumas

#aventuri #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturionline #alexandredumas #dumas #montecristo #dragoste #teatru #teatruonline #teatruaudio #cartiaudioromana #cartiaudio A doua zi, la deşteptare, primul cuvânt a lui Albert a fost propunerea de a merge să facă o vizită contelui. Îi mai mulţumise în ajun, dar înţelegea că un serviciu ca acela pe care i-l făcuse merita două mulţumiri. Franz, pe care o atracţie îmbinată cu spaima îl atrăgea spre contele de Monte-Cristo, nu vru să-l lase singur şi-l însoţi. Fură introduşi amândoi în salon. Peste cinci minute apăru contele. — Domnule conte, îi spuse Albert, înaintând spre el, îngăduiţi-mi să vă repet în dimineaţa asta ceea ce noaptea trecută am spus nedesluşit: că nu voi uita niciodată în ce împrejurare mi-aţi venit în ajutor şi că-mi voi aminti totdeauna că vă datorez viaţa sau aproape viaţa. — Dragul meu vecin, răspunse contele râzând, exageraţi obligaţiile faţă de mine. Îmi datoraţi o mică economie de douăzeci de mii franci din bugetul dumneavoastră de voiaj, atâta tot. Vedeţi bine că lucrul nu merită să vorbim despre el. La rândul dumneavoastră, adăugă el, primiţi toate complimentele mele, căci aţi fost adorabil în ce priveşte liniştea şi curajul. — Ce vreţi, conte? spuse Albert. Mi-am închipuit că m-am luat la sfadă cu cineva, că a urmat un duel şi am vrut să-i fac pe bandiţi să înţeleagă un lucru: că oamenii se bat pretutindeni, dar că numai francezii se bat râzând. Cu toate acestea, întrucât obligaţia mea faţă de dumneavoastră nu e mai puţin mare, vin să vă întreb dacă, prin mine, prin prietenii şi prin cunoştinţele mele, nu v-aş putea folosi la ceva. Părintele meu, contele de Morcerf, care e de origine spaniolă, are o poziţie înaltă în Franţa şi în Spania. Eu şi toţi oamenii care mă iubesc stăm la dispoziţia dumneavoastră. — Vă mărturisesc, domnule de Morcerf, spuse contele, că aşteptam oferta dumnea-voastră şi că o primesc cu dragă inimă. Îmi şi aruncasem plasa pentru a vă cere un mare serviciu. — Care? — Nu am fost niciodată la Paris, deci nu cunosc Parisul... — Serios? Exclamă Albert. Aţi putut să trăiţi până astăzi fără a vedea Parisul? De necrezut. — Cu toate acestea este aşa. Simt însă ca şi dumneavoastră că o necunoaştere mai îndelungată a capitalei lumii inteligente este cu neputinţă. Mai mult decât atât: aş fi făcut poate de multă vreme călătoria aceasta atât de necesară, dacă cunoşteam pe cineva care să mă poată introduce în lumea în care nu aveam nici o legătură. — O, un om ca dumneavoastră? Exclamă Albert. — Sunteţi foarte bun, dar deoarece nu îmi recunosc alt merit decât acela de a putea face concurenţă, ca milionar, domnului Aguado sau domnului Rotschild şi pentru că nu merg la Paris ca să joc la bursă, această mică împrejurare m-a reţinut. Acum, oferta dumneavoastră mă hotărăşte. Haide, vă angajaţi, scumpe domnule de Morcerf (contele însoţi cuvintele acestea cu un zâmbet ciudat), vă angajaţi, când voi veni în Franţa, să-mi deschideţi uşile acestei lumi unde voi fi tot aşa de străin ca un chinez? — O, de minune şi cu dragă inimă, domnule conte! Răspunse Albert, cu atât mai multă plăcere (dragă Franz, nu-ţi bate prea tare joc de mine) cu cât sunt rechemat la Paris printr-o scrisoare pe care am primit-o în dimineaţa aceasta şi unde e vorba, în ce mă priveşte, de o alianţă cu o casă foarte plăcută, care are cele mai bune relaţii în lumea pariziană. — Alianţă prin căsătorie? întrebă Franz râzând. — O, da! Aşadar, când vei reveni la Paris, mă vei găsi om aşezat şi poate părinte de familie. Îi va sta bine gravităţii mele naturale, nu-i aşa? În orice caz, conte, vă repet, eu şi ai mei suntem ai dumneavoastră cu trup şi suflet. — Accept, spuse contele, căci vă jur că nu-mi lipsea decât ocazia aceasta pentru a realiza proiecte pe care le rumeg de multă vreme. Franz nu se îndoi o clipă că proiectele acestea erau dintre cele în privinţa cărora contele scăpase un cuvânt în peştera din Monte-Cristo şi-l privi pe conte în timp ce vorbea, încercând să prindă pe fizionomia lui o destăinuire a proiectelor care îl îndrumau la Paris. Era însă greu să pătrunzi în sufletul acestui om, mai cu seamă când el îl învăluia cu un zâmbet. — Dar, conte, reluă Albert, încântat la gândul că va avea să prezinte un om ca Monte-Cristo, nu cumva acesta e unul din acele proiecte în vânt, aşa cum se fac în călătorie şi care, clădite pe nisip, sunt duse de cea dintâi suflare a vântului? — Nu, pe onoarea mea, spuse contele. Vreau să merg la Paris, trebuie. — Şi când? — Dar dumneavoastră când veţi fi acolo?