Hârșova Istorie скачать в хорошем качестве

Hârșova Istorie

Hârșova (în turcă Hırsova, în rusă Гирсово, în bulgară Хърсово (Hârsovo)) este un oraș în județul Constanța, Dobrogea, România, format din localitățile componente Hârșova (reședința) și Vadu Oii. Localitatea este situată pe malul drept al Dunării, în antichitate numindu-se Carsium. Conform recensământului populației din anul 2011, Hârșova avea o populație de 9.642 de locuitori. Hârșova este o localitate cu vechime de șapte milenii. În partea de sud-est a localității, pe malul Dunării, se găsește o așezare neo eneolitică dezvoltată sub forma unei ridicături de circa 12 metrii ca urmare a distrugerii și refacerilor succesive a locuințelor din lut. Cercetările de aici au identificat o comunitate umană care s-a ocupat cu vânătoarea, pescuitul, cultivarea pământului și creșterea animalelor. Au fost identificate, prin cercetări, schimburi comerciale cu comunități de pe spații mult mai îndepărtate. Epocile următoare sunt bine ilustrate. Pe vatra localității se găsesc mai multe așezări de epoca bronzului și fierului. În antichitate, comunitățile de aici au cunoscut cea mai mare dezvoltare. Acestea s-au aflat în strânsă legătură cu orașele de pe litoralul vestic al Mării Negre (Histria și Tomis, cu deosebire). Epoca romană a marcat puternic istoria oamenilor de aici. Cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului 1 s-a clădit fortificația cunoscută în izvoarele romane cu numele Carsium (un toponim de origine tracică legat de aspectul stâncos al zonei, de la care derivă și numele de astăzi, slavizat, al localității). Punctul de vedere potrivit căruia numele actual se trage de la cuvintele hîrsîz-ova, ceea ce înseamna vadul hoților, este cu totul eronat și nerealist din punct de vedere topografic. În documentele cadiilor din perioada stapânirii otomane, cetatea este trecută cu numele Harisova, iar pe hărțile germane din secolele 17 ṣi 18 o găsim cu numele de Chirschowa, Hirsowe, Kersova, iar în secolul al 19-lea, Hirsowa. În secolul al 17-lea celebrul călător Evlia Celebi, care a vizitat localitatea, preciza că numele vine din expresia odovan hîrs geliyor care se traduce prin vine ursul (hârs) din șes (câmpie). Vorbele acestea au fost rostite de sultan la cucerirea fortificației. Apărătorii cetății au folosit piei de urs pentru a-i speria pe turci. Atunci sultanul a strigat; Odovan hîrs geliyor! , pecetluind astfel numele acesteia. Cetatea este distrusă în epoca marilor invazii și refăcută tot de atâtea ori. Sunt atestate reconstrucții din timpul împăraților Constantin cel Mare și Justinian din secolele 4 şi 6. Din a doua jumătate a secolului al 7-lea, după așezarea bulgarilor la sud de Dunăre se întrerup contactele cu lumea răsăriteană. Abia în secolul al 10-lea bizantinii revin la Dunăre și reconstruiesc vechile fortificații, între care și pe cea de la Carsium. Este posibil ca în secolul al 13-lea așezarea să fi fost sub administrație genoveză. În secolul al 14-lea, în timpul lui Mircea cel Bătrân, localitatea intră în componența Țării Românești. Între secolul al 15-lea și prima parte a secolului al 19-lea este fortificație otomană. Orașul cunoaște o mare înflorire. La 1651, Evlia Celebi face o descriere a acestuia: avea 1600 case, geamiii, băi, bazar și era apărat de un zid de 3000 de pași. Cu puțin timp înainte de distrugerea sa, cetatea este imortalizată într-un desen după care se fac celebrele litografii, de către A. von Saar, la 1826. În secolul al 19-lea aici sosesc mocanii ardeleni care construiesc orașul modern. Centrul acestuia se afla pe malul Dunării. În jurul portului se construiesc pravalii, depozite, bănci, iar pe dealul dinspre vest, o scoală monumentală și o biserică pe măsură. Școala a adăpostit și un muzeu, primul muzeu regional al Dobrogei. În timpul primului război mondial orașul a fost ars în întregime. Distrugeri mari s-au făcut și în al doilea război mondial. Epoca regimului comunist a marcat începutul decăderii orașului. Dintr-un centru al comerțului cu cereale, centru administrativ și judecătoresc, a fost reclădit cu o nouă identitate. Au fost închise Judecătoria, Procuratura, Muzeul. Economia a căpătat un caracter meșteșugăresc. Lipsit de resurse, orașul a decăzut. Mulți locuitori au migrat spre orașele învecinate (Tulcea, Constanța, Slobozia). În ultimii ani ai regimului comunist, toate clădirile vechi, istorice din partea centrală a orașului, lăsate special în ruină, au fost demolate și s-au construit blocuri. În vecinătate s-a ridicat și o platformă industrială unde s-a construit o întreprindere de sîrmă și cabluri care funcționează și, parțial, un șantier naval, ruginit astăzi. La 35 de ani după prăbușirea regimului comunist, localitatea nu-și regăsește vechiul destin. Cei care au administrat localitatea visează încă să o facă un puternic centru industrial, ceea ce este imposibil, în lipsa unor resurse naturale și infrastructuri adecvate.