Sărbătorita zilei-Maica Domnului Paramythia! скачать в хорошем качестве

Sărbătorita zilei-Maica Domnului Paramythia!

Sărbătorita zilei-Maica Domnului Paramythia! Athosul, muntele sfânt al creștinătății, își cheamă întotdeauna aleșii… de la călugării din păduri uitate de lume și de pașii grăbiți ai oamenilor, până la pustnicii locuitori în peșteri tainice, săpate în stâncă rece, încălzite de duhul rugăciunii. De la simplii ostași ai armatelor sau de la cei ce luptă neîncetat cu păcatele lumii, până la vrednicii de pomenire arhierei, domni și domnitori ai țărilor creștine. Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș sau Ștefan cel Mare, Alexandru Lăpușneanu, Neagoe Basarab sau Mihai Viteazul, Vasile Lupu, Șerban Cantacuzino sau Constantin Mavrocordat sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute nume ale domnilor români care au sprijinit, de-a lungul vremii, prin danii și ctitorii, sfintele așezăminte din Muntele Athos. Mânați cu toții de acelați țel: mulțumirea fără de margini pentru Maica Domnului, Stăpâna și Ocrotitoarea noastră, a tuturor. Despre o astfel de danie dorim să așternem câteva gânduri și noi acum, la mijloc de ianuarie. Despre un ajutor venit din suflet din partea unor boieri din Țara Moldovei pentru icoana Maicii Domnului Paramythia (Mângâietoarea) de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, pe care Biserica noastră Ortodoxă o cinstește în chip deosebit astăzi 21 ianuarie. „Nu deschideţi astăzi porţile Mănăstirii” Înainte de a vorbi despre ajutorul boierilor moldoveni, dorim a vă aduce înainte povestea icoanei Maicii Domnului, așa cum se păstrează ea din vechime. Astfel, se spune că după rânduiala de mai demult a mănăstirii, la finalul Utreniei, exista obiceiul ca toți părinții care participau la slujbă, să sărute această icoană a Maicii Domnului, aflată până atunci pe zidul exterior al bisericii. Apoi, egumenul îi dădea cheile mănăstirii celui care avea ascultarea de portar, pentru a deschide porțile mănăstirii. În acea zi de 21 ianuarie, însă, în momentul în care starețul i-a înmânat portarului cheile, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a strigat din icoană: „Nu deschideţi astăzi porţile Mănăstirii, ci urcaţi-vă pe ziduri şi alungaţi pe tâlharii cei de pe mare”, iar pruncul Iisus, întinzându-și mâna, voi să-i acopere gura Maicii Sale, spunând: „Nu, Maica Mea, nu le spune. Lasă-i să fie pedepsiţi după cum merită, căci şi-au lăsat datoriile lor călugăreşti!”. Atunci, Maica Domnului a luat mâna Pruncului şi, înclinându-şi capul spre dreapta, pentru a putea vorbi, l-a îndemnat încă o dată pe egumen: „Nu deschideţi astăzi porţile Mănăstirii, ci urcaţi-vă pe ziduri şi alungaţi tâlharii cei de pe mare! Luaţi aminte şi vă pocăiţi, căci Fiul meu s-a mâniat pe voi!”. Şi iarăşi i-a îndemnat Preacurata Născătoare de Dumnezeu pentru a treia oară. Ascultând îndemnul Maicii Domnului, călugării nu au mai deschis porţile mănăstirii și au scăpat, astfel, de pirați. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale chipului Maicii Domnului și al Pruncului, cu chip aspru, de Judecător, iar Maica sa cu față îngrijorată, dar blândă și plină de dragoste. Boierii și veșmântul argintat de la Golia Parcurgând cu atenție istoria, povestea și minunile icoanei Maicii Domnului Paramythia, păstrată astăzi într-un paraclis închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, citim că ferecătura de argint a icoanei a fost făurită în anul 1859 la Mănăstirea Golia din Iaşi, cu hramul „Înălțarea Domnului” pe cheltuiala unor boieri locali, moldoveni. Tot procesul a presupus topirea, prelucrarea și șlefuirea veșmântului din metal prețios, operațiuni urmate de altele asemenea și însoțite mereu de o precizie extraordinară a meșterilor argintari din Moldova pentru a transpune în realitate proiectul boierilor ostenitori. Un proiect viu până în zilele noastre și până la sfârșitul veacurilor. Demn de menționat este și numele arhimandritului Dionisie, exarhul Mănăstirii Vatoped din acea vreme, care a adunat daniile și ajutorul necesar pentru acest dar de suflet. Ne întrebăm, evident, de unde această legătură între Iași și Vatoped? De ce s-au gândit părinții să îmbrace icoana Maicii Domnului în argint la o așa mare depărtare de casă, din moment ce existau, cu siguranță, argintari greci pricepuți mult mai aproape. Ei bine, răspunsul este unul cu implicații istorice și urcă în timp până într-o perioadă dificilă pe care obștea vatopedină a fost nevoită să o traverseze. Totul a început în anii 1423–1424, când Grădina Maicii Domnului a intrat, pentru aproape cinci sute de ani sub stăpânire otomană. Cu toate că sultanii au oferit o anumită autonomie comunităților monahale, interzicând chiar musulmanilor să intre în Sfântul Munte (cu excepția unui ofițer cu rang de diplomat care se ocupa de relația dintre sultan și conducerea athonită), turcii au impus viețuitorilor biruri grele, imposibil de suportat, biruri care au fost plătite de Țările române și de Imperiul țarist. În acest context, Mănăstirea Vatoped avea să piardă cele mai multe posesiuni aflate în afara Muntelui Athos.