Prezentare cartier Cornișa - Bacău - o poveste de Florin Nedelcu скачать в хорошем качестве

Prezentare cartier Cornișa - Bacău - o poveste de Florin Nedelcu

Cornișa este genul de cartier pe care nu-l analizezi prea mult la început. Îl vezi, îl recunoști, îl înregistrezi mental și mergi mai departe. De obicei rămân în memorie blocurile înalte, masive, care se văd de la distanță și care nu încearcă să fie simpatice. Nici nu e cazul. Cartierul a luat naștere într-o perioadă în care orașele nu se îmbodobesc cu planuri estetice, ci se ocupă să ofere rapid un acoperiș pentru mulțimile care veneau în oraș să muncească. Cornișa e copilul unei epoci în care rapiditatea și pragmatismul primează, iar orice fel de rafinament era un lux pe care puțini și-l puteau permite. Așa apar blocurile cu 10 etaje și blocurile turn, construite după principiile clasice ale epocii: structură din beton armat, pereți portanți și un sistem de construcție industrializat, gândit pentru viteză. Vorbim despre cofraje glisante, panouri prefabricate și module standardizate, produse în serie. Practic, blocurile erau „asamblate”, nu construite în sensul romantic al cuvântului. Din punct de vedere structural, aceste blocuri au fost proiectate să reziste. Beton mult, armătură serioasă, calcule făcute cu marjă mare de siguranță. Nu erau gândite să impresioneze, dar nici să cedeze ușor. Tocmai de aceea, după zeci de ani, majoritatea sunt încă funcționale, chiar dacă estetic vorbind au trecut prin toate etapele posibile. Viața s-a așezat repede între aceste structuri. Spațiile dintre blocuri au devenit zone de joacă, locuri de socializare și, uneori, extensii informale ale apartamentelor. Cornișa a crescut ca un cartier dens, dar coerent. Oamenii se știau între ei, scările aveau identitate, iar blocul nu era doar o clădire, ci un mic ecosistem. Un alt punct de reper care nu poate fi uitat de cei care au trăit aici este faimosul complex comercial „Tic‑Tac”. Nu, nu e o aplicație de mobil, ci un adevărat centru social al cartierului în anii ’70 și ’80. Cu o firmă luminoasă ce-ți arăta ora exactă și o combinație de magazine, de la aprozar și cofetărie până la gogoserie, „Tic‑Tac” era locul unde se făceau cumpărături, dar și povești. Un fel de inima comercială a Cornișei, care aduna laolaltă bunătăți, întâlniri și râsete, toate sub semnul unui ceas care nu te lăsa să pierzi vremea. Și cum în anii ’70 și ’80 pâinea era aproape un soi de obiect cult, în Cornișa coada la pâine era un fenomen în sine. Te trezeai de dimineață, luai sacoșa, te aliniai cuminte la rând la brutăria din apropiere — uneori chiar din incinta „Tic‑Tac” — și așteptai. Era o lecție de răbdare, solidaritate și, ce să mai, de „cum să fii om” într-o perioadă în care pâinea nu venea la pachet cu ambalaje fancy, ci cu multă istorie în spate. Un detaliu ce merită menționat, pentru nostalgici și pentru cei care iubesc iarna, este derdelușul legendar din zona Cornișa. Nimic sofisticat, doar o pantă generoasă între blocuri, care aduna toată bucuria copiilor în zilele cu zăpadă. Era locul unde mici și mari își testau curajul pe sănii, dar și răbdarea la cozi interminabile, pentru o tură rapidă înainte să vină următorul. Și să nu uităm de celebra alarmă de pe unul dintre blocurile turn. Un sunet care anunța orice, de la incendii până la „e ora să stingem lumina și să ne culcăm”. Dacă ai crescut în Cornișa, știi că acea sirenă nu era doar un sistem de securitate — era banda sonoră a copilăriei și adolescenței. Un fel de „alarma” care te făcea să te simți parte dintr-o comunitate mai mare, cu reguli și ritm propriu. După 1990, cartierul intră într-o etapă de adaptare. Construcțiile rămân aceleași, dar funcțiunea lor se schimbă subtil. Apartamentele sunt compartimentate diferit, balcoanele se închid, instalațiile se înlocuiesc, iar fațadele încep, încet, să nu mai arate toate la fel. Un bloc turn din Cornișa spune astăzi, la exterior, povestea fiecărui proprietar în parte. Tehnic vorbind, structura a permis toate aceste modificări. Pereții portanți sunt unde trebuie să fie, iar compartimentările interioare au oferit suficientă flexibilitate pentru renovări. Nu e o arhitectură spectaculoasă, dar este una iertătoare, care a permis cartierului să îmbătrânească fără să se prăbușească sub propriile compromisuri. Cornișa nu este un cartier care să te cucerească instant. Este unul care începe să conteze după ce îl înțelegi. După ce îi vezi logica. După ce realizezi că multe dintre lucrurile construite să fie temporare au dispărut, iar cele gândite să reziste… au rămas. Dacă ai crescut aici, locuiești în zonă sau te gândești să cumperi un apartament într-un bloc turn din Cornișa, merită să privești dincolo de reputații vechi și glume reciclate. Structura e încă acolo. Cartierul funcționează. Iar uneori, într-un oraș, asta e tot ce ai nevoie.