У нас вы можете посмотреть бесплатно MARIA CEBOTARI canta Puccini, Verdi, Gounod, Mozart, Strauss (1932-1948) или скачать в максимальном доступном качестве, видео которое было загружено на ютуб. Для загрузки выберите вариант из формы ниже:
Если кнопки скачивания не
загрузились
НАЖМИТЕ ЗДЕСЬ или обновите страницу
Если возникают проблемы со скачиванием видео, пожалуйста напишите в поддержку по адресу внизу
страницы.
Спасибо за использование сервиса ClipSaver.ru
MARIA CEBOTARI canta Puccini, Verdi, Gounod, Mozart, Strauss (1932-1948). În imagine, Maria Cebotari la Hotel Athenee Palace din București (9 mai 1943) Marea soprană româncă Maria Cebotari originară din Basarabia a primit în anul 1943 titlul ”Steaua României” în grad de comandor, după ce în anul 1934 primise la doar 24 ani titlul de ”Kammersängerin” (cel mai înalt titlu onorific în arta dramatică din spațiul germanic) fiind și cea mai tânără artistă căreia i s-a acordat această distincție. ”Niciodată şi în nicio împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt româncă din Basarabia sau, pur şi simplu, româncă!” De reținut că numele ei adevărat al celebrei soprane românce este Ciubotaru, conform certificatului ei de naștere! Marele dirijor de origine aromână Herbert von Karajan, în timpul unui interviu BBC la zeci de ani după moartea ei, a spus că ”a fost cea mai mare Madame Butterfly, cea mai bună soprană pe care am dirijat-o vreodată, mai bună chiar decât Maria Callas”.... Richard Strauss care a compus special pentru ea opera ”Salomeea” a descris-o drept ”cea mai bună polivalentă de pe scena europeană și nu întârzie niciodată și nu anulează niciodată”. Beniamino Gigli și-a amintit de Maria Cebotari ca fiind una dintre cele mai grozave voci feminine pe care le-a auzit vreodată. Ea avea o voce extrem de versatilă, iar repertoriul ei acoperea roluri coloratură, soubrette, lirice și dramatice; de exemplu, a cântat atât Contesa Almaviva, cât și Susanna în ”Le nozze di Figaro”, Violetta în ”La Traviata” și ”Salome” în același sezon. S-a concentrat pe patru compozitori – Mozart, Richard Strauss, Verdi, Puccini. Considerată predecesoarea Mariei Callas şi una dintre celei mai mari soprane din toate timpurile, Maria Cebotari s-a născut la Chişinau la 10 februarie 1910 într-un cartier din apropierea Bisericii Sfânta Vineri, al cincilea dintre cei doisprezece copii ai familiei Ion și Elena Ciobotaru. În corul acestei biserici a început să cânte la vârsta de patru ani. La vârsta de 10 ani era remarcată în corul Catedralei dirijat de cunoscutul animator al vieţii publice, protoiereul Mihail Berezovschi mare militant pentru Unirea Basarabiei cu România de la 27 Martie 1918. Tatăl ei care era profesor, a fost un mare iubitor al muzicii. Un frate al Mariei, căruia cunoscuţii îi prevesteau o carieră muzicală de renume, moare la numai 12 ani, de o boală netratată la timp. Sora ei Paşa, avea de asemenea o voce de invidiat. Maria Cebotari a studiat la Şcoala Normală de Fete ”Florica Niţă” şi la Capela Metropolitană din Chişinău, condusă de Mihail Berezovschi, după care este admisă la Conservatorul ”Unirea” din Chişinău în anul 1924 la numai 14 ani având ca profesori pe Maria Zlatov, Gavriil Atanasiu şi Anastasia Dicescu (canto), Mihail Berezovschi (armonie), Clara Fainstein (pian) şi Grigore Gâdei (teorie).