MONOGRAFIA SĂLCUȚA (BN)-PARTEA II-2026(36,57 minute) скачать в хорошем качестве

MONOGRAFIA SĂLCUȚA (BN)-PARTEA II-2026(36,57 minute)

Istoria satului Sălcuța din com.Sânmihaiu de Câmpie județul Bistrița-Năsăud.Durata de vizionare 30.4 minute.Text citit cu voce sintetică(intligența artificială). Satul Sălcuța se află în partea de sud a județului Bistrița-Năsăud, pe o vale, la o distanță de aproximativ 5 km de șoseaua principală care duce de la Bistrița spre Luduș, județul Mureș. Până în anul 1925, când satul primește denumirea actuală, vechiul său nume era ,,Fiscut", în limba germană ,,Frisket" iar în maghiară ,,Fűzkút", care traduse înseamnă ,,Fântâna salciei". Prima atestare documentară a satului, provine din data de 10 aprilie, anul 1329, când Capitelul din Alba-Iulia confirmă schimbul unor moșii dintre regele ungar Karol Robert și magistru Ștefan Pugan, fiul lui Fransis și Schend, sub numele de ,,Fyzkut".Nu după mult timp satul apare înregistrat în documentele oficiale ale vremii, sub numele de ,,terra Fyzkut" (adică țară în traducere din latină, dar care se referă la organizarea secuilor sub acest nume). În anul 1353, apare o nouă mențiune a satului, când lui Ioan de Fiscut, a cărui moșie a fost călcată de sașii din Sîngeorz, i se cere de către vicevoivodul Transilvaniei ,,hotărnicia" moșiei (delimitarea parcelei de teren). Pentru o perioadă de timp nu vor mai exista informații despre viața satului, până în anul 1390 când este menționată biserica ,,in ecclesia Fyzkwuth". Schimbări fundamentale și radicale pe plan spiritual(confesional) vor apărea odată cu evenimentul de la Alba-Iulia din anul 1698, când sub Atanasie Anghel are loc ,,unirea" dintre Biserica Romano-catolică și cea Ortodoxă, fapt care va da naștere Bisericii Greco-catolice. Datorită acestui eveniment istoric, vor apărea ulterior știri despre viața eclesială a satului nostru prin conscripția (recensământul în vederea reorganizării bisericești) din anul 1773 efectuată de episcopul unit Ioan Inocențiu Klein al Episcopiei Unite Române, care înregistrează în satul Fiscut pe preotul Dumitru, iar în anul 1761(după prescripția din anul 1750 făcută de Vicarul General al Bisericii Unite\Greco-catolice, Petru Aron) slujea preotul Iuvon la o comunitate alcătuită din 63 de familii. După un an, în 1762, sunt înregistrați în parohie trei preoți și un număr de 130 de familii greco-catolice. Vor fi aduse bârne din lemn de pe Valea Bârgăului pentru construirea bisericii ortodoxe, prin purtarea de grijă a preotului Mitre. Consolidarea ei se face din banii oferiți de către doi dintre fiii sfinției sale, pe nume Onuli și Filip Popa, aceștia fiind ajutați de către săteni, care au contribuit cu munca manuală. Biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" este asamblată și așezată în mijlocul cimitirului, unde, pot fi văzute și azi vechile morminte cu cruci de piatră, inscripționate cu litere chirilice. Mormintele care nu mai dețin pietre funerare pot fi identificate după dunele de pământ la capătul cărora- sau în mijlocul lor - sunt plantați pruni (conform tradiției valahilor din Transilvania). Pictura locașului este executată direct pe bârnele de lemn, fiind bine conservată. Ea ne dezvăluie faptul că aparține unui artist ce stăpânea mijloacele unei arte cu influențe din ambianța barocului. O inscripție amplasată pe peretele de vest al naosului, deasupra intrării, menționează în chirilică data de 29 septembrie, 1788, probabil fiind data la care pictura interioară a fost finalizată, iar clopotnița de unde se trag clopotele este separată, la câțiva metri de intrarea în sfânta biserica. Sfântul locaș de cult este așezat pe o culme înaltă de unde răsare printre copacii care o înconjoară, și astfel dă impresia că este o mamă care stă de veghe asupra fiilor ei, îmbrățișând-i pe toți cu dragostea ei infinită. În anul 1936 este consemnată vizita episcopului greco-catolic Iuliu Hossu în această mică comunitate, timp în care păstor sufletesc era preotul (ortodox) Augustin Popa (originar din satul Herina). În urma unor săpături efectuate în perimetrul unui deal din sat, au ieșit la iveală: un număr de 15 morminte, un schelet uman bine conservat și obiecte(săbii, sulițe, fibule și coliere). În urma analizelor de specialitate, s-a concluzionat faptul că aici a existat o comunitate încă de acum aproximativ 2200 - 2500 de ani. Prin aceste valori istorice scoase la lumină, s-au revelat detalii despre modul de viață al comunităților din perioada când, pe teritoriul Transilvaniei locuiau triburi celtice. La ora actuală satul devenit cătun numără extrem de puțini locuitori, ceea ce i-a oferit o bună conservare a vremurilor de odinioară. Din aceste motive bogate pe plan istorico-spiritual considerăm că un astfel de sat, aflat într-un continuu proces de dispariție și degradare datorate lipsei totale de importanță oferită, merită promovat, cultivat și pus în lumină. Numai în acest fel, vom contribui la renașterea spirituală, tradițională și culturală a ceea ce ne reprezintă și face parte din ființa noastră românească.