Aripi spre cer скачать в хорошем качестве

Aripi spre cer

AI generated Pe luciul rece de argint sculptat, Pluteau doi sfinți cu gât încovoiat. Ea, spumă albă, el, strajă în vânt, Legat de ea prin tainic jurământ. Dar moartea-i mută când vine al său ceas, Doar un suspin în trestii a rămas. Când ea s-a stins în valul înghețat, Iar el, orfan, de cer s-a lepădat. Jale pe ape, doliu în pene, Lacrimi de gheață sub albe trene. Regele singur, pe tron de cleștar, Își duce durerea în negru calvar. Oglinda de apă e frântă în mii, Între cei morți și cei încă vii. Trecut-a vreme, alți neguri apar, Un cuplu pe luciul apei își zidește altar. Străini, ce vor pământul blestemat, Să calce tot ce-a fost odat' curat. Bătrânul lebăd, cu pieptul oțelit, Nu caută pacea, ci cruntul sfârșit. Nu-i loc de doi pe-al amintirii prag, Și s-a pornit furtuna-n ochiul de-apă drag. Aripi ca spadele bat în văzduh! Sânge pe pene, tunet de duh! Lupta e crudă, cel tânăr e aprig, Bătrânul e frânt, dar rămâne falnic! Nu dă înapoi, lovește turbat, Pentru onoarea celei ce-a plecat! Lovitura cade, tăcere de plumb, Bătrânul coboară în al apei mormânt. Cu capul sus, privirea spre cer, Moare-n mândrie, se cufundă-n ger. A apărat lacul, a apărat dorul, Acum spre ea își ia și el zborul. Lacul e liniștit, soarele apune, Peste morminte fără de nume. O pereche nouă, un rege apus, Povestea se pierde în vântul de sus... În vântul de sus...