Legenda randunicai скачать в хорошем качестве

Legenda randunicai

Doina Limbasanu 2022 Recita poezie de Vasile Alecsandri #poezieromaneasca #vasilealecsandri #legenda Autor: Vasile Alecsandri I Cand se nascu pe lume voioasa Randunica, Ea nu avea faptura s-aripi de pasarica, Fiind al cununiei rod dulce, dezmierdat, Copila dragalasa de mare imparat. Dar fost-a o minune frumoasa, zambitoare, Sosita printre oasneni ca zambetul de soare, O gingasa comoara formata din senin, Din raze, din parfumuri, din albul unui crin, Si maica sa duioasa, privind-o, se temea Sa nu dispara-n aer sub forma de o stea. O zana coborata din zodia cereasca Veni sa o descante, s-o legene, s-o creasca, Sa-i deie farmec dulce, podoabe, scumpe daruri, S-o apere-n viata de-a zilelor amaruri. Ea-i puse-o scaldatoare cu apa ne-nceputa, De ploaie neatinsa, de soare nevazuta, Si-n apa incalzita cu lemn mirositor O trestie, un fagur s-o floare de bujor, Menind prin soapte blande copila sa devie Naltuta, mladioasa ca trestia verzie, La grai ca mierea dulce, la chip fermecatoare Si ca bujorul mandru de ochi atragatoare. Apoi zana-i aduse o dalba de rochita, Din raze vii tesuta, cu stele prin altita, Si-i zise: \"De-ti e gandul sa ai parte de bine, Rochita niciodata sa n-o scoti de pe tine, Si cat vei fi al lumii frumos, iubit odor, Sa fugi in lumea-ntreaga de-al luncii zburator, Caci el tinteste ochii si dorurile sale Pe oricare funta cu forme virginale, Pe dalbele copile, a dragostei comori, Ce-s jumatate fete si jumatate flori, Pe zanele nascute in atmosfera calda, Ce sub vapaia lunii in lacuri lin se scalda, Si chiar pe luna plina de o lumina moale, Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale\". II Copila descantata de zana ei cea buna Crestea-ntr-o ziua numai cat alta intr-o luna, S-a sale bratisoare, s-a sale mici picioare Aveau, fiind in leagan, miscari de aripioare; Iar cand iesi din cuibul in care inflorise Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise, Cand umbra sa vioaie, plutind sub cer senin, Putea sa se masoare pe umbra unui crin, Mult ii placea copilei s-alunge randunele Ce lunecau prin aer si o chemau la ele, S-alerge pe sub bolta batranilor arini, Cercand sa prinda-n iarba a razelor lumini, Sa fuga ratacita de-a lung, de-a lung pe maluri Atrasa-n cursul apei de-a raurilor valuri, Si-n cale-i sa s-opreasca, uimita, incantata De dulcea armonie naturii desteptata. Atunci pe nesimtite un glas de zburator Ii tot fura auzul soptindu-i, plin de dor: \"Atat esti de frumoasa la chip si la faptura, Ca noptii dai lumina, si iernii dai caldura, Si orbilor din umbra dai ochi sa te admire, Si mortilor grai dulce sa spuie-a lor simtire. Ah! parul tau lung, negru, ca aripa corbie, Cu-a lui intunecime ar face nopti o mie, Si chipul tau ce fura chiar ochii de copile Din alba lui splendoare ar face mii de zile! Ah! buzele-ti rotunde, cu ras inveselite, Se par doua cirese in soare parguite, Si mijlocu-ti de-albina sub valul tau de aur Se leagana prin aer precum un verde laur; Iar ochii tai, luceferi cu tainice luciri, Rasfrang toata vapaia cerestilor iubiri Ce ai aprins in inimi cand te-ai ivit pe lume Tu, zana fara seasnan, minune fara nume!\" Copila, cu uimire, il asculta zambind... Apoi, catand in urma-i, se departa fugind, Lilie zburatoare, de fluturi alungata, Care-i formau pe frunte o salba-naripata. III Viseaza luna-n ceruri!... sub visul cel de luna Flori, ape, cuiburi, inimi viseaza impreuna. Nici o miscare-n frunze, si nici o adiere Nu tulbura in treacat a noptii dulci mistere. Albina doarme-ascunsa in macul adormit, Batlanul printre nuferi sta-n laba neclintit, Si raza argintie din stele dezlipita Cazand, sageata lunga, prin umbra tainuita, Se duce de aprinde vapai tremuratoare In albele siraguri de roua lucitoare. Dar cine-acum, ca raza, in lumea noptii zboara? Ce umbra, cu sfiala, prin arbori se strecoara Si merge drept la malul paraului din vale? Oprindu-se-ngrijita ades in a sa cale, Ea vine langa apa, cu drag la ea priveste Si, singura-n racoare, de baie se gateste. O! dalba feerie! divina incantare!... Rochita de pe umeri aluneca, dispare, Si lumii se arata minunea cea mai rara, Albind ca faptul zilei in zi de primavara! Toti ochii de luceferi, de pasari si de flori, Loviti ca de lumina rozatica din zori, S-aprind de-o scanteiere ce-n inima patrunde... Dar juna-mparateasa in apa se ascunde. Ferice, dezmierdata de unda racoroasa, Ea-noata cu-o miscare alene, voluptoasa, Lasand ca sa albeasca prin valul de cristal Frumoasa rotunzime a sanu-i virginal. Si iarba de pe maluri se pleaca s-o priveasca, Si trestia se-ndoaie voind ca s-o opreasca, Si apa-n valurele de aur se-ncreteste, Si nuferii se misca, batlanul se trezeste, Padurea canta imnuri, si luna amoroasa Revarsa pe copila o mantie-argintoasa. Acum pe langa trestii ea luneca usor Si, vrand la mal sa iasa, patrunsa de-un fior, Pe sanul ei ud inca ea parul isi aduna, Se oglindeste-n apa, se oglindeste-n luna, ti umbra-i diafana cu formele-i rotunde In lina inganare se clatina pe unde.