Lechința/ Bistrița-Năsăud, o comună prosperă 08/2021/4k скачать в хорошем качестве

Lechința/ Bistrița-Năsăud, o comună prosperă 08/2021/4k

Monografie: Istorie locală Amplasarea Lechințeii în zona de deal-câmpie și climatul favorabil, au condiționat popularea și apariția unei așezări umane încă din cele mai vechi timpuri. Aici au fost găsite topoare din piatră găurită și ceramică din epoca neolitică, situri arheologice la Bungard, Chiraleş, Lechinţa, Sângeorzu Nou şi Ţigău. Localitatea importantă din valea pârâului Lechinţa, cu aceeaşi denumire, apare în datele istorice prima dată în anul 1285, cu numele Lekicencha, ca şi o moşie vândută lui Hermann, fiul lui Hermann de Fata, magistrul spitalului de la Bistriţa, de către Dominicus fiul lui Nicolaus şi Nicolaus fiul lui Zegheu. Cel mai vechi document istoric care atestă comunitatea săsească de aici datează din anul 1333, când listele unei conscripții papale înregistrează un Johannes plebanus de Lekenche. Localitatea făcea parte în acea perioadă din comitatul Dăbâca, moșia fiind împărțită între mai mulți proprietari. Din anul 1453 a primit dreptul de târg, localitatea întreţinând o activă viaţă economică. În anul 1472 regele Matei Corvin a acordat dreptul de patronat al consiliului oraşului Bistriţa asupra bisericii din Lechinţa. Între 1554 si 1565 a activat ca paroh Christian Pomariu, umanist şi promotor al lutheranismului în Transilvania, cel care, în calitate de notar, a organizat Arhivele oraşelor Bistriţa, Cluj şi Braşov. În 1602 localitatea a fost distrusă de către mercenarii generalului Basta, iar populaţia a fost aproape complet exterminată. După 1602 imigrează aici saşi din satele învecinate. În Lechinţa s-a stabilit un numar mare de saşi care au trăit alături de români până în 1944 (o parte şi după), extinzând treptat satul până la forma actuală. În toamna anului 1944 saşii au plecat în masă, iar localitatea a fost repopulată de locuitori din satele din jur şi din Munţii Apuseni.   / 726527801777537