71. Arthur Schopenhauer 2 - Care sunt limitele explicației? скачать в хорошем качестве

71. Arthur Schopenhauer 2 - Care sunt limitele explicației?

An nou, episod nou, format nou! Începem o serie despre Arthur Schopenhauer, singurul filosof (sper) care a împins pe cineva pe scări. Și da, vom vorbi despre asta. Singurul filosof (sper) care a fost abandonat de părinți nu o dată ci de două ori. Și da, vom vorbi și despre asta. Lăsați-mi în comentarii ce credeți despre noul format și dați-i un "hype" dacă vă place. În acest episod, vorbim despre principiul rațiunii suficiente, despre ce înseamnă să EXPLICI ceva, și care este limita acestui proces purces porcesc. Dar ne va tenta și să ne uităm dincolo de aceste garduri transcendentale și să-l pomenim pentru prima dată pe Cel-Ce-Nu-Trebuie-Pomenit - nu Voldemort, ci numenul (în eng. noumenon). Dacă vreți să susțineți acest podcast, puteți dona aici:   / octavpopa   Facebook:   / podcastuldefilosofie   Instagram:   / podcastuldefilosofie   Aveți link-urile de Spotify, Apple Podcasts etc. aici: https://podcastfilosofie.buzzsprout.com Arthur Schopenhauer a fost unul dintre cei mai influenți și incomozi filosofi ai secolului al XIX-lea. Născut în Germania, el a devenit cunoscut pentru viziunea sa profund pesimistă asupra existenței umane, într-o epocă dominată de idealism și optimism filozofic. Ideea centrală a gândirii lui Schoppy-the-Boppy este că lumea este guvernată de o forță irațională pe care o numește „voință” — un impuls orb, nesfârșit, care ne împinge să dorim, să luptăm și, inevitabil, să suferim. Din acest motiv, Schopenhauer considera că fericirea durabilă este imposibilă: dorințele satisfăcute nasc altele noi, iar viața oscilează între durere și plictiseală. Deși pare sumbru, Schopenhauer nu era un simplu nihilist. El vedea în artă, muzică, contemplație și compasiune modalități reale de a suspenda temporar suferința. Muzica, în special, ocupa un loc privilegiat, fiind considerată cea mai directă expresie a voinței.