Ana Maria – Am ajuns copil străin (Cântec despre dorul de casă | Melodie românească) скачать в хорошем качестве

Ana Maria – Am ajuns copil străin (Cântec despre dorul de casă | Melodie românească)

„Am ajuns copil străin” este o melodie despre dor, rădăcini și plecarea de acasă. O poveste pe care o trăiesc mulți români plecați prin lume, lăsând în urmă părinți, copilărie și liniștea casei părintești. Versurile vorbesc despre despărțire, despre dorul ce apasă inimile celor care pleacă și al celor care rămân, despre copilul care devine „străin” într-o lume rece, dar care poartă mereu în suflet glasul mamei și al tatălui, poarta casei și amintirea nopților senine din sat. 🎶 Melodie: „Am ajuns copil străin” ✍️ Versuri: (Ana Maria) 🎤 Interpretare: (Ana Maria) 📸 Videoclip realizat cu imagini inspirate din folclor românesc 💬 Mesajul melodiei Pentru toți cei plecați departe, pentru cei ce duc dorul casei și al părinților… aceasta este pentru voi. Oriunde ai fi, nu uiți niciodată de unde ai plecat. Nu uiți căldura mamei, sfatul tatălui și pașii din curtea copilăriei. ⭐ Dacă ți-a plăcut melodia: ✔️ Lasă un comentariu cu orașul sau țara din care o asculți ✔️ Distribuie mai departe cuiva drag ✔️ Abonează-te pentru mai multe cântece de suflet ❤️ Versuri: Am ajuns copil străin Strofa 1: Am plecat de-acasă-n zori, fără drum, fără hotar, Cu un vis și-o vorbă-n gând — „mă întorc, după-un an.” Mama-n poartă lăcrima, tata tace și intruna ma privea, Și m-a strâns încet la piept și mi-a spus cu glas ușor: „Să te-ntorci, fetița tatii.” Refren: Am ajuns copil străin, printre lacrimi și destine, Am ajuns copil străin, printre oameni fără nume, Printre oameni ce n-au suflet, eu mă pierd încet prin lume. Mi-e dor, mamă, de căldura din privirea ta duioasă, Mi-e dor, tată, de povața ta cea sfântă, prețioasă. Mi-e dor de copilăria mea, când n-aveam grijă de nimica, Când râdeam sub cerul nopții, lângă poarta noastră mică. Strofa 2: Și plângând așa, într-o seară, un străin m-a întrebat: „De ce plângi, fetiță dragă, ce durere ți-a lăsat?” I-am zâmbit și-am spus încet: „Am lăsat tot ce iubesc, Și-ntr-o lume ce nu-i a mea, eu încerc doar să trăiesc.” Refren: Am ajuns copil străin, printre lacrimi și destine, Am ajuns copil străin, printre oameni fără nume, Printre oameni ce n-au suflet, eu mă pierd încet prin lume. Mi-e dor, mamă, de căldura din privirea ta duioasă, Mi-e dor, tată, de povața ta cea sfântă, prețioasă. Mi-e dor de copilăria mea, când n-aveam grijă de nimica, Când râdeam sub cerul nopții, lângă poarta noastră mică. Refren final: Am ajuns copil străin, printre ziduri și suspine, Dar în suflet port mereu casa mea și neamul bine. Dacă-ntr-o zi n-oi mai veni, să știți, nu-s dus departe, Le-am lăsat vorbă la copii… când s-or întoarce-ntr-o noapte, Să-mi aducă și cenușa, s-o aștearnă lin pe lut, În pământul ce m-a crescut.