Pr.Prof.Dr.Stelian Tofană - Pericopa Evanghelică a Duminicii Fiului Risipitor скачать в хорошем качестве

Pr.Prof.Dr.Stelian Tofană - Pericopa Evanghelică a Duminicii Fiului Risipitor

Cât de mult se oglindeşte lumea de azi în pilda Fiului Risipitor! Omenirea s-a înstrăinat de Dumnezeu, s-a dus în ţara „cea străină a păcatului şi îşi cheltuieşte toată avuţia părintească, darurile lui Dumnezeu, în desfrânări. Omul vrea să fie fericit, dar departe de casa părintească. Şi a ajuns robul patimilor ruşinoase, hămesit de foame sufletească, gol şi ruşinat. Va putea oare să-şi revină în sine? Să-şi dea seama că „şi argaţii Tatălui sunt îndestulaţi” şi să se hotărască: „Scula-mă-voi şi mă voi duce la Tatăl meu…?” „Grăbeşte de-mi deschide braţele părinteşti, că în desfrâu mi-am cheltuit viaţa. Căutând spre bogăţia cea necheltuită a îndurărilor Tale, Mântuitorule, nu-mi trece cu vederea acum inima mea cea sărăcită; că Ţie, Doamne, cu umilinţă strig: Greşit-am, Părinte, la cer şi înaintea Tal” Este calea cea bună a smereniei, pe care ne-a arătat-o vameşul şi care ne învredniceşte de atâtea daruri: dobândirea iertării, recâştigarea stării celei dintâi, înfierea, întărire împotriva răului şi tărie pe calea virtuţii. Dar să nu uităm cu nici un chip cele două feţe ale smereniei: experienţa nevredniciei şi a neputinţei noastre să fie strâns unită cu recunoaşterea dependenţei noastre de Dumnezeu, cu alergarea către El. Numai aşa ne putem ridica, după cuvântul Domnului,„fiindcă numai cine se smereşte se va înălţa; cine rămâne în Mine aduce roadă multă; iar cine se desprinde de Mine, se usucă şi se aruncă în foc” (Ioan 15, 5-6). Păcatul ne desprinde de viţa vieţii, care este Hristos; smerenia ne altoieşte din nou. Duminica vameşului, arătându-ne smerenia ca un izvor de binefaceri cereşti, a subliniat îndeosebi prima faţă a ei: recunoaşterea păcatelor proprii, a neputinţei şi nevredniciei noastre în faţa lui Dumnezeu. Duminica Fiului Risipitor ne înfăţişează cealaltă faţă, trebuinţa de a alerga la Dumnezeu, scăparea şi puterea noastră. Numai întors la casa părintească, fiul şi-a recăpătat iertarea şi starea cea dintâi. Tatăl îl aştepta mereu, dar nu s-a dus după el. Cu Dumnezeu nu ne putem întâlni în ţara păcatului, ci numai la El acasă. Acolo-i haina cea nouă, acolo-i inelul, acolo-i încălţăminte nouă, acolo-i viţelul cel îngrăşat şi bucuria celor cereşti şi prăznuire cu Tatăl şi cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. „Ca fiul cel desfrânat am greşit şi eu, îndurate!… Primeşte-mu pe mine, cel ce mă pocăiesc, Dumnezeule, şi mă miluieşte!” Învredniceşte-mă Doamne, să Te bucur şi eu cu întoarcerea mea! (Protosinghel Petroniu Tănase, Uşile pocăinţei. Meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului, Editura Doxologia, Iaşi, 2012)