Emma - Partea 01 - Jane Austen скачать в хорошем качестве

Emma - Partea 01 - Jane Austen

  / 148851087   https://contribee.com/ro/cartiaudio/p... #emma #ratiune #simtire #janeausten #delir #placere #casatorie #minciuni #nevinovate #dragoste #dragostea #dragosteinfinita #dragoste #love #iubire #iubirea #iubireamea #iubireadevarata #iubireadevărată #soaptedeiubire #soaptededragoste #cartidragoste #soaptedeiubire #pasiune EMMA WOODHOUSE, frumoasă, deşteaptă, bogată, cu un cămin minunat şi o fire veselă, părea să facă parte dintre aleşii soartei. Trecuseră douăzeci şi unu de ani de când era pe lume şi puţine lucruri o mâhniseră sau îi răniseră mândria. Era cea mai mică dintre cele două fiice ale unui tată iubitor, care le răsfăţase mult, şi, ca urmare a căsătoriei surorii ei, devenise stăpâna casei la o vârstă destul de fragedă. Mama îi murise demult, aşa că nu-şi mai amintea decât vag mângâierile ei. Îi luase locul o femeie minunată, care, făcând slujba de guvernantă, îi oferea o dragoste aproape maternă. Domnişoara Taylor locuia la familia Woodhouse de şaisprezece ani, mai degrabă ca prietenă decât ca guvernantă, şi ţinea mult la amândouă fetele, dar mai ales la Emma. Între ele exista acea intimitate care se naşte între surori. Chiar înainte ca domnişoara Taylor să fi demisionat oficial din slujbă, blândeţea firii ei o făcea să se poarte fără asprime şi odată îndepărtată umbra severităţii, ea şi Emma deveniseră prietene foarte apropiate. Emma făcea tot ce-i plăcea, căci, deşi respecta mult părerile domnişoarei Taylor, se conducea după propria ei judecată. Ceea ce era cu adevărat rău în caracterul Emmei, era o tendinţă de a-şi impune prea mult voinţa şi o prea mare încredere în sine; acestea erau neajunsurile care ameninţau să-i umbrească bucuriile. Primejdia însă trecea neobservată deocamdată şi nu putea fi socotită o nenorocire. Avu şi o mâhnire, uşoară, care nu avea de ce să-i apese sufletul. Domnişoara Taylor se căsători. Pierderea ei îi aduse prima întristare. În ziua nunţii acestei iubite prietene, Emma fu pentru întâia oară cuprinsă de gânduri triste. După nuntă, când mirii plecară, rămase singură cu tatăl ei la masa pregătită pentru cină, fără să poată spera că cineva le va înveseli ceasurile lungi de seară. După masă, tatăl ei se retrase să doarmă şi Emma rămase cu gân-durile ei. Împrejurarea promitea să fie fericită pentru prietena ei. Domnul Weston era un bărbat cu un caracter ireproşabil, avere destulă, vârstă potrivită şi purtare aleasă. Emma simţea chiar o satisfacţie la gândul că, generoasă şi dezinteresată, ea însăşi dorise şi făcuse totul pentru realizarea acestei căsătorii. Dar generozitatea i se întorcea împotrivă. Va simţi lipsa domnişoarei Taylor în fiecare minut al zilei. Îşi aminti de bunătatea ei – bunătatea şi afecţiunea pe care le ştia de şaisprezece ani —, cum o învăţase şi cum se jucase cu ea, de când avea cinci ani, cum, dedicându-i toate puterile, făcea tot ca ea să fie fericită când era sănătoasă şi-i stătea de veghe la căpătâi când era bolnavă. Tributul de recunoştinţă pentru acei ani era mare, dar intimitatea din ultimii şapte ani, egalitatea care se stabilise după căsătoria Isabellei, când rămăseseră numai ele două, era o amintire mai scumpă şi mai gingaşă. Fusese o prietenă şi o tovarăşă cum rar se întâlneşte: inteligentă, cultă, săritoare, blândă, cunoscând toate treburile familiei, arătând interes pentru binele tuturor, dar mai ales pentru Emma; fusese părtaşă la toate plăcerile şi planurile ei. Era fiinţa căreia putea să-i spună tot ce-i trecea prin minte şi care o iubea destul de mult pentru a-i trece cu vederea cusururile. Cum va suporta ea această schimbare? Ce e drept, prietena ei se muta la numai o jumătate de milă depărtare de ei. Dar Emma ştia ce mare va fi diferenţa între doamna Weston, de care o va despărţi numai o jumătate de milă, şi domnişoara Taylor, care locuia în aceeaşi casă cu ea; şi cu toate avantajele caracterului şi situaţiei ei, Emma era acum în primejdia de a suferi din cauza izolării spirituale. Îl iubea mult pe tatăl ei, dar el nu-i putea fi tovarăş, nu putea să fie partenerul ei într-o conversaţie fie serioasă, fie pe ton de glumă. Diferenţa de vârstă (domnul Woodhouse nu se căsătorise tocmai tânăr) era accentuată de firea şi obiceiurile lui, căci, fiind toată viaţa cam bolnăvicios, nu-şi obosea nici mintea, nici trupul şi prin purtarea sa era mult mai bătrân decât anii pe care îi avea. Deşi era peste tot iubit pentru sufletul lui bun şi firea lui blândă, nu s-ar fi putut spune că strălucea prin darurile spiritului. Sora ei, care în urma căsătoriei se mutase la Londra, la o distanţă relativ mică, de numai şaisprezece mile, era totuşi prea departe pentru vizite zilnice şi Emma avea să petreacă multe seri lungi şi plictisitoare de octombrie şi noiembrie până când Crăciunul urma să prilejuiască o nouă vizită a Isabellei, cu soţul şi copiii ei, care umpleau casa şi îi ofereau o încântătoare tovărăşie.