У нас вы можете посмотреть бесплатно Duminica a IV-a, A, Mt 5,1-12 - Fericirile или скачать в максимальном доступном качестве, видео которое было загружено на ютуб. Для загрузки выберите вариант из формы ниже:
Если кнопки скачивания не
загрузились
НАЖМИТЕ ЗДЕСЬ или обновите страницу
Если возникают проблемы со скачиванием видео, пожалуйста напишите в поддержку по адресу внизу
страницы.
Спасибо за использование сервиса ClipSaver.ru
Duminica a IV-a, Anul liturgic A Lăudat să fie Isus Cristos! Suntem în Duminica a IV-a, din Anul liturgic A, și medităm asupra textului din Mt 5,1-12: Văzând mulțimile, Isus s-a urcat pe munte și, după ce s-a așezat, s-au apropiat de el discipolii săi. Și, deschizându-și gura, îi învăța, zicând: „Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor! Fericiți cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiați! Fericiți cei blânzi, pentru că ei vor moșteni pământul! Fericiți cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire! Fericiți cei curați cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu! Fericiți cei persecutați din cauza dreptății, pentru că a lor este împărăția cerurilor! Fericiți sunteți când vă vor insulta, vă vor persecuta și vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucurați-vă și veseliți-vă, căci răsplata voastră mare este în ceruri! Căci așa i-au persecutat pe profeții dinaintea voastră. Oamenii aceștia au renunțat la fericirea promisă de lumea prezentă, prin mentalitatea ei, pentru a tinde spre fericirea promisă de Dumnezeu. El le-a pregătit o altă cetate și o altă lume, cu o mentalitate diferită. Intrarea deplină în această cetate sau împărăție nu se realizează pe pământul acesta, dar fericirea o putem gusta deja aici, în această viață, dacă încercăm să ne însușim mentalitatea evanghelică, o mentalitate care nu aparține veacului acesta, de aceea creează invidie și provoacă persecuție. Trăirea după o astfel de mentalitate este considerată dreptate, iar cine este persecutat pentru o astfel de dreptate și rămâne fidel învățăturii evanghelice intră în împărăția cerurilor. Întrebări: 1) Când ai jicnit sau ai fost jicnit ultima dată în numele unei presupuse dreptăți? 2) Te-ai simțit fericit în acel caz sau ai gustat amărăciunea falsității? 3) Te angajezi să îl faci fericit pe aproapele, acceptând punctul lui de vedere sau îți impui propria mentalitate, alergând după fericire ca după o himeră? 4) Cum descrii starea de fericire proprie și a celor cu care conviețuiești? 5) Consideri că merită să suporți nedreptățile acestei lumi pentru a intra în fericirea deplină în împărăția lui Dumnezeu? În timp ce îi mulțumim lui Isus că ne vrea și pe noi printre cei fericiți, îi cerem harul de a înțelege și a trăi din învățătura Fericirilor! Amin! Lăudat să fie Isus Cristos! Pace și bine! Duminică binecuvântată! Fr. Mihai Afrențoae, CB, OFMConv.