Valea Jiului are un trecut fabulos și un viitor pe măsura скачать в хорошем качестве

Valea Jiului are un trecut fabulos și un viitor pe măsura

De prea multe ori a fost numit locul acesta drept „Valea Plângerii” sau “Valea Morții”. Are Valea Jiului un trecut fabulos și un viitor pe măsura. De aceea călătoria asta pe “Drumuri aporoape” cauta povești despre azi și despre mâine la Petroșani. Un loc pe care în ultimii nu l-am mai văzut decât din fuga mașinii, către alte destinații. Și care azi, cu tot griul unei zile de iarnă, nu-mi pare întunecat. Înainte de a veni aici, am tot făcut planuri de călătorie împreună cu Adina, gazda mea de astăzi și unul dintre fondatorii coaliției Valea Jiului Implicată, recent câștigătoare a unui foarte important premiu european -Transformative Action Award . Și numai gândul că există o asemenea coaliție ridică deja nivelul de optimism în ceea ce privește această veche zonă minieră și viitorul ei. Mă molipsesc rapid de entuziasmul Adinei, care îmi spune că nu-i chiar niciun bai că am nimerit aici tocmai într-o zi de iarnă din aia și fără soare, și fără zăpadă, Valea Jiului chiar se poate vizita în orice anotimp, timp să îți faci, că locuri de văzut sunt cu duiumul. Și îmi propune să mergem împreună la muzeu, normal, Muzeul Mineritului, căci ar fi fost nefiresc să nu existe tocmai aici așa ceva. Muzeul, înființat în1961 și complet reabilitat prin fonduri europene,este găzduit într-o superbă casă veche, monument istoric, pe vremuri reședința directorului Societății Miniere Petroșani. Cu tolba mereu plina de povești, ghidul meu, domnul Boboc, îmi spune că la Muzeul Mineritului se vine cu timp și cu răbdare, numai așa poți vedea în tihnă tabloul de ansamblu. Completat, odată cu reabilitarea începută în 2018, cu alte 2 componente. Urcăm la mansardă, ca și cum am urca muntele… căci acolo chiar Muzeul Muntelui se găsește. E unic în țară și-mi pare de la prima vedere că nu i se putea da o întrebuințare mai bună acestui loc. Completat, într-un colț, cu Muzeul Momârlanilor, dedicat primilor locuitori ai zonei. Cu planuri dejă făcute pentru următoarele călătorii prin zonă, la câte idei mi-a oferit vizita la muzeu, nu plec încă dinPetroșani. Adina îmi mai propune o oprire și e de nerefuzat. Iar oprirea asta o facem câteva străzi mai încolo, tot în preajma unei clădiri vechi, o frumusețe la vremea ei și chiar și azi, cu toată patina timpului. Finalul de zi la Casa Ianza, punct de referință pe harta culturală a orașului, e și finalul călătoriei de azi.