Taina ghetarilor - James Oliver Curwood скачать в хорошем качестве

Taina ghetarilor - James Oliver Curwood

#taina #ghetarilor #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #jamesolivercurwood #curwood #ura #dragoste #lecturiAI #lecturiAIonline #lecturiAIaudio #cartiaudioromana #cartiaudio #crima #razbunare #dragoste #aventura ÎNTRE JANDARMUL CONNISTON şi ucigaşul Keith exista o asemănare izbitoare. Amândoi observaseră acest amănunt, care-i lega în chip misterios. Conniston simţea că e pe cale să facă un pas greşit, să calce jurământul de a-şi îndeplini întotdeauna conştiincios datoria; era în trista împrejurare de a deveni sperjur. De aproape o lună încerca să înăbuşe simţimântul ciudat ce-l lega de Keith. El era reprezentantul legii. Era personificarea legii. De doi ani şi mai bine urmărea pe Keith şi mereu îi răsuna în urechi ultima frază a superiorului său: — Nu te înapoia până ce nu-l prinzi. Adu-l viu sau mort… Altfel… O tuse chinuitoare îl zgudui, întrerupându-i şirul gândurilor. Se ridică în capul oaselor. Câteva picături de sânge îi pătară buzele. La auzul strigătului de durere al lui Conniston, Keith veni lângă el şi-l sprijini cu braţul său puternic, fără să spuie nimic. După câteva secunde bolnavul îşi şterse sângele de pe buze şi încercă să zâmbească. Expresia dureroasă din ochii săi nu dispăruse încă. Apucă de mână pe Keith, acea mână a cărei încheietură purta încă urmele cabrioletelor. La vederea lor, îşi reaminti de cruda realitate. Soarta se juca în mod tragic cu viaţa lor. — Îţi mulţumesc, prietene – zise el – îţi mulţumesc. Şi cuprinse între degetele lui mâna celuilalt. Deasupra acoperişului, viscolul din ţinuturile polare urla năprasnic, încercând parcă să distrugă micuţa colibă, care îndrăznea să-i stea în cale, aci, la capătul pământului, la o depărtare de opt sute de mile de ţinuturile civilizate. Se auzeau gemete ciudate, sunete ascuţite şi stranii, vaiete sfâşietoare, care făceau să te cutremuri. Când, în sfârşit, acestui vârtej înfiorător îi urmă o tăcere adâncă, cei doi bărbaţi simţiră pământul îngheţat, de sub picioarele lor, cutremurându-se, din cauza zguduiturii puternice a blocurilor de gheaţă din golful Hudson, sfărâmate în mii de bucăţi. În acelaşi timp, se auziră şi nişte zgomote asurzitoare, asemănătoare bubuiturilor de tun. Câteodată acest zgomot infernal era întrerupt de un trosnet prelung: un bloc de gheaţă era sfărâmat în bucăţi cu o rezonantă ca de pocnet de puşcă. — Ar fi mai bine să stai culcat, zise Keith. Conniston, însă, se sculă încet şi se apropia de masă. De abia se ţinea pe picioare. Se aşeză pe un scaun, iar Keith în faţa lui. Pe masă erau împrăştiate nişte cărţi de joc murdare. Conniston se jucă cu ele, apoi îşi întoarse ochii spre tovarăşul său de colibă şi râse. — Ciudată situaţie… foarte ciudată – zise el – nu-i aşa, Keith? Conniston era englez. Ochii lui albaştri aveau o strălucire ironică. — Adevărat, caraghioasă situaţie! adăugă el. — Ciudată, nu caraghioasă, îl corectă Keith. — Ba chiar caraghioasă, susţinu celălalt. Se împlinesc în curând doi ani şi trei luni, de când am fost trimis în urmărirea ta. Mi s-a spus să te aduc viu, sau mort… şi după doi ani şi două luni… Ai merita să trăieşti o sută de ani ca răsplată pentru îndemânarea ta, Keith, căci m-ai făcut să trec prin toate chinurile iadului. Eram să îngheţ, să mor de foame, să mă înec. De un an şi jumătate n-am văzut femeie albă. A fost o goană îngrozitoare. Dar, în sfârşit, te-am învins. Asta-i, însă, partea amuzantă, Keith. Te-am învins şi te-am prins şi dovada se vede şi acum: e urma lăsată de cabriolete pe mâinile tale. Am ieşit învingător, trebuie să recunoşti lucrul ăsta! Trebuie să fii mărinimos şi să admiţi, dragul meu, căci aceasta-i ultima victorie pe care o câştig în viaţă. Glasul lui era îndurerat. Keith dădu din cap. — Ai câştigat – zise el – victoria ta e completă, căci atunci când gerul ţi-a atacat plămânii… — N-ai profitat de prilej ca să fugi, îl întrerupse Conniston. Asta-i latura ridiculă a întâmplării. Aci începe partea de necrezut. Te aveam în mână, legat cobză, gata pentru spânzurătoare, când, deodată, un val de frig îmi atacă plămânii şi toată situaţia se schimbă. În loc să te porţi cu mine cum aveam eu de gând să mă port cu tine, în loc de a mă omorî sau de a profita de ocazie că eram lipsit de putere şi să fugi, tu m-ai îngrijit ca pe un frate, Keith. Ce ar putea fi mai ridicul? Conniston întinse mâna peste masă şi apucă mâna lui Keith. Apoi rămase câteva clipe cu capul plecat, în timp ce un acces de tuse îi zgudui tot corpul. Keith îşi dădu seamă de durerea lui Conniston, căci degetele acestuia îi strângeau mâna cu disperare. Când bolnavul putu să ridice capul, tovarăşul său văzu că, din nou, buzele îi erau pătate de sânge.