Retragerea maestrului Dan Puric de pe scena Teatrului Național 29.11.2019 скачать в хорошем качестве

Retragerea maestrului Dan Puric de pe scena Teatrului Național 29.11.2019

Ovidiana Bulumac: "Vineri, 29.XI.2019, a avut loc ultima reprezentație a celui mai vechi spectacol al Teatrului Național, „Idolul și Ion anapoda”, o comedie cu tâlc de G.M. Zamfirescu, în regia uriașului Ioan Cojar. Să fie vreo lună de când am aflat vestea cea tristă: că maestrul Dan Puric a decis să se pensioneze anticipat și să se retragă de pe scena TNB. Întotdeauna am considerat că instituțiile trebuie cucerite din interior, prin luptă aprigă. Dar când vezi că lupți în zadar și nu mai poți izbândi, e musai să te retragi cu demnitate și cu un singur gând în minte: să făurești o altă instituție, unde se poate. Așa că... am înțeles alegerea maestrului, chiar dacă mi-a fost ciudă că nu va putea „îmbătrâni frumos și cu folos” pe acea scenă, precum au făcut-o alți mari actori înaintea sa. Mi-am spus că un așa moment trebuie transformat din regret în sărbătoare. Așa că... am început o operațiune surpriză. De mică am înțeles că oamenii trebuie aduși laolaltă, și mi-am asumat întotdeauna rolul de a „mătura” cărarea între cei pe care îi întâlnesc. Așa că am mobilizat familie, prieteni, colaboratori, studenți și.. am cumpărat câteva zeci de bilete. Apoi, pentru că amarul trebuia îndulcit din suflet și cu dragoste, am zis că e musai să avem un #tort deosebit! Așa că am căutat degrabă pe cineva care să poată modela ce idei am avut în cap: 1) măștile ce întruchipează comedia și tragedia, 2) patru dintre cele mai cunoscute spectacole ale maestrului (Don Quijote, Înșir’te mărgărite, Idolul și Ion Anapoda, Sinucigașul) și 3) un citat potrivit. Simpatic a fost că maestrul, nici după ce a ajuns acasă, nu putea să taie din tort („domne, e grozav, nu îmi vine deloc să-l tai, că parcă tai din mine”). Și, pentru că am dorit ca seara să fie „cu mesaj”, ideea unui banner a apărut cumva firesc. Uite-așa a pornit al meu soț în căutarea pânzei perfecte pentru a scrie... un citat ce se potrivea „mănușă” cu situația noastră. Îți mulțumesc din suflet pentru susținere și pentru tot ajutorul, Alin! Pentru că oricât am „crescut” eu tot e bine să îmi ascult profesorii, i-am cerut prof. Radu Baltasiu să mă ajute cu niscai vorbe de duh. Și, inevitabil, am ajuns amândoi la Eminescu. Cum s-ar spune „gând la gând cu bucurie” (nu degeaba am coordonat împreună proiectul Mihai Eminescu, întreaga operă). Astfel că un citat din Scrisoarea I s-a imprimat pe tort, iar celălalt și-a găsit locul pe banner. Și maestrul a recunoscut pe loc citatele, motiv de mare bucurie pentru noi și.. încă o dovadă a capacității sale intelectuale. În spatele scenei, cu craiul în marsupiu și cu tortul în brațe, așteptam emoționată clipa în care puteam să îi transmit maestrului mulțumirile noastre, ale tuturor, pentru sacrificiul său, pentru lupta dusă în slujba culturii naționale atâția ani de zile, pentru loialitatea față de sufletul românesc. Noroc cu Irina Cojar, Silviu Biris și Ileana Olteanu, care mi-au distras atenția în culise prin tot felul de discuții, căci altfel fierbeam prea mult în suc propriu. După ce am vizionat pentru ultima dată spectacolul (jucat vreme de 13 ani neîntrerupt), artiștii s-au hrănit cu minute în șir de aplauze. Interesant a fost că mulți din public nu știau de retragerea maestrului, așa că momentul a fost unul copleșitor pentru întreaga sală, ce vibra la propriu. Și hop și eu pe scenă, cu tortul în brațe. Maestrul Puric, complet surprins, ia tortul, se dezmeticește nițel și îl pupă pe crai (ce gest duios față de „îngerul cu ochi albaștri” cum dânsul l-a numit!). Apoi le fac semn băieților pregătiți în lojă să dea drumul la banner peste balcon și îi arăt maestrului gândul ce ne-a călăuzit în toată această acțiune, scris mare cât o țară. Părăsesc repede scena și maestrul Puric, vizibil emoționat, cu lacrimi în ochi, își începe ultimul discurs rostit pe scena TNB. Memorabilă rămâne mărturisirea domniei sale, presărată cu lacrimi: „Mă retrag de pe scena Teatrului Național ca să revin în sufletul Poporului Român”. Adevărul e că nici nu se putea retrage pe o piesă mai bună! A părăsit scena din postura omului blând și luminos, care are credință în forța morală și e răbdător cu nedreptatea. De vineri, Teatrul Național a devenit mult mai sărac. La final, în culise, mi-am exprimat speranța că nu le-am făcut probleme. Știam că un banner nu e tocmai compatibil cu o instituție de cultură, dar am simțit că aveam ceva de zis în condițiile date. Și răspunsul, aproape instantaneu: „Ba e foarte bine că puneți probleme! Asta e calea!” M-am bucurat că i-am îndulcit amarul un pic maestrului.. Oamenii mari, chiar dacă nu sunt cunoscuți precum ar merita, trebuie re-cunoscuți, adică mereu să le arătăm că le apreciem valoarea, că ei contează pentru noi. Mai ales în momente cheie precum acesta. O să îi țin minte tot timpul privirea și ultima replică când ne-am despărțit, la ieșirea din teatru: „Plec, dar iau Teatrul Național cu mine ..lor le las doar clădirea!” Mulțumim, Maestre, pentru tot ce ne-ați dăruit atâția ani de zile, pesemne bucățele din sufletul dv."