У нас вы можете посмотреть бесплатно Lucrările la linia electrică aeriană de 400 kV Vulcănești–Chișinău, aproape de finalizare или скачать в максимальном доступном качестве, видео которое было загружено на ютуб. Для загрузки выберите вариант из формы ниже:
Если кнопки скачивания не
загрузились
НАЖМИТЕ ЗДЕСЬ или обновите страницу
Если возникают проблемы со скачиванием видео, пожалуйста напишите в поддержку по адресу внизу
страницы.
Спасибо за использование сервиса ClipSaver.ru
Construcția Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău, cunoscută drept Linia Independenței Energetice, se apropie de final. Progresul general al lucrărilor depășește 90%, iar lucrările de construcție și instalare sunt finalizate în proporție de circa 99% – toate 507 fundații au fost executate, 507 piloni asamblați, 505 deja montați, iar 150 km de conductor și fibră optică sunt întinse. Progresul la stațiile electrice: La Stația Electrică Chișinău 330 kV, lucrările de modernizare au ajuns la 78%, fiind în plină desfășurare lucrările de instalare a echipamentelor primare. La Stația Electrică Vulcănești 400 kV, lucrările de extindere au ajuns la 57%, se finalizează instalarea cadrelor metalice concomitent cu livrarea echipamentelor. Proiectul, finanțat de Banca Mondială și implementat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), are o importanță strategică pentru securitatea energetică a țării, fiind un proiect așteptat de mai bine de 30 de ani. „În spatele fiecărui pilon și al fiecărui kilometru de linie se află luni de muncă, planificare și coordonare. De la proiectarea tehnică, exproprierea terenurilor, testarea materialelor, până la construcția efectivă, fiecare etapă este esențială și atent controlată, astfel încât proiectul să fie la cele mai înalte standarde de calitate. Asigurarea calității este fundamentală, având în vedere importanța strategică a acestui proiect pentru Republica Moldova și pentru securitatea energetică”, a declarat Ruslan Surugiu, Directorul UCIPE. Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din 8 raioane, conectând Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Aceasta va putea transporta până la 630 MVA de putere, echivalentul a peste 50% din consumul necesar al țării în perioadele de vârf. Informații de background: • Traseul liniei intersectează raioanele Taraclia, Cahul, Leova, Cimișlia, Hâncești, Ialoveni, UTA Găgăuzia și municipiul Chișinău (comuna Băcioi). • Linia include 507 piloni metalici, cu o greutate totală de peste 10.000 de tone, echivalentul Turnului Eiffel. Cel mai înalt pilon are 48 metri, iar cel mai mic – 27 metri. • Pentru construcție sunt utilizate peste 1.500 km de conductoare (aproximativ 1.900 tone) și 157 km de fibră optică, care va asigura transmiterea sigură a datelor între stațiile electrice. • Proiectul contribuie direct la interconectarea fizică a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu cel european (ENTSO-E) și la reducerea dependenței energetice.