Din valurile vremii... - Mihai Eminescu скачать в хорошем качестве

Din valurile vremii... - Mihai Eminescu

„Din valurile vremii…” este una dintre cele mai fragile și dureroase poezii de iubire ale lui Mihai Eminescu. Iubita apare ca o ființă ideală, aproape cerească, născută din timp și vis, dar imposibil de cuprins în realitate. Poemul vorbește despre dorul care mângâie și rănește în același timp, despre apropiere și pierdere, despre iubirea care există mai mult în amintire decât în lume. Această interpretare urmărește să păstreze liniștea, tristețea blândă și frumusețea melancolică a versurilor, lăsând poezia să curgă ca un vis care se destramă încet. Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai - Și fața străvezie ca fața albei ceri Slăbită e de umbra duioaselor dureri! Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei, Femeie între stele și stea între femei Și întorcându-ți fața spre umărul tău stâng, În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng. Cum oare din noianul de neguri să te rump, Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump, Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec, Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nec Și mâna friguroasă s-o încălzesc la sân, Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin. Dar vai, un chip aievea nu ești, astfel de treci Și umbra ta se pierde în negurile reci, De mă găsesc iar singur cu brațele în jos În trista amintire a visului frumos... Zadarnic după umbra ta dulce le întind: Din valurile vremii nu pot să te cuprind.