Mâna ascunsă - Agatha Christie скачать в хорошем качестве

Mâna ascunsă - Agatha Christie

#audiobook #carti #cartiinromana #lecturiaudio #lecturionline #agathachristie #mana #teatru #teatruonline #teatruaudio #cartiaudioromana #cartiaudio #christie #manaascunsa #herculepoirot #poirot Când, în cele din urmă, mi-au scos ghipsul şi doctorii m-au întors pe toate părţile după pofta inimii, iar asistentele m-au reînvăţat răbdătoare să-mi folosesc membrele şi când ajunsesem deja să mă satur să fiu tratat practic ca un copilaş, Marcus Kent mi-a spus că va trebui să locuiesc o vreme la ţară.   — Aer curat, viaţă liniştită şi absolut nimic de făcut – asta îţi prescriu. Sora ta va avea grijă de tine. Mănâncă, dormi şi ia cât mai mult exemplul regatului vegetal.   Nu l-am întrebat dacă voi mai putea vreodată să zbor. Sunt întrebări pe care nu le pui fiindcă ţi-e teamă de răspunsul pe care ai putea să-l primeşti. La fel cum, în timpul celor cinci luni, nu am întrebat niciodată dacă urma să fiu condamnat să zac întins pe spate câte zile mai aveam de trăit. M-am temut ca asistenta să nu-mi răspundă cu o ipocrizie încurajatoare:   — Haide, haide, ce întrebare mai e şi asta?! Noi nu ne lăsăm pacienţii să vorbească astfel!   Aşa că nu am întrebat – şi totul a fost în regulă. Nu eram un invalid neputincios. Am putut să-mi mişc picioarele, să mă sprijin pe ele şi, în cele din urmă, să fac câţiva paşi – şi dacă, într-adevăr, m-am simţit ca un bebeluş cu genunchi nesiguri şi tălpi de vată… Ei bine, asta era singura mea slăbiciune şi neputinţă, şi avea să treacă.   Marcus Kent, care este un doctor adevărat, mi-a răspuns la întrebarea nerostită:   — O să-ţi revii complet, mi-a spus el. Nu am fost siguri până marţea trecută când ţi s-a făcut acea analiză completă, dar acum îţi pot spune asta în deplină cunoştinţă de cauză. Dar… va fi o chestiune de durată. Va trece mult timp şi, pot să adaug, va fi epuizant. Când vine vorba de însănătoşirea muşchilor şi a nervilor, creierul trebuie să vină în ajutorul trupului. Orice dovadă de nerăbdare, de agitaţie, va duce la o recidivă. Şi, orice vei face, nu îţi impune să îţi revii rapid. Orice încercare de acest gen te va trimite înapoi în spital. Trebuie să iei viaţa uşor şi fără grabă. Tempoul va fi legato. Nu numai trupul tău trebuie să-şi revină, dar şi nervii ţi-au fost slăbiţi de perioada atât de îndelungată în care ai fost nevoit să iei sedative.   De aceea îţi recomand să mergi la ţară, să-ţi găseşti o casă, să te implici în politica locală, în scandalurile locale, în bârfa provincială. Bagă-ţi nasul cu interes şi curiozitate în treburile vecinilor tăi. Dacă îmi dai voie să-ţi dau o sugestie – du-te într-un loc unde nu ai prieteni prin preajmă.   Am dat aprobator din cap.   — M-am gândit şi eu la asta.   Nu-mi trecea prin minte ceva mai puţin atrăgător decât ca vreun membru al găştii de prieteni să vină pe neaşteptate în vizită, plin de compătimire şi preocupat de propriile probleme: „Dar Jerry, arăţi minunat… Nu-i aşa? Absolut. Dragule, trebuie să-ţi spun… Ce crezi că a mai făcut Buster de data asta?”   Nu, astea nu-s de mine! Câinii sunt deştepţi. Se târăsc într-un colţ liniştit, îşi ling rănile şi nu ies în lume până când nu sunt iarăşi zdraveni.   Aşa că, după ce am studiat avalanşa de propuneri elogioase venite din partea agenţilor imobiliari privind proprietăţile de pe tot cuprinsul Insulelor Britanice, eu şi Joanna am ales Little Furze din Lymstock, o zonă unde nu cunoşteam pe nimeni.   Iar când Joanna a văzut Little Furze, s-a decis de îndată că era exact casa pe care ne-o doream.   Se afla la circa jumătate de milă de Lymstock, pe drumul care ducea spre mlaştini. Era o casă micuţă, albă şi dichisită, cu o verandă victoriană vopsită într-un verde-pal. Avea o privelişte plăcută spre un teren în pantă, acoperit cu iarbă-neagră, iar dedesubt, în stânga, se vedea turla bisericii din Lymstock.   Casa aparţinuse unei familii de domnişoare bătrâne, domnişoarele Barton, dintre care numai una mai trăia, cea mai tânără, Emily.   Domnişoara Emily Barton era o bătrânică încântătoare, care se potrivea incredibil de bine cu casa în care locuia. Pe un ton blând de scuză, ea îi explică Joannei că nu plecase niciodată de acasă, că nici nu i-ar fi trecut prin minte să o facă, „dar, vezi dumneata, draga mea, în ziua de azi lucrurile sunt atât de diferite – impozitele, desigur; apoi mai sunt şi acţiunile şi depozitele, atât de sigure – aşa mi-am imaginat întotdeauna şi chiar directorul băncii personal mi-a recomandat unele dintre ele dar acum nu mai par să aibă vreo valoare – străine, evident! Şi într-adevăr, asta face lucrurile atât de dificile. Nimănui nu-i face plăcere (sunt sigură că mă vei înţelege, draga mea, şi nu te vei supăra, căci pari atât de amabilă) ideea de a-şi închiria casa unor străini, dar trebuie să fac ceva şi, într-adevăr, după ce te-am văzut, voi fi chiar bucuroasă să mă gândesc că te afli aici – casa are nevoie, înţelegi, de sânge tânăr. Şi trebuie să-ţi mărturisesc că mă cutremur la gândul că ar putea veni bărbaţi aici!”