Grasa si proasta - Rodica Ojog-Brasoveanu скачать в хорошем качестве

Grasa si proasta - Rodica Ojog-Brasoveanu

#rodicaojog #rodicaojogbrasoveanu #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturionline #dragoste #teatru #teatruonline #teatruaudio #cartiaudioromana #cartiaudio #misterul #crima #grasa #proasta Era urâtă şi săracă, în schimb – leneşă şi ghinionistă. De asta nu se îndoia nimeni, dar să le iau pe rând. Avea o urâţenie particulară, care izbea, şi, din acest punct de vedere, devenea remarcabilă, era imposibil să treacă neobservată. În altă epocă, ar fi putut trece drept interesantă, însă în anii aceia, când triumfau frumuseţile drăgălaşe cu gropiţe şi nuri de păpuşă à la Nicole Courcel sau foarte tânăra, pe atunci, Liz Taylor, se părea că Daniela n-are nici o şansă. Şoca, înainte de toate, pielea extrem de întunecată, destul de rar întâlnită chiar printre romi. Cu alte trăsături, ar fi putut fi confundată cu o mulatră. Aşa, era confundată cu un chip desprins de pe o frescă bisericească, înnegurat de funinginea veacurilor. Avea toate caracteristicile picturilor de odinioară, cu figuri prelungi, lipsite de carnalitate, ochi bulbucaţi, accentuat sprâncenaţi, şi buze zgârcite, toate figurile semănând între ele, ctitori, sfinţi şi sfinte, până la neidentificabil. Un nas prea lung şi părul creţ, lânos, lipsit de strălucire, nu adăugau farmec obrazului tuciuriu. În ansamblu, putea fi definită drept o urâţenie, dar, incontestabil, originală. În ce o priveşte, Daniela avea propria ei oglindă, care glăsuia altfel. Se considera o frumuseţe (a rămas la aceeaşi părere până în ziua de azi), o frumuseţe de tip special, se simţea şi se comporta ca atare. Singurul minus pe care şi-l căina era lipsa „ţoalelor“, considerând, ca cele mai multe tinere de altfel, că o garderobă şic şi modernă i-ar desăvârşi look-ul şi i-ar asigura succesul. Eram cu toţii foarte săraci pe atunci, adevăraţi bogătaşi, însă, faţă de mizeria familiei Zega, amândoi soţii provenind din gospodării complet năruite de evenimente, de marile răsturnări social-economice de după război. Taică-său, Iurie Zega, îşi lăsase tot avutul în Basarabia, mama, refugiată din Polonia, adusese cu ea o casetă de argint cu amintiri: câteva fotografii, documente, scrisori şi un ceas medalion. Săraci ca doi şoareci de biserică, n-aveau două ceşti de acelaşi fel în casă şi mi-amintesc că la ei am văzut, cu stupoare, pentru prima oară în viaţă, un dulap şchiop sprijinit pe o cărămidă învelită în ziar… Dă-i încolo, că şi prea se puseseră pe plodit, patru copii, Daniela fiind cea mai mare, când cele mai multe cupluri se încumetau la unul singur, cel mult doi! Probabil tot inconştienţa care caracteriza întreaga familie operase şi aici, pentru că în epocă raclajele erau libere, nu ţineau de cultul baptist nici unul dintre ei, iar veniturile pe care se puteau bizui, aleatorii, abia le asigurau masa zilnică, şi aceea pe sponci. Practic, doamna Zega ţesea covoare la domiciliu pentru diverse cooperative, în vreme ce bărbatu-său, mai mult şomer, făcea pe paznicul de noapte. Ţin minte că într-o vară găsise un post de morar, undeva pe la Dunăre; cuptorul duduia non stop, iar mirosul de pâine caldă ajungea până în stradă.