У нас вы можете посмотреть бесплатно Primul turneu internațional de polo călare pe nisip din România – Singureni Manor Polo Cup 2024 или скачать в максимальном доступном качестве, видео которое было загружено на ютуб. Для загрузки выберите вариант из формы ниже:
Если кнопки скачивания не
загрузились
НАЖМИТЕ ЗДЕСЬ или обновите страницу
Если возникают проблемы со скачиванием видео, пожалуйста напишите в поддержку по адресу внизу
страницы.
Спасибо за использование сервиса ClipSaver.ru
București, 15 octombrie 2024. În perioada 11-13 octombrie 2024, la Singureni Manor Equestrian Retreat a avut loc primul turneu internațional de polo călare pe nisip din România – Prima Arenă Singureni Manor Polo Cup – organizat de Asociația Club Sportiv Polo Singureni, în colaborare cu World Polo. Evenimentul a fost sold-out după mai puțin de o lună de la punerea în vânzare a biletelor și cei peste 2800 de participanți s-au putut bucura în premieră de un spectacol electrizant, similar cu cele din St. Moritz, Dubai sau Miami. Evenimentul Prima Arenă Singureni Manor Polo Cup a fost deschis de David Popovici, înotătorul român recent medaliat la Jocurile Olimpice de la Paris, care și-a dorit să susțină jucătorii, dar și acest sport nou din peisajul național. David Popovici a fost cel care a aruncat și prima minge în arenă, în meciul dintre echipa St. Moritz Top of the World (Elveția) și echipa AQUA Carpatica/Grand Champions Polo Club Wellington (SUA). Cristina Roșu, fondatoarea Asociației Club Sportiv Polo Singureni, spune: "Acest turneu marchează un moment istoric pentru România și îi mulțumesc lui David că a fost alături de noi. De altfel, feedback-ul pe care l-am primit din partea tuturor spectatorilor a fost extraordinar, pentru că arena de 6000 m2 le-a permis acestora să fie foarte aproape de spațiul de joc, să simtă emoția jucătorilor, vibrația cailor, să trăiască alături de echipe fiecare câștig și fiecare ratare. Le mulțumim mult tuturor celor care au crezut în acest vis și care ne-au susținut – fără ei nimic nu ar fi fost posibil. Și nu ne oprim aici: urmează să lansăm un program de lecții de polo călare, susținute de traineri internaționali și vom reveni cu toate detaliile curând.” Echipa CARPATHIAN/Maltese Falcons câștigă turneul. Printre momentele de referință ale turneului s-a numărat victoria istorică a Melissa Ganzi, cunoscută drept "Regina Polo-ului Mondial", care a devenit prima femeie care câștigă un turneu de polo în România. Ea a condus echipa CARPATHIAN/Maltese Falcons către o victorie remarcabilă în finala împotriva echipei AQUA Carpatica/Grand Champions Polo Club Wellington, cu un scor strâns de 8-7, demonstrând nu doar abilități extraordinare pe teren, dar și inspirând o nouă generație de jucători și jucătoare de polo la nivel internațional.