Lipovenii. Scurtă etnologie istorică скачать в хорошем качестве

Lipovenii. Scurtă etnologie istorică

#rusia #ortodox #ukraina #romania #creștini #delta @vlahul1 Istoria migrației lipovane este diversă, deoarece datează din secolul 17. Schisma de la mijlocul secolului 17 i-a făcut pe o parte din credincioși să părăsească Rusia. Termenul "veche credință" se referă la bisericile și comunitățile religioase care nu recunosc reformele lansate în Biserica Ortodoxă Rusă în secolul 17 de către Patriarhul Nikon . Este important de menționat că există mai multe țări în Europa (în afară de România și Republica Moldova) și chiar pe diferite continente în care lipovenii ruși s-au adăpostit după scindarea bisericii. Există așezări lipovane rusești în Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Turcia și chiar în SUA, China și Uruguay . Ei au continuat să vorbească în limba rusă veche , să se închine cu două degete în loc de trei și să-și păstreze bărba. Migrația vechilor credincioși ruși în România a avut loc în 3 valuri. Primul val a avut loc la sfârșitul secolului 17 și începutul secolului 18. Rușii care au format primul val au venit din diferite sate și orașe din Rusia, în special din așezările din jurul Moscovei, dar și din alte zone precum Sankt Petersburg, Nijni Novgorod, Kaluga, Tula și Smolensk. Punctele de întâlnire în care toate aceste grupuri s-au intersectat au fost orașele Starodubie și Vetka din Rusia de Vest și Belarusul de Est de astăzi, care au devenit centre importante pentru grupurile ortodoxe vechi, unde au stabilit temporar o comunitate sedentară. Mai târziu, au călătorit prin Ucraina și în cele din urmă au ajuns în Bucovina de Sud, unde s-au stabilit și au construit noi sate în zonă. Acesta este grupul din care provine cel mai probabil omonimul lipovan. A urmat apoi al doilea val de migrație, în secolul 19, din Bucovina în Delta Dunării, din cauza invaziei ruse a Poloniei, la acea vreme, în care un procent semnificativ din comunitatea lipovenă bucoviană a călătorit prin Moldova de la nord la sud și s-a stabilit la Dunăre, unde au acceptat obligații militare și au devenit Cazaci. Al treilea val a avut loc in prima parte a secolului 18 și a durat până în prima treime a secolului 19. S-a format prin migrarea cazacilor Nekrasov de pe pământurile lor originale din sudul Rusiei în Delta Dunării. Până în o mie 737, sute de mii de refugiați din sudul Rusiei s-au stabilit în Kuban, mulți alăturându-se necrasoviților. Dar în jurul anului o mie 737, acțiunile militare ale necrasoviților au încetat brusc. Deoarece cazacii necrasoviți erau vechi credincioși, ei erau persecutați de autoritățile ruse. Conștienți de faptul că trupele ruse se apropiau de râul Kuban, unde se stabiliseră cazacii, comunitatea nekrassovită a trebuit să caute alte teritorii, așa că s-au mutat în Imperiul Otoman, care oferea libertate religioasă aproape necondiționată, cu excepția faptului că trebuiau să plătească o sumă mică ca taxe. S-au stabilit inițial între Nistru și Dunăre, iar mai târziu, în o mie 740, în sudul Dunării, în sate precum Sarichioi și Dunavățu de Sus. Pe teritoriul României, Starovers s-a îndreptat în două direcții: la nord de orașul Iași și în Bucovina (anexată de Austria) și la sud în jurul Tulceei, în Dobrogea (care a fost sub stăpânire turcă până în o mie 878). În prezent, există zeci de orașe și sate în estul României cu o populație compactă de etnie rusă, cunoscută sub etnonimul rușilor lipoveni. În nord-est, se găsesc în diferite locuri din județul Suceava și mai jos în sud-est, în sate și orașe din județul Tulcea. În afară de toate acestea, trebuie să menționăm și locurile de la gurile Dunării și din jurul lacului Razelm. Cazacii au emigrat în Dobrogea în două perioade: prima în a doua jumătate a secolului 18 și din nou la începutul secolului 19. Staroverii care s-au stabilit în satele din Dobrogea erau deja cunoscuți sub numele de lipoveni la acea vreme, în timp ce ceilalți au fost numiți cazaci nekrasov. Cazacii Nekrasov sunt descendenții cazacilor de pe râul Don, care, conduși de atamani (șefi) curajoși, au luat parte la unele dintre cele mai mari rebeliuni din istoria Rusiei: revolta condusă de Stepan Razin (supranumit atamanul săracilor) la o mie 670, cea condusă de Kondraty Bulavin în o mie 708 și cea condusă de Ignat Nekrasov în o mie 708. În o mie 660, cazacii din Don, conduși de atamanul Stepan Razin, au început să jefuiască zona Mării Negre, stabilindu-și tabăra în mlaștinile și limanii din jurul lacului Razelm și atacând navele comerciale sau hărțuind navele de luptă turcești . Încercările guvernului de a controla acțiunile militare ale cazacilor din Don și de a-i încorpora în armata rusă au generat, de asemenea, rebeliunea finală a cazacilor Starover, care a fost condusă de Yemelyan Pugachov pe la o mie 773.