Iepurașul Lica și Aricelul Arinus 💛 Poveste despre empatie скачать в хорошем качестве

Iepurașul Lica și Aricelul Arinus 💛 Poveste despre empatie

🌈 O poveste caldă și educativă despre empatie, prietenie și bunătate 🌈 Această poveste îi ajută pe copii să învețe să se pună în locul celorlalți, să recunoască emoțiile și să devină mai buni unii cu alții. 👧🌙 Ideală pentru citit sau ascultat seara, înainte de culcare 🐰 Povestea Iepurașului Lica și Aricelului Arinus Într-o poieniță luminoasă, plină de flori colorate și copaci care șopteau povești în vânt, trăia un iepuraș pe nume Lica. Lica era rapid, jucăuș și mereu cu zâmbetul pe botic. Îi plăcea să alerge, să sară și… să râdă. Uneori prea mult. În aceeași poieniță trăia și Aricelul Arinus. Arinus era mic, timid și mergea încet, pentru că țepii lui îl făceau să fie atent la fiecare pas. Nu alerga ca iepurașii și nu sărea ca veverițele. Dar Arinus avea o inimă mare și caldă. Într-o dimineață, animăluțele s-au adunat la joacă. — Hai la întrecere! a strigat Lica. Cine ajunge primul la stejarul cel mare câștigă! Toți au pornit. Lica a ajuns primul, bineînțeles. Când s-a întors, l-a văzut pe Arinus venind încet-încet, cu pași mici. — Hahaha! Arinus, parcă mergi cu frâna trasă! a râs Lica. Până ajungi tu, se face noapte! Câteva animăluțe au chicotit. Arinus s-a oprit. Și-a plecat capul. Ochii i s-au umplut de lacrimi, dar nu a spus nimic. A mers mai departe, încet, încet. Lica nu a observat lacrimile. Era prea ocupat să se bucure de victorie. În aceeași zi, pe la amiază, a început să plouă. Nu o ploaie mare, ci una măruntă și rece. Lica alerga prin poieniță când, deodată, a alunecat. — Auuu! a strigat el. Piciorușul îl durea. Nu tare, dar suficient cât să nu mai poată alerga. A încercat să sară. N-a reușit. A încercat să fugă. N-a putut. Pentru prima dată, Lica a rămas în urmă. Animăluțele treceau pe lângă el, alergând spre adăpost. — Așteptați-mă… a spus Lica încet. Dar nimeni nu l-a auzit. Sau nimeni nu s-a oprit. Lica s-a așezat sub un copac și, fără să-și dea seama, ochii i s-au umplut de lacrimi. Exact așa cum se întâmplase cu Arinus dimineața. Atunci, Lica a simțit ceva ciudat în piept. Nu era durere. Era… tristețe. — Așa s-o fi simțit și Arinus când am râs de el? a șoptit iepurașul. Deodată, cineva s-a apropiat încet. Era Arinus. — Lica? Ești bine? a întrebat aricelul cu o voce blândă. — Nu pot alerga… și mi-e cam frică, a spus Lica sincer. — Știu cum e să rămâi în urmă, a spus Arinus. Se simte… singur. — Îmi pare rău, Arinus. Am râs de tine. Nu m-am gândit cum te simți, a spus Lica. Arinus a zâmbit ușor. — Uneori, cei care râd nu văd lacrimile celorlalți. — Hai, te ajut eu. Cu pași mici, Arinus a mers lângă Lica. Nu se grăbea. Nu îl presa. Mergea exact în ritmul lui. Pentru prima dată, Lica nu era primul. Și, pentru prima dată, nu conta deloc. Când au ajuns sub adăpost, ploaia s-a oprit. Soarele a ieșit dintre nori și a luminat poienița. — Arinus, cred că azi am pus niște… ochelari, a spus Lica. — Ce fel de ochelari? — Ochelari care nu se văd… dar care te ajută să vezi ce simt ceilalți. — Aceia sunt ochelarii inimii, a zâmbit Arinus. A doua zi, animăluțele s-au adunat din nou la joacă. — Facem iar întrecere? a întrebat cineva. — Putem merge împreună, a spus Lica. Important e să ne bucurăm, nu să ajungem primii. Și toți au mers… fiecare în ritmul lui. 💛 Pentru că atunci când înțelegi ce simte celălalt, inima ta devine mai mare. #povestipentrucopii #povestiaudio #povestieducative