Cazul Louise Laboine - Georges Simenon скачать в хорошем качестве

Cazul Louise Laboine - Georges Simenon

#cazul #louise #laboine #maigret #memorii #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #georgessimenon #lecturiAIonline #lecturiAIaudio #cartiaudioromana #cartiaudio #simenon #inspectorulmaigret În care inspectorul Lognon descoperă un cadavru şi pe urmă se plânge că i l-a şterpelit altcineva. Maigret căscă şi împinse hârtiile către marginea biroului. — Iscăliţi-le, copii şi o să puteţi merge la culcare. „Copiii” erau probabil trei tipi dintre cei mai înrăiţi şi îndărătnici din câţi se perindaseră în ultimul an pe la P. J[1]. Unul dintre ei, pe nume Dede, arăta ca o gorilă, iar cel mai slăbuţ, care avea un ochi vânăt, ar fi făcut parale bune ca luptător la bâlci. Janvier le întinse hârtiile, un toc, iar acum, că goliseră în sfârşit sacul, nu se mai osteneau să discute, nici să citească procesul-verbal al interogatoriului şi iscăleau cu un aer dezgustat. Orologiul de marmură arăta trei şi ceva, iar mai toate birourile de pe Quai des Orfevres erau cufundate în întuneric. De mult nu se mai auzea alt zgomot decât vreun claxon în depărtare sau frânele unui taxi care derapa pe asfaltul umed. Când veniseră aici, cu o zi mai înainte, birourile erau tot pustii, pentru că nu era nici nouă dimineaţa şi personalul nu sosise încă. Ploaia cădea la fel de măruntă şi tristă. Se împliniseră treizeci de ore şi mai bine de când se aflau sub acelaşi acoperiş, când tustrei laolaltă, când separaţi; ceasuri în care Maigret plus cinci dintre oamenii lui se schimbau, hărţuindu-i cu rândul. — Idioţi! precizase comisarul din prima clipă. O să dureze. La idioţi, adică la cei cu mintea îngustă, durează întotdeauna foarte mult până să-l dea drumul, îşi închipuie că dacă nu vorbesc sau dacă pornesc să îndruge orice, contrazicându-se eventual din cinci în cinci minute, vor izbuti să scape basma curată. Crezându-se mai şmecheri decât restul lumii, încep de regulă prin a face pe nebunii: ‘Dacă-ţi închipui c-o să scoţi ceva de la mine!’ Lucrau de câteva luni de zile în preajma străzii La Fayette şi ziarele îi porecliseră ‘Spărgătorii de ziduri’. Fuseseră prinşi datorită unui telefon anonim. Mai rămăsese un rest de cafea în ceşti şi ibricul de email era încă pe reşou. Toţi aveau feţele trase şi cenuşii. Maigret, al cărui gâtlej era iritat de cât fumase, se gândea ca, după expedierea celor trei indivizi, să ia undeva o supă de ceapă, chemându-l şi pe Janvier. Îi trecuse somnul, deşi pe la unsprezece cădea din picioare şi se dusese să picotească un pic în biroul său. Mintea nu-i mai era acum la dormit. — Spune-i lui Vacher să-l ia de-aici. Chiar în clipa când ieşeau din biroul inspectorilor se auzi ţârâitul telefonului. Maigret ridică receptorul. — Care eşti acolo? făcu o voce. Maigret se încruntă şi nu răspunse pe loc. Glasul de la celălalt capăt al firului întrebă: — Jussieu? Jussieu era inspectorul de gardă. Maigret îl trimisese acasă pe la zece. — Nu, Maigret, mormăi comisarul. — Vă rog să mă scuzaţi, domnule comisar. Aici e Raymond de la Centrală. Raymond sunase din clădirea cealaltă, unde, într-o încăpere uriaşă, ajungeau toate apelurile destinate Brigăzii de intervenţii rapide. In clipa când cineva spărgea geamul uneia din acele borne roşii care împânzesc Parisul, pe harta cât un perete de mare a Centralei se aprindea un becuşor. Atunci, omul din faţa hărţii făcea legătura. — Aici Centrala! Era vorba când de bătăi de stradă, când de beţivani recalcitranţi sau de poliţişti aflaţi în patrulare şi cerând ajutor. Drept care omul de la Centrală mai făcea o legătură. — Postul din strada Grenelle? Justin, tu eşti? Trimite o maşină pe chei, pe la numărul 210… în fiecare noapte erau câte doi-trei de serviciu şi-şi pregăteau şi ei, fără îndoială, cafele. Uneori, când se întâmpla ceva mai grav, anunţau P. J.-ul. Alteori, telefonau la Quai ca să vorbească unui prieten. Maigret îl ştia pe Raymond. — Jussieu a plecat. Voiai să-l spui ceva mai deosebit? — Doar că s-a descoperit cadavrul unei fete, în Piaţa Vintimille. — Ai amănunte? — Cred că la ora asta băieţii de la Secţia a II-a sunt acolo. Am fost anunţat acum trei minute. — Mulţumesc. Cei trei malaci ieşiseră din birou. Janvier se întorcea, cu ochii înroşiţi, ca întotdeauna când nu dormea noaptea şi cu o barbă de parc-ar fi fost bolnav. Maigret îşi îmbrăcă pardesiul, se uită după pălărie. — Mergem?