Ce a fost și ce a rămas din Transnistria скачать в хорошем качестве

Ce a fost și ce a rămas din Transnistria

În anul 1992, am mers fără nicio ezitare să apărăm populația pașnică din stânga Nistrului. Trebuia să luptăm împotriva bandelor de cazaci și mercenari înarmați care luptau de partea separatiștilor. Străinii veniți din afară transformaseră viața localnicilor într-un calvar: violau femei și fete, ucideau oameni nevinovați. A fost războiul pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Moldovei. Cu cine am luptat? Cu tancurile rusești. Obuzele trase de TAB-urile inamicului loveau sate și curmau viața oamenilor nevinovați. Nu am putut rămâne indiferenți. Eu, din Ștefan Vodă, împreună cu Gheorghe Spătari din Drochia și Anatolie Gilcă din Fârlădeni ne-am cunoscut atunci și am decis să punem mâna pe armă pentru a ne apăra patria. La acel război au mers în mare parte tineri de 19–25 de ani. Tineri care aveau curaj și dragoste de țară. Noi luptam cu fortele armatei a 14-ea. Alexandr Lebed a fost comandant rus implicat în acel razboi din 1992. El a intervenit militar pentru a sprijini separatismul transnistrean. Cotropitori, barbari, iată cui a trebuit să le opunem rezistență. Mulți pușcăriași au fost trimiși la război. Ei ne umileau pentru că am avut curajul să ne dorim libertatea. Îmi este greu să vorbesc despre acțiunile lor. Ei jefuiau fără milă populația. Femeilor le rupeau urechile pentru a le fura cerceii, iar de la gât le smulgeau lanțurile de aur. Se purtau cu cruzime și își băteau joc de populația autohtonă. Dorința lor era doar să fure și să subjuge. Dar am avut și conducători adevărați, care au știut să țină piept invaziei ruse. Mă refer la regretatul general Anton Gamurari. El a acționat prompt și datorită deciziilor sale au fost salvate multe vieți omenești. Este regretabil că până astăzi problema transnistreană nu a fost soluționată. De asemenea, apare întrebarea de ce lideri precum Smirnov, Șevciuc sau Krasnoselski nu sunt trași la răspundere în fața legii pentru acțiunile lor de consolidare a separatismului. Cum se face că ei pot trece prin zona VIP a Aeroportului Internațional Chișinău fără ca autoritățile să ia atitudine? Oare nu ar trebui statul să reacționeze mai ferm? Cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului își doresc să trăiască într-o Moldovă unită. Totuși, ambițiile liderilor de la Tiraspol, susținuți de la Kremlin, fac ca problema Transnistriei să rămână și astăzi o rană deschisă. Noi suntem prea mult divizați: moldoveni și transnistreni, români basarabeni și români din România. De la Podul de Flori de pe malurile Prutului, de la începutul anilor 1990–1991, vorbim despre unire, dar tot despărțiți am rămas. Moldovioara noastră este o punte geopolitică între Est și Vest, iar în mare parte soarta noastră depinde de marile puteri. Am trăit alături de ruși. Părinții și bunicii noștri au muncit în colhozuri și sovhozuri, iar tot ce era mai bun se exporta în Rusia. Cum va fi cu Europa? Sperăm să fie bine. Europa o aduce acasă fiecare cetățean: prin responsabilitate și implicare. Europa începe de la noi, de la poartă, de la ușa casei noastre. Avem nevoie de o societate sănătoasă. Trebuie să recunoaștem că, datorită guvernării și președintei Maia Sandu, avem pace. Să ținem minte cuvintele domnitorului Ștefan cel Mare: „Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor.” Oleg Ungureanu, fost subofițer operativ, veteran al Brigăzii cu destinație specială „Fulger”. #maiasandu #război #transnistria #libertate #moldova #moldovamea #pace #rusia #democratie #europa #europe #romania #diaspora