Călăuza viitorului - Pavel Corut скачать в хорошем качестве

Călăuza viitorului - Pavel Corut

#calauza #viitorului #pavelcorut #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #dragoste #lecturiAI #lecturiAIonline #lecturiAIaudio #cartiaudioromana #cartiaudio #misterul #crima #dumnezeu #octogonul #actiune E foarte cald. Teribil de cald. Ceaţa roşie şi fierbinte mă împresoară din toate direcţiile. Aşa ceaţă n-am mai văzut din copilărie, când am zăcut de cori. De pojar, cum spun doctorii. Sângele cleios şi sărat mi-a umplut gura. Mă răsucesc uşor, pe partea dreaptă, să-l pot scuipa. O săgeată de durere îmi însoţeşte gestul. Trece prin mine din creştet şi până în tălpi. Rade totul în cale. Nervii urlă de durere. Eu, însă, tac. Încerc să mă adun. Să pricep situaţia. Efort inutil. Deocamdată. Nu-mi amintesc nimic important. Ne prăjesc la rotisor sau la microunde, piciule? Asta e lipoveanul, gândesc eu şi încep să reiau firul gândirii logice. Reflex, îi răspund: Are importanţă? Are. M-aş simţi umilit să folosească vreo sculă primitivă. Nu-l mai ascult. Cărarea amintirii s-a deschis în faţa mea. Invers decât normal. Îmi amintesc faptele de la timpul prezent către trecut. Mai întâi, mă văd pe mine, cu capul spart, târându-l pe lipovean din flăcările iadului roşu. Nu răsuflă dar intuiţia îmi spune că trăieşte. Apoi, filmul face un salt în trecut. Nu prea mare. Destul cât să văd explozia. Şi s-o aud. Mai precis, să urlu de durerea timpanelor sfârtecate de zgomot şi suflu. Câteva secunde înapoi! îmi forţez eu memoria să-şi facă datoria. Să înţeleg! Circuitele neuronale, blocate de şoc, se încăpăţânează să lucreze cum vor ele. Sau cum mai pot după dezastru. Revăd bărbatul brunet, prost ras, cu ochii negri. Şi-i aud vocea înrăită: Explozia şi chimicalele sunt sigure, Varain. De data asta, nu scapi! Varaaaain! Viaţă şi moarte! Ridică-te şi luptă, om din neamul Oamenilor! Numele, gândesc eu. Numele a declanşat întregul complex de reflexe zidit în mine de meşterii Octogonului, Ştiu cine sunt şi ce trebuie să fac. Cu un efort supraomenesc, mă ridic în genunchi. Nenorocită situaţie! Capul îmi vâjâie, sângele îmi curge în ochi. Abia zăresc trupul camaradului meu. Fumegă. La propriu. Hainele au prins foc. Mâna-i înegrită de fum scurmă în betonul fierbinte. Caută pământul. N-o să-l găsească. Nu aici. Îmi smulg cămaşa fumegândă. O răsucesc în jurul capului. Să mă apere de flăcări. Şi să oprească sângele. Caut în priviri un loc de retragere. Nu-i niciunul. Flăcările dansează sălbatic în jurul nostru. Bălaiul abia mai suflă: Piciule, fă o minune! Pentru mine! Vreau să fac minuni. Ştiu şi cum. Nu mai pot însă. S-a terminat gazul din lampă. Creierul, afectat de şoc, nu mai poate face contactul energetic cu Forţa Vieţii. Toate astea le gândesc într-o milionime de secundă. E nevoie de o superminune. Şi eu ştiu că aşa ceva nu există. Zâmbesc strâmb. Să fii Varain şi să mori stupid, într-un depozit de materiale toxice, e culmea tâmpeniei. Până la uşă sunt mai mult de douăzeci de metri. Asta ar fi minunea cea mai posibilă. Una clasică, la care îţi trebuie numai muşchi. Flăcările, însă, ne-au cuprins cu totul. Lipoveanul geme încetişor. Şi-a pierdut conştiinţa. Mai bine. Nu simte durerea crâncenă a arsurilor. Murmură, totuşi: O minune, piciule… Ce minune să mai fac? Lichidul incendiar mi-a ajuns până la pantofi. Flăcările flămânde îmi ling tălpile asemenea unor câini. Acuş o să-mi ajungă la haine. După aceea… Ridică-te şi luptă, Varain! Luptă, om din neamul Oamenilor!