#Oradea скачать в хорошем качестве

#Oradea

http://timisoara.tvr.ro/romania-a-a-c... Dacă, printr-o minune, ne-am fi teleportat aici, am fi putut jura că ne aflăm undeva în străinătate. Minune e însă faptul că oraşul ăsta dichisit, curat şi civilizat se găseşte în România, ţara în care am ajuns să ne minunăm de normalitate. Suntem aşadar la Oradea, unde, împreună cu Ramona Novicov, profesor de Istoria Artei, am luat la pas oraşul vechi, şi, deopotrivă, povestea sa. Ne-am dat întâlnire, fireşte, la Vulturul Negru, un soi de corespondent de pe la 1900 al mall-urilor de astăzi. Am discutat despre arhitectura clădirilor din Piaţa Unirii, dar şi despre zona sacră a oraşului, marcată de prezenţa celor trei biserici creştine, ortodoxă, greco-catolică şi catolică. Am admirat clădirea Primăriei, una dintre mândriile orădenilor de azi şi de odinioară, şi am poposit la statuia lui Mihai Viteazul, găzduită într-o piaţetă din piaţa cea mare. Pauză cât să ne tragem sufletul şi mergem mai departe, pe podul ce leagă cele două maluri ale Crişului. Ăsta e locul de unde putem admira, în toată splendoarea sa, o construcţie maiestuoasă, cu a sa cupola impunătoare: vechea sinagogă neologă, astăzi centru cultural. Lăsăm malul Crişului în urmă şi păşim în partea de dincolo de apă a Oradiei, de altfel o continuare firească a traseului nostru sau al oricărui călător însetat de cunoaştere, căci ceea ce descoperim mai departe e la fel de minunat, variat şi complex. Clădiri care de care mai impunătoare şi frumos decorate, dezvăluind gustul pentru frumos al celor care le-au costruit sau le-au stăpânit. Din Piaţa Teatrului pornim mai departe în periplul nostru orădean pe o arteră pietonală, o adevărată coloană vertebrală a urbei, ducând tocmai până la gară. Nu-i de mirare aglomeraţia, căci această stradă principală ce leagă puncte importante ale oraşului e în acelaşi timp şi loc de promenadă, aşa cum trebuie să fi fost şi odinioară. Dincolo de integrarea în reţeaua oraşelor europene Art-Noveau, din care face parte Oradea alături de Barcelona, Bruxelles, Viena sau Budapesta, urbea de pe Criş nu e un muzeu, ci un oraş în plină transformare, în care se lucrează, se restaurează, se conservă, se trăieşte, toate acestea în mijlocul unei moşteniri culturale din plin valorificate.