Debitul de extincție скачать в хорошем качестве

Debitul de extincție

Debitul de extincție se referă la riscul viitor de extincție a speciilor care apare din schimbările de mediu anterioare, pierderea habitatului sau alte perturbații ecologice naturale induse de oameni (pot fi și naturale dar oamenii accelerează foarte mult distrugerea și fragmentarea, izolarea habitatelor). Acest concept recunoaște că, chiar și după ce un habitat este protejat sau restaurat, populațiile unor specii pot arăta tendință de declin și, în cele din urmă, speciile pot să dispară din cauza efectelor negative ale perturbărilor umane anterioare. Datoria de extincție poate fi înșelătoare, deoarece se manifestă în mod latent; speciile pot dispărea fără semne imediate de declin în habitatele lor. Inclusiv în arii protejate s-a documentat extincția speciilor, tocmai în condițiile în care părea că totul este în regulă în ceea ce privește calitatea habitatelor din prezent. De fapt, aceste specii plătesc o datorie de extincție, răspund în mod întârziat la modificări în habitatele lor din trecut. Cu 5, 10, 60, 100 sau mai mulți ani în urmă! Temele acoperite: 0:46 - contextul. Arii naturale sunt fragmentate și speciile sunt capturate în fragmente de diferite dimensiuni. 2:04 - desenez petecele / fragmentele rămase după fragmentare. 2:59 re-desenez aceeași peisaj pentru a arăta că peisajul persistă în starea fragmentată. 3:53 - explic fenomenul pe baza celor trei secvențe de fragmentare desenate anterior. 4:42 - desenez modele număr specii-arie și evidențiez panta modelului și cum schimbarea în pantă indică „plata” debitului de extincție. Ursul și barza neagră aduse ca exemple. 9:10 - trasez linia care arată debitul de extincție. 9:38 - cum este relevant acest concept? Exemplu peisajul Hoia-Baciu, de lângă Cluj. 12:15 - cercetări din Europa. 12:59 - ariile protejate nu sunt scutite de acest debit. 14:23 - conceptualizare într-un singur grafic, de fapt sumarul Disclaimer: am prezentat una dintre metodele de estimare a debitului de extincție. Sunt și altele. De exemplu, există o metodă care se bazează pe modelul relației dintre număr specii și arie. Logica este asta: avem o regiune în care natura este prezentă în fragmente. Fiecare fragment are o arie și un număr de specii. Relația număr specii-arie, dacă modelul este robust, ne oferă o ecuație care poate fi utilizată pentru estimarea numărului de specii în regiunea studiată dacă asta ar fi naturală. Dacă numărul de specii pe urma extrapolării este aproape de numărul de specii existent în regiune, asta poate însemna că nu au dispărut multe specii în urma fragmentării până în momentul în care se face studiul. Dacă sunt mai multe specii estimate decât cele reale, diferența poate fi interpretată ca numărul de specii dispărute în urma debitului de extincție. Evident, și această metodă are limitări și dacă se aplică, este nevoie de experți în grupul de specii modelat pentru a valida modelul. Exemplu de studiu este asta (vă rog căutați pe Google cu acest titlu): Extinction debt of Hungarian reserves: A historical perspective (Baldi, A., Voros, J. 2006, Basic and Applied Ecology).