Don Juan si comandorul - Michel Zevaco скачать в хорошем качестве

Don Juan si comandorul - Michel Zevaco

#donjuan #don #juan #comandorul #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #michelzevaco #zevaco #ura #dragoste #lecturiAI #lecturiAIonline #lecturiAIaudio #cartiaudioromana #cartiaudio #crima #razbunare Capitolul I Un mesaj ciudat După semnarea la Nisa a tratatului de pace ― mai degrabă un armistiţiu ― între Francisc I şi Carol Quintul, în 1538, împăratului îi sosi o ştire care-l făcu să turbeze de furie: oraşul Gand, din Flandra supuşii dominaţiei sale tocmai se răsculase. Pentru a tăia răul din rădăcină există o singură cale: să lovească repede şi nemilos în aşa fel încât să se evite că revolta să se propage şi în restul Ţărilor de Jos, care şi ele se aflau sub jugul spaniol. Ajuns în această situaţie dificilă, Carol Quintul, trimise la Francisc I pe ambasadorul său secret, don Sancho d'Ulloa cu scopul de a obţine din partea regelui Franţei permisiunea ca trupele spaniole să traverseze Franţa. Şi Francisc I consimţi, sperând ca în schimb să obţină suzeranitatea asupra MILAN-ului. În acest scop îl folosi pe consilierul său, Amauri de Loraydan care-l însoţi până la Angoulême pe comandorul Ulloa. Când acesta din urmă, purtător al misiunii îndeplinite cu succes, ajunse la frontiera spaniolă unde Carol Quintul îl aştepta nerăbdător, avu presentimentul că o nenorocire înfricoşătoare îi lovise familia pe care o lăsase la Sevilla. Acolo se aflau cele două fete ale sale care-l adorau ca pe un zeu: Reyna Christa şi Léonor. Cât timp tatăl lor fusese plecat, tinerele fete ieşiseră Toarte puţin din palat. Şi totuşi, una din ele, Reyna-Christa ― cea mai mică nu reuşise să reziste promisiunilor şi jurămintelor de iubire ale lui don Juan Tenorio, gentilom spaniol care, cu toate că era căsătorit cu donna Silvia, o sedusese. După ce aflase chiar din gura donnei Silvia netrebnicia seducătorului său, înnebunită de durere, Reyna-Cr ista preferă moartea decât ruşinea şi dezonoarea. Léonor plecă spre Franţa în căutarea tatălui său, urmărit la rândul său de don Juan Tenorio, orbit de frumuseţea acesteia. Ajuns în faţa lui don Sancho d'Ulloa, don Juan va avea neruşinarea de a-i cere mâna fiicei sale, Léonor. Pentru a-şi răzbuna onoarea, don Sancho se bate în duel cu seducătorul netrebnic, fiind ucis de acesta. Împăratul o logodeşte pe Léonor ― împotriva voinţei acesteia ― cu Amauri de Loraydan. Din fericire, Léonor îşi va găsi un apărător în gentilomul francez Clother de Ponthus şi valetul său, poreclit Ban-Frumos. Clother de Ponthus îşi pusese totdeauna spada în scopul unor cauze nobile. Curtea regelui Francisc I, cu scandalurile şi cu iubirile desfrânate de care dădea dovadă, începuse să-l scârbească. Amauri de Loraydan îi jură ură veşnică. Într-o bună dimineaţă, tocmai când se pregătea să iasă, Clother de Ponthus avu surpriza să-şi vadă intrând în cameră valetul, care-i spuse: — Domnule, un individ îmbrăcat în negru şi sincer să fiu, nu mă prea impresionează, ţine morţiş să vă vadă. S-a interesat la hanul Ghicitoarei şi a aliat că locuiţi aici. Pretinde că v-a adus un mesaj. — Ei bine, atunci lasă-l să intre, spuse Clother. — N-ar fi mai bine să-l arunc pe fereastră sau să-l dau de-a berbeleacul pe scări, cu un picior în fund, ori să-i trag un pumn între ochi? întrebă cu tot interesul Ban-Frumos. — Ei, hai, lasă-l să intre. — Stăpâne de Ponthus. Am impresia că aţi uitat de hanul "Mila-lui-Dumnezeu"! Amintiţi-vă, nu-i timp mult de atunci, că acolo v-aţi aflat într-o situaţie nu prea bună, având în vedere că afurisitul de conte de Loraydan. Vă condamnase la moarte prin foame şi ce-i mai al dracu', prin sete. Credeţi-mă o dată şi pe mine: aşu-zisul ăsta mesager cu mutra lui de spion bun de spânzurătoare, nu merită nici o încredere. — Şi totuşi, lasă-l să intre. — Bine, bine, bombăni Ban-Frumos. Mă duc să-l aduc. Dar când veţi fi ucis, unde naiba aş mai găsi eu un aşa stăpân? Şi Ban-Frumos introduse un bărbat cu un aspect respectabil, îmbrăcat în negru şi care, ajuns în faţa lui Clother se înclină respectuos şi demn, spunând: — Am onoarea să vorbesc unui Clother, senior de Ponthus? — Chiar aşa, domnule. — În acest caz, trebuie să vă spun că eu sunt Jacques Aubriot, majordomul palatului d'Arronces şi sunt însărcinat să vă înmânez un mesaj pe care mi l-a dat prea nobilă doamnă Léonor d'Ulloa, preafericita mea stăpână. Clother păli brusc şi inima parcă încetă să-i bată câteva secunde. Apucă mesajul şi-l desfăcu, dar scrisoarea Léonorei nu cuprindea decât un singur cuvânt şi acest cuvânt era: VINO...