Winnetou - Volumul 03 - Partea 01 - Karl May winnetou скачать в хорошем качестве

Winnetou - Volumul 03 - Partea 01 - Karl May winnetou

#karlmay #winnetou #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #teatru #teatruonline #teatruaudio #cartiaudioromana #cartiaudio PE MAREA LINIE FERATA A VESTULUI Parcursesem de dimineaţă o bună bucată de drum. Eram obosit şi soarele urcînd spre amiază mă sîcîia cu dogoarea lui aprigă. Hotărîi deci să poposesc şi să mănînc. Preria, toată numai valuri şi coline, se întindea cît vedeai cu ochii. De cinci zile, de cînd grupul nostru fusese răzleţit de o ceată numeroasa a ogellallaşi-lor, nu-mi ieşise în drum nici un vînat mai acătării. De cinci zile nu dădusem peste vreo urmă de om. Simţeam nevoia să văd în sfîrşit un chip omenesc şi să mă conving că, în pofida îndelungatei mele izolări, nu-mi pierdusem cu desăvîrşire graiul. Nicăieri nici un pîrîu, nici o gîrlă, nimic. Şi tot atît de puţin pădure sau tufăriş. Aşadar n-aveam de ales. Puteam să poposesc oriunde. Descălecai într-o văiugă, priponii calul cu ajutorul lasso-ului şi luînd cu mine pătura, urcai pe un dîmb ca să-mi aştern acolo culcuşul. Mustangul trebuia să rămînă jos, ferit de ochii eventualilor duşmani; mie, însă, îmi convenea locul cel mai înalt, pentru că, lungit pe pămînt, să nu fiu observat de nimeni, putînd însă îmbrăţişa cu privirea întreg ţinutul. Aveam serioase motive să fiu prudent. Un grup de doisprezece inşi porniseră de pe malul lui La Plata pentru a coborî la est de Munţii Stîncoşi, spre Texas. Tocmai atunci cîteva triburi ale siucşilor îşi părăsiseră aşezările pentru a răzbuna moartea unor războinici de-ai lor. Ştiam acest lucru şi totuşi, în pofida vigilenţei noastre, fuseserăm descoperiţi. După o luptă dîrză şi sîngeroasă, în care căzură cinci dintre noi, ne împrăştiarăm care încotro în largul preriei. Indienii, observînd urmele pe care nu apucaserăm a le şterge cu totul, îşi vor fi dat desigur seama că ne îndreptam spre miazăzi. Era deci de aşteptat sa se ia după noi. Trebuia să fim cu ochii în patru, ca nu cumva, culcîndu-ne seara fără grijă sub păturile noastre, să ne pomenim dimineaţa fără scalp, în "veşnicile plaiuri ale vînătoarei". Lungit pe jos, scosei din sacul de merinde nişte pastramă de bivol, cumplit de vînoasă şi frecînd-o cu praf de puşcă în loc de sare, mă apucai s-o sfîşii şi s-o macin între dinţi, ca s-o aduc în stare comestibilă, îmi aprinsei apoi o ţigară, de fabricaţie proprie, închipuind rotocoale măiestre şi trăgînd fumul in piept cu satisfacţia plantatorului din Virginia, care ar savura tabac din cel mai nobil, cules cu mănuşi glacé. Fumam aşa, întins pe pătură, cînd, deodată, privind îndărăt, zării la orizont un punct care se apropia, mişcîndu-se oblic pe direcţia de unde venisem. Mă lăsai repede mai în jos, după dîmb, urmărind din ochi arătarea. Curînd băgai de seamă că e vorba de un călăreţ care — potrivit obiceiului indian — se ţinea pe cal cu bustul mult aplecat înainte. În clipa cînd îl descoperisem, călăreţul se afla cam la o milă engleză şi jumătate. Calul se mişca încet de tot. Ca să parcurgă astfel o singură milă, i-ar fi trebuit aproape o jumătate de ceas. Plimbîndu-mi ochii in direcţia aceea, avui surpriza să mai descopăr încă alte patru puncte care înaintau exact pe urmele celui dintîi. Faptul nu putea să mă lase nepăsător. Mă încordasem tot. Primul călăreţ, după cum îl arătau veşmintele, era un alb. Dar ceilalţi? Nu cumva indieni — care îl urmăreau? Privii prin lunetă. Într-adevăr, nu greşeam. După arme şi tatuaj, recunoscui că sînt indieni din neamul ogellallaşilor, cel mai războinic şi mai fioros trib al siucşilor. Aveau cai excepţional de buni, pe cînd albul călărea o gloaba. Se apropiase atît de mult, încît îl puteam studia în amănunt. Era mărunţel de tot, foarte slab şi purta o pălărie veche de pîslă, fără boruri — fapt care în prerie nu prea bate la ochi, dar care de astă dată îmi atrase atenţia asupra unui beteşug extrem de ciudat; omul n-avea urechi. Cele două cicatrice arătau că urechile ii fuseseră tăiate. Pe umeri îi atîrna o pătură uriaşa, acoperindu-i o bună parte din trup şi lăsînd la vedere doar picioarele subţiri, vîrîte în nişte cizme atît de caraghioase, încît dincolo, în Europa, ar fi stîrnit hohote de rîs. Făceau parte din acel soi de încălţăminte pe care obişnuiesc să o confecţioneze şi s-o poarte aşa-numiţii gauchos din America de Sud. Procedeul e următorul: jupoi pielea de pe piciorul unui cal după ce i-ai scos copita, o tragi pe propriul picior cît mai e caldă şi o laşi să se răcească. Pielea ia forma piciorului şi a gambei, alcătuind astfel o foarte bună încălţăminte şi avînd particularitatea că-ţi îngăduie să calci pe propriile tale „pingele". De şa, străinul agăţase un obiect care s-ar fi zis că e puşcă, dar aducea mai curînd a ciomag găsit întîmplător prin pădure. Călărea o mîrţoagă cu picioare lungi ca de cămilă şi cu un ciot golaş în loc de coadă. Capul animalului era mult prea mare, urechile enorme şi în general, toată fiinţa părea un amestec de cal, măgar şi dromader. Mergea cu botul în pămînt şi urechile, parcă prea grele, îi atîrnau ca la prepelicar.