Fascinatie - Sandra Brown скачать в хорошем качестве

Fascinatie - Sandra Brown

#fascinatie #sandrabrown #dragoste #dragosteinfinita #dragostea #iubire #iubirea #iubireamea #iubireadevarata #iubireadevărată #soaptedeiubire#soaptededragoste #cartidragoste #cartisandrabrown — Ramsey e făcut foc pe tine, Mackie. Comisionarul care se întîlnise cu celebrul autor de cronici sportive., chiar în faţa liftului, era gata-gata să se împiedice. Se grăbise foarte tare să-l ajungă din urmă, străbătînd holul clădirii celui mai important ziar din oraş, Dallas Tribune. Dar Judd Mackie nu păru prea impresionat de ameninţare. I se mai întîmplase să fie în dizgraţia redactorului-şef. Se îndreptă direct spre automatul de cafea. Licoarea din aparat era atît de vîscoasă şi de neagră, încît Judd glumea adesea, spunînd că resturile erau folosite pentru a umple găurile din asfaltul de pe autostrada North Central. — M-ai auzit, Mackie? — Te-am auzit, Addison. Ai o monedă? în buzunarele pantalonilor lui — scumpi, însă niciodată călcaţi — nu găseai niciodată suficienţi bani. Toată lumea ştia că nu avea bani la el. Era absurd, însă acum cerea bani de la un tip a cărui vîrstă, dar şi salariu erau pe jumătate cît ale lui. — Ramsey mai are puţin şi dă în fiert, zise comisionarul în timp ce-i întindea idolului lui un pumn de monede. — Aşa e el de obicei. Mackie se uita cu atenţie la ceaşca pe cale de a se umple cu cafea. Singurele ei calităţi erau fierbinţeala şi culoarea închisă, opacă, la fel ca a ochelarilor de soare, pe care nu şi-i scosese încă de la ochi, cu toate că intrase în clădire cu mai mult de cinci minute în urmă. În timp ce sorbea din ceaşca de plastic, lentilele ochelarilor i se aburiră, amintindu-i astfel de prezenţa lor. îşi scoase ochelarii şi-i băgă în buzunarul de la piept al sacoului, care nu arăta mai bine decît pantalonii. Privirea îi era înceţoşată; albul ochilor îi era împînzit cu vinişoare roşii. — Mi-a spus să te aştept la lift şi să te aduc personal în biroul lui. — Chiar că e supărat. Ce-am mai făcut de data asta? întrebă Judd, fără să pară prea îngrijorat. Michael Ramsey era mai mereu furios pe el. — Am să-l las să-ţi spună personal. Vii de bunăvoie? întrebă comisionarul, circumspect. Judd îi aruncă o privire încărcată de milă. — Haide. Deschide-mi drumul. Addison Somethingorother, student al Universităţii Southern Methodist, secţia ziaristică, lucra o jumătate de normă la Dallas Tribune. în prima lui zi de serviciu, Judd îi întinsese o batistă îndelung folosită, pe care o pescuise dintr-un buzunar, nici el prea curat, şi-i sugerase să se cureţe după urechi. Cum Addison păruse jignit, Judd îl bătuse prieteneşte pe spate, spunîndu-i că nu voise să-l necăjească, şi-i dăduse cel mai bun sfat pe care-l putea oferi unui aspirant la cariera de ziarist, sfat pe care ar fi făcut foarte bine dacă l-ar fi urmat chiar el: — Programul este extrem de lung, plata este mizerabilă, condiţiile de lucru sînt, practic, inexistente şi nu poţi spera decît să ajungă cineva să citească ceea ce ai scris înainte ca ziarul să fie ronţăit de cîine, umplut de găinaţuri de vrăbii sau folosit ca ambalaj pentru puiul vreunei gospodine. Dar Addison nu fugise speriat de cuvintele lui, pe care părea să nu le fi luat prea în serios. Judd ar fi continuat să ironizeze idealismul lui Addison, dacă nu şi-ar fi amintit că şi ochii lui străluciseră la fel, atunci cînd se aflase la începutul carierei sale. Sclipirile din ochi lui dispăruseră de mult. Din cînd în cînd însă, atunci cînd îl cuprindea melancolia, îşi amintea de vremurile în care îl copleşeau ambiţii de mărire. Dar avea să afle curînd cît de vane erau acele visuri ale sale şi ce feste urîte îţi joacă, adesea, viaţa. Dimineaţa era pe sfîrşite, iar în încăpere domnea o activitate febrilă. Reporterii făceau ultimele retuşuri la articolele scrise cu o noapte înainte. Unii vorbeau la telefon, sprijinindu-şi receptoarele cu bărbia. Curierii forfoteau printre birouri, aducînd colete şi corespondenţa, încă nedeschisă. Mai erau cîţiva tipi care, pur şi simplu, îşi pierdeau vremea pe acolo, fumînd, sorbind din cafea, aşteptînd o ştire care să merite efortul lor sau cine ştie vreo inspiraţie divină. — ... şi arabii. Dar atunci, Israelul... Bună, Judd. Ce-ai zice dacă... — Aşa că i-am spus: Uite ce e, dă-mi înapoi cheile. A, bună Judd. Şi ea mi-a zis... — ... să-mi vîndă un pont. Bună, Judd. Cineva trebuie să-şi rişte gîtul şi să se intereseze de asta. Mackie dădu din cap, în semn de salut către colegii lui, în timp ce-l urma pe Addison. Străbătură împreună încăperea înţesată de birouri, apoi ieşiră pe un hol acoperit cu mochetă, care ducea spre biroul redactorului-şef.