Vanza - Volumul 03 - Cumplita văduvă - Amanda Q. скачать в хорошем качестве

Vanza - Volumul 03 - Cumplita văduvă - Amanda Q.

#vanza #cumplita #vaduva #cosmar #inele #afrodita #minciuni #nevinovate #dragoste #dragostea #dragosteinfinita #dragoste #love #iubire #iubirea #iubireamea #iubireadevarata #iubireadevărată #soaptedeiubire #soaptededragoste #cartidragoste #soaptedeiubire #pasiune PRIMUL PROLOG. Coşmar. FOCUL cobora mugind pe scările din spate. Flăcările strălucitoare aruncau o lumină drăcească în hol. Îi mai rămăsese atât de puţin timp… Ridicând cheile care îi căzuseră printre degetele tremurânde, femeia mai încercă o dată să nimerească broasca uşii de la dormitor. Bărbatul mort care zăcea în balta de sânge de lângă ea râse. Femeia scăpă din nou cheile. AL DOILEA PROLOG. Răzbunare. ARTEMIS HUNT vârî ultimul medalion gravat în cea de-a treia scrisoare şi o puse lângă celelalte două de pe birou. Studie mult timp cele trei scrisori din faţa lui. Fiecare îi era adresată câte unui bărbat. Plănuia de multă vreme răzbunarea, dar acum toate elementele erau bine puse la punct. Primul pas era să expedieze scrisorile celor trei bărbaţi. Aveau menirea să le bage frica în oase; să-i facă să se uite peste umăr în nopţile întunecate şi ceţoase. Al doilea pas presupunea punerea în practică a unei complicate scheme financiare, care avea să ducă în cele din urmă la falimentarea lor. I-ar fi fost extrem de simplu să-i ucidă pe toţi trei. Nu meritau o pedeapsă mai mică, iar el, cu dibăcia lui, putea destul de uşor să ducă la capăt o astfel de treabă. Nu risca să fic prins. În definitiv, era Maestru. Dar voia ca cei trei să sufere pentru ceea ce făcuseră. Dorea ca el să-i ajute să cunoască neliniştea, apoi spaima covârşitoare. Avea să-i dezbare de aroganţă. Avea să le spulbere simţământul de siguranţă şi securitate de care se bucurau datorită poziţiei lor în societate. Iar în final avea să-i lase fără resursele care le permiteau, ocazional, să-i distrugă pe cei născuţi sub stele mai puţin norocoase decât ale lor. Înainte de a se termina totul, vor avea suficiente prilejuri să înţeleagă că, în ochii lumii, sunt nişte oameni definitiv distruşi. Vor fi nevoiţi să fugă din Londra nu numai pentru a se ascunde de creditori, ci şi pentru a scăpa de dispreţul nemilos al înaltei societăţi. Vor fi excluşi din cluburile cărora le aparţineau şi lipsiţi atât de plăcerile şi privilegiile clasei lor, cât şi orice posibilitate de a-şi reface averile prin căsătorii avantajoase. În cele din urmă, probabil, vor ajunge să creadă în stafii. Erau cinci ani de la moartea lui Catherine. Trecuse atât de mult timp încât cei trei nemernici depravaţi care trebuiau traşi la răspundere ajunseseră, cu siguranţă, să creadă că nu li se mai poate întâmpla nimic. Probabil că şi uitaseră evenimentele din seara aceea. Dar scrisorile cu medalioanele de la lănţişoarele ceasurilor de buzunar aveau să le facă zob convingerea că trecutul este la fel de mort ca tânăra pe care o distruseseră. Înainte de a face următoarea mişcare, trebuia să le dea un răgaz de câteva luni, timp în care să se obişnuiască să se uite peste umăr, gândi Artemis. Trebuia să-i lase o vreme ca să le slăbească vigilenţa. Abia după aceea va acţiona. Ridicându-se în picioare, se duse la carafa din cristal care se afla pe o masă din apropiere. Îşi turnă un pahar de brandy şi rosti în gând un toast în memoria lui Catherine. „În curând, îi promise fantomei care îl obseda. Te-am dezamăgit cât ai trăit, dar îţi jur că nu te voi dezamăgi şi după moarte. Ai aşteptat suficient timp clipa răzbunării. Eu o voi face în locul tău. Este singurul lucru pe care îl mai pot face pentru tine. Când termin, mă rog Domnului să ne simţim amândoi eliberaţi.” Dădu peste cap băutura şi puse paharul jos. Apoi aşteptă o clipă, dar nu observă nici o schimbare. Senzaţia de răceală şi goliciune era încă acolo, înăuntrul lui, aşa ca în toţi aceşti ultimi cinci ani. Nu se aştepta să cunoască vreodată fericirea adevărată. De fapt, era sigur că un sentiment atât de frivol nu putea fi nutrit de un om cu temperamentul lui. Datorită instruirii sale, învăţase că fericirea este iluzorie, la fel ca toate celelalte emoţii puternice. Dar sperase ca iniţierea planului său de răzbunare să-i dea o oarecare satisfacţie; în ultimă instanţă, poate chiar şi un sentiment de împăcare. Nu simţea însă decât o hotărâre nezdruncinată de a vedea toată treaba terminată. Începea să bănuiască că era blestemat. Oricum, trebuia să termine ceea ce începuse scriind celor trei epistole. Nu avea ce face. Lumea îl numea Negustorul de Visuri. Le va demonstra celor trei desfrânaţi care o uciseseră pe Catherine că putea vinde coşmaruri.