Numai tu - Sandra Brown скачать в хорошем качестве

Numai tu - Sandra Brown

#numai #tu #sandrabrown #dragoste #dragosteinfinita #dragostea #iubire #iubirea #iubireamea #iubireadevarata #iubireadevărată #soaptedeiubire#soaptededragoste #cartidragoste #cartisandrabrown #christinefender #lenamorley Christine Fender stătea la o fereastră a Colegiului St. Mark şi privea la activitatea de afară. De câteva zile, pe trotuarul larg de pe cealaltă parte a colegiului, tâmplarii meştereau traverse de lemn pentru şine, aliniindu-le cu grijă şi străduindu-se să le aşeze la acelaşi nivel, ca să facă o bază solidă pentru camerele de luat vederi. Se turna un film. O mână de oameni lucra îndârjit în lumina blândă a dimineţii de 1 iulie, curăţând trotuarul şi apoi aşternând carpete groase de cauciuc, desenate ca să semene cu pietrele de pavaj. În timp ce Christine Fender se uita, apărură camioane cu remorcă din care fură scoase şi numărate nişte mese lungi, fiecare din ele fiind cărată pe cele şase trepte de piatră dintre rampă şi platou. După mese, apăru o învălmăşeală de necrezut de bolţi şi coloane, până când risipa brută de pietre şi ciment fu transformată într-o piaţă adevărată. Evident că era un film cu buget ridicat. Numeroase autocare pentru figuranţi fură împinse şi sute de oameni, îmbrăcaţi în costume din secolul al nouăsprezecelea, se urcară în ele. Cu o uşoară premoniţie, Christine Fender îşi dădu seama că era un film realizat de Hollywood. — Bună dimineaţa! Eşti foarte matinală! Christine Fender tresări, smulsă din gândurile ei de Lena Morley. Lena era luminoasă şi veselă ca de obicei. Credeam că astea nu te interesează, continuă ea, arătând spre stradă. — Nici nu mă interesează deloc, răspunse Christine Fender. Apăruse un ţarc pentru cai şi din el ieşi o pereche de cai negri, strălucitori. Cineva lipea plastic alb peste două linii duble, albastre. Altcineva aşeza acel simbol american, o cutie de scrisori de un roşu strălucitor. — I-am adus lui Anny să citească câteva tăieturi din „Daily News”. Poţi să te uiţi şi tu prin ele, dacă vrei. Christine Fender luă tăieturile. Cu coada ochiului prinse o imagine fugară de păr blond, platinat. Se întoarse repede spre fereastră. — Ar putea fi...? Năluca dispăruse. Christine reveni la tăieturile din ziar şi-şi frământă mintea. Nu-şi dădu seama că vorbea cu voce tare şi nu observă figura mirată a lui Lena. — „Cărările dragostei” romanul cel mai bine vândut al lui Deborah Trowbridge, este transpus în film, la Oxford, de Jeffrey Rettcliff, tânărul şi extraordinarul regizor al succesului de casă „Revolta inimii”. Joacă Roger Brand şi Miriam Bronson. Se prevede un nou triumf pentru Jeffrey Rettcliff. Un mic bar fusese aşezat în spatele ultimului aparat de filmat. Lumea începea să se înghesuie în timp ce se servea cafeaua. — N-am auzit de nici unul din ei, spuse sec Christine, reuşind să-şi ascundă ruşinea. — N-ai auzit de ei! Christine, tu nu ştii nimic despre cinema? — Nu pot să spun că mă duc prea des la film, spuse ea neatentă, fără să răspundă la întrebare. Lena nu observă. Se lansă imediat în descrierea lui Jeffrey Rettcliff, despre care, era adevărat, Christine nu ştia nimic. — Uite-l, el e! strigă ea, arătând cu mâna. Cel înalt cu părul şaten, care vorbeşte cu actriţa cu rochie verde. Christine îngheţă de spaimă. O văzuse pe femeia îmbrăcată în verde, cu părul blond platinat, strâns în coc. Era imposibil! Doar... — Are mult succes, deşi abia e trecut de treizeci de ani. Închipuieşte-ţi, se zice că are ceva temperament. Nu cred că eu aş... Din nou, fantoma trecutului dispăru. Nervoasă, Christine privi cu atenţie mulţimea, uitându-se după alte figuri cunoscute. Nu descoperi nici una şi fu mulţumită. Dar nu se putea linişti, nu putea să privească toate acestea fără emoţie. Ceva în interiorul ei începu să prindă viaţă... Avu o cumplită senzaţie de rătăcire. Când, în sfârşit, Christine îşi îndreptă din nou atenţia spre Lena, observă că aceasta o privea neliniştită şi fruntea pistruiată i se încreţise încruntată. — Cine-i actriţa care vorbea cu Jeffrey Rettcliff? întrebă repede Christine, încercând să-şi ascundă tulburarea. — Miriam Bronson, desigur. A jucat în multe filme. De fapt a fost şi în „Revolta inimii”. O recunoşti? — Nu, răspunse Christine, dar am auzit de ea. Lena zâmbi ca şi cum ar fi făcut o descoperire importantă şi îndreptându-se spre biroul său, se apucă de treabă. Pe măsură ce trecea dimineaţa, se auzea din ce în ce mai mult zgomot dinspre studioul de filmare. La intervale neregulate, sunetul slab al discuţiilor era întrerupt, mai întâi de o linişte anormală şi apoi de' un adevărat vacarm. Scenografii îşi strigau instrucţiunile. Un difuzor hârâit cânta tare o muzică veselă. Se auzea un fluierat. O voce urla într-un megafon. Apoi, un cal şi o trăsură se auziră apropiindu-se, ca să se oprească drept în faţa ferestrei ei. Lenei îi fu imposibil să lucreze pentru că era prea captivată de filmări. Veni să se aşeze pe pervazul lat, de stejar, şi se uită la celelalte ferestre.