Bel Ami - Guy de Maupassant скачать в хорошем качестве

Bel Ami - Guy de Maupassant

#belami #bel #ami #maupassant #guydemaupassant #delir #placere #casatorie #minciuni #nevinovate #dragoste #dragostea #dragosteinfinita #dragoste #love #iubire #iubirea #iubireamea #iubireadevarata #iubireadevărată #soaptedeiubire #soaptededragoste #cartidragoste #soaptedeiubire #pasiune Partea întâi. Capitolul 1 După ce casieriţa îi dădu restul de la cinci franci, Georges Duroy dădu să iasă din restaurant. Ţanţoş din fire, dar şi băţos ca un fost subofiţer, el îşi mlădie talia, îşi răsuci mustaţa cu un gest scurt, milităros, şi aruncă asupra celor de la mese o privire repede şi rotitoare, una din acele priviri de băiat fercheş, care seamănă cu nişte repezituri de uliu. Femeile ridicaseră capul spre dânsul: trei lucrătoare de rând, o profesoară de muzică de vârstă mijlocie, rău pieptănată, neîngrijită, cu o pălărie întotdeauna colbăită şi îmbrăcată cu o rochie dezmăţată, şi două cucoane cu bărbaţii lor, obişnuite cu această locantă cu preţul fix. Ajuns pe trotuar, rămase un moment nemişcat, gândindu-se ce să facă. Era 28 iunie şi n-avea în buzunar, pentru a o duce până la sfârşitul lunii, decât trei franci şi patruzeci, nici mai mult, nici mai puţin. Asta însemna două prânzuri fără cină, ori două cine fără prânzuri, după voie. El se socoti că mâncarea de amiază făcând un franc şi douăzeci de bani, în loc de unu şi cincizeci, cât costa cea de seară, i-ar mai rămâne, dacă s-ar mulţumi numai cu prânzurile, ceva bani în pungă; tocmai bine pentru două gustări şi două bock1-uri pe bulevard. Asta era cheltuiala lui cea mare şi marea lui plăcere în vremea nopţii; şi începu să coboare strada Notre-Dame de Lorette. Mergea ca pe vremea când purta uniforma de husar, cu pieptul înainte, cu picioarele puţin leucaşe2 ca şi cum s-ar fi coborât de pe cal; şi înainta mojiceşte în strada plină de lume, izbind cu umerii, îmbrâncindu-i pe oameni ca să nu-i stingherească mersul. Mergea nepăsător cu pălăria sa înaltă şi destul de veche, pusă cam pe-o ureche. Şi necontenit parcă sfida pe cineva, pe trecători, casele, oraşul întreg. Deşi îmbrăcat cu un costum de şaizeci de franci, totuşi nu era lipsit de oarecare eleganţă obraznică, puţin comună, adevărată însă. Înalt, bine făcut, blond, de un blond castaniu bătând în roşietic, cu o mustaţă ridicată în sus, care parcă spuma pe buza sa, cu ochii albaştri, limpezi, găuriţi de o pupilă cu totul mică, cu părul creţ din fire, împărţit în două printr-o cărare în mijlocul capului, el semăna bine cu o secătură din romanele populare. Era una din acele seri de vară când aerul lipseşte în Paris. Oraşul, cald ca o etuvă, părea că asudă în noaptea înăbuşitoare. Canalurile exalau prin gurile de granit răsuflarea lor veninoasă şi bucătăriile subterane aruncau în stradă, prin ferestrele lor joase, miasmele scârboase ale zoaielor şi ale sosurilor stătute. Portarii, în jiletcă, călări pe scaune de paie, trăgeau din pipe în ganguri şi trecătorii mergeau cu paşi greoi, cu capetele goale, cu pălăriile în mână. Când Georges Duroy ajunse pe bulevard, se mai opri o dată, nehotărât încă ce să facă. Acuma îi venea să se ducă în Champs-Elysées şi la şosea, la Bois de Boulogne, ca să se răcorească sub copaci; dar îl mai muncea încă o dorinţă, a unei aventuri amoroase. Dar cum se va întâmpla asta? El singur nu ştia, dar o aştepta de trei luni, în fiecare zi, în fiecare seară. Câteodată, totuşi, mulţumită mutrei lui frumoase şi ţinutei sale alese, fura, pe ici, pe colo, puţină dragoste, dar nădăjduia necontenit ceva mai mult şi mai bun. Cu buzunarul gol şi cu sângele înfierbântat, s-aprindea la orice atingere a cocotelor care îi murmurau la colţul străzilor: „Mergi la mine, drăguţule?”, dar el nu îndrăznea să le urmeze, neavând cu ce plăti; şi-apoi el aştepta altceva, alte sărutări, mai puţin vulgare. Cu toate acestea, îi plăceau locurile unde mişună femeile uşoare, balurile lor, cafenelele lor, străzile lor; îi plăcea să le lovească cu cotul, să le vorbească, să le tutuiască, să miroasă parfumurile lor tari, să se simtă lângă dânsele. Căci, în sfârşit, şi ele erau femei, femei făcute pentru dragoste. El nu le dispreţuia cu dispreţul înnăscut al oamenilor de familie. Coti spre bulevardul Madeleine şi urmă valul mulţimii care curgea îngreuiat de căldură. Cafenelele cele mari, pline de lume, se revărsau pe trotuar, expunându-şi publicul lor de băutori sub lumina orbitoare a faţadelor strălucitoare. Dinaintea lor, pe mese mici, pătrate ori rotunde, paharele erau pline cu băuturi roşii, galbene, verzi, de toate nuanţele; iar înăuntrul carafelor se vedeau strălucind cilindri mari, transparenţi, de gheaţă care răceau frumoasa apă limpede.