Pe dealurile Lipovei, la Chesinț și Zăbrani, numit Guttenbrunn de către șvabi скачать в хорошем качестве

Pe dealurile Lipovei, la Chesinț și Zăbrani, numit Guttenbrunn de către șvabi

Călătoria de astăzi ne poartă pe “Drumuri aproape” la Zăbrani, odinioară Guttenbrunn, în județul Arad. Mărturisesc că înainte să ajung aici, nu știam prea multe despre localitatea asta, nici despre cine a fost exact cel care a făcut cunoscut numele până departe. Știam că e numele unei instituții, al unei străzi și cam acolo se oprea informația. Dar m-am documentat și astfel m-am convins că e musai să ajung prin zonă, pentru a afla povestea lui Adam Muller-Guttenbrunn. Și nu-i ăsta singurul motiv. Vorbim despre comuna Zăbrani...sau Guttenbrunn pe vremuri. Numai că lăsăm povestea asta cu iz nemțesc pe mai târziu, căci mai întâi avem parte de o poveste sută la sută românească, iar pentru asta prima oprire este într-unul dintre satele aparținătoare comunei, anume la Chesinț, dreapta față de șoseaua principală. Toate acestea le știam deja în mare din nenumăratele discuții avute în prealabil cu Anca, gazda mea de aici, fosta colegă de breaslă, om de-ai locului, plecat prin lumea mare - adică prin capitală- și întors acasă pentru a fi de folos cum știe mai bine. Ne împrietenim cât ai zice „muzeu” și într-acolo ne și îndreptăm, căci programul l-a organizat Anca așa, ca la carte, pe ore și pe puncte. Iar la primul punct avem întâlnire cu patru minunate reprezentante ale generațiilor diferite, care au în grijă tradițiile și portul și graiul locului, așezate la rang de zestre. Timpul, aflăm și noi o dată în plus, e nemilos și cu noi în călătorie, mai cu seama atunci când sunt atâtea obiective pe listă, noroc că următorul nostru obiectiv e taman peste drum, la biserica din sat. Acolo ne așteaptă firește părintele Ardeoan. Aș fi stat mult la povești și cu părintele, mândru de comunitatea pe care o are în jurul său, mereu implicată, cu copii care cântă în corul bisericii, cu voluntari care primenesc lăcașul de cult tot la câțiva ani... dar pornim mai departe, suntem așteptate, Anca și cu mine, o stradă mai încolo, dar parcă am fi călătorit sute de kilometri. Ori am nimerit iîn Micul Maramuresș din Banat? Așa e, mi se confirmă deîndată, căci aici la Chesinț trăiește deja de ani buni o mare comunitate de maramureșeni, integrați perfect în povestea locului, cu tot ce și-au adus de acasă. Grai, straie, obiceiuri și...războiul de țesut. Tare-i mândră doamna casei îmbrăcată așa, și-mi spune că toate cele sunt făcute chiar de ea, laolaltă cu sute, poate mii de alte lucrușoare care i-au ieșit din mână. Mai apoi schimbăm povestea, și locul, și peisajul. Dar nu și starea de spirit. Și cum să îți schimbi starea de spirit odată ce ajungi într-un parc ce se întinde pe 70 de hectare. Pe vremuri parcul contelui Robert Zelinski...un loc rupt din basme, cu piscină, heleșteu cu pești și alei cu iasomie și liliac. Vechiul castel de vânătoare nu mai există, în timpul războiului a fost școală de infirmiere, apoi tancurile sovietice l-au făcut una cu pământul. Dar parcul dendrologic se desfășoară în toată splendoarea aparținând acum , cu tot cu cabana de vaânătoare, Ocolului Silvic Lipova. Ceasul ne arată că e trecut bine de amiază și nici măcar nu am ajuns la Guttenbrunn, așa cum grăiește planul nostru de azi. Zăbraniul de astăzi, Guttenbrunn-ul de altădată, colonizat în vremea imperiului și transformat într-un veritabil sat nemțesc de către șvabii veniți de departe, cu tot cu obiceiuri, rigoare și credință. În centrul localității se găsește următorul punct de pe harta de astăzi. Anume o bijuterie de lăcaș de cult construit în dulcele stil clasic bănățean, de fapt neoclasic cu influențe baroce, ridicat prin strădania și cu munca voluntară a comunității. Iar comunitatea aceasta a numărat, în vremurile sale de glorie, vreo 3500 de suflete, îmi spune părintele paroh. Ajungem în cele din urmă și la punctul final din lista noastră, ca să închidem cercul și să aflu mai multe, eu, despre cine o fi fost omul care a pus Guttenbrun pe harta cea mare. Muzeul din localitate îi este dedicat. Plecat la studii din mijlocul șvabilor de aici, personajul nostru, Adam Muller, a ajuns prin Timișoara și Sibiu, dar menirea și-o găseste abia când ajunge la Viena, unde scrie proză și piese de teatru. Dar în memoria celor de acasă rămane mai ales pentru scrierile despre locurile natale, scrise, ce-i drept, acolo, departe de casă.